Uitându-mă pe ultimul sondaj INSCOP Research, am remarcat o discrepanţă majoră între aşteptările pe care le au românii de la Dumnezeu şi cele de la Biserică. Mai concret, sondajul a analizat temerile individuale sau colective ale românilor, precum şi sursa rezolvării acestora. Ei bine, 56% din noi credem foarte mult că Dumnezeu ne poate rezolva problemele sau scăpa de temerile cotidiene, în vreme ce doar 25 % au aceeaşi părere vizavi de Biserică. Ceea ce înseamnă, la o primă vedere, că jumătate din Biserică sau cler nu reuşeşte să se identifice cu divinitatea. Sau, cel puţin, n-are treabă cu Dumnezeu.  

Sigur, nu toţi clericii reuşesc să se ridice la înălţimea aşteptărilor credincioşilor, fie din cauza căderilor personale, fie din cauza contextului social, fie din pricina mass-media care, să recunoaştem, poate amplifica imaginea unui cler imoral. Cert este că, vorba poporului, „pădure fără uscături nu există”. Asta nu înseamnă că trebuie să ne consolăm cu ideea fatalităţii imperfecţiunii clerului, ci dimpotrivă, ar trebui să mobilizeze Biserica spre îmbunătăţirea situaţiei, aplicând metode disciplinare acolo unde este cazul sau promovând situaţiile fericite de clerici virtuoşi. Însă asta este treaba celor responsabili din Biserică, aşa că nu sunt eu cel mai în măsură să aplic soluţii practice la acest capitol. D-abia le rezolv pe ale mele…

Pe de altă parte,  dacă ne uităm cu atenţie la temerile cotidiene ale românilor, vom înţelege mai bine de ce această diferenţă majoră între cifre. Primele patru locuri din topul temerilor sunt ocupate de starea de sănătate şi de creşterea costurilor vieţii pământene: preţuri la alimente, taxe şi impozite şi utilităţi (energie, combustibili, gaz). Imediat vine o altă temere, conexă primelor: scăderea veniturilor. 

În această situaţie, este clar că nici oamenii Bisericii nu pot face mare lucru. Poate doar Atotputernicul să mai rezolve din haosul din jur, deşi, dacă mă gândesc bine, nici El nu se poate băga peste voinţa  oamenilor (mai ales a celor politici). Atât de mult ne-a iubit,  că ne-a lăsat liberul arbitru, astfel încât să facem ceea ce dorim. „El din început a făcut pe om şi l-a lăsat în mâna sfatului său… Înaintea oamenilor este viaţa şi moartea şi oricare le va plăcea li se va da”, afirmă clar Scriptura.

Dacă în privinţa sănătăţii, rugăciunea şi slujbele Bisericii mai pot ajuta, nu văd cum s-ar rezolva situaţia în cazul costurilor acestei vieţi, care, mai toate, sunt decise de cei ce ne conduc. Ca să nu mai spun că cele la utilităţi sunt deja planificate calendaristic să crească, prin negocierea României cu Înaltele Porţi europene şi mondiale. Aici temerile românilor se vor tot transforma în certitudini, până în 2020 cel puţin, conform documentelor Statului.

De aceea, costurile vieţii sunt, probabil, motivul principal pentru care liderii politici sunt la coada clasamentului în privinţa speranţelor românilor: 1,5 % foarte multă, 10,1 % multă, 34,1% puţină şi un dezastruos 51,5 % foarte puţină încredere a românilor că politicienii şi aleşii noştri ne vor rezolva temerile. Şi când te gândeşti că tocmai de aceea sunt aleşi şi numiţi în aparatul administrativ al ţării: să ne ajute în viaţa aceasta lumească.

Aşa că sondajul nu face decât să reflecte situaţia anormală din societatea noastră: cei aleşi par aleşi degeaba, jumătate din cler pare să nu-l reprezinte pe Dumnezeu, iar majoritatea românilor cred că propriile forţe, familia sau Dumnezeu îi pot scăpa de temerile cotidiene.

Asta înseamnă că ar trebui să-L trimitem pe Dumnezeu în Parlament? Sau măcar pe slujitorii lui? Ori familia? Pe noi înşine?