Joker-ul, Covid, măştile şi Corona Spinae

Îmi imaginez că cei mai mulţi dintre noi se instalează în viaţa de izolare, fără să mai alerge de la loc la altul pentru a face provizii, fără să telefoneze frenetic pentru a face schimb de informaţii, pur şi simplu o linişte din ce în ce mai profundă este gazda multora dintre noi.

Un gen de vid. Un spaţiu care ne conduce pe fiecare la propria sa reflexie. Noi şi noi înşine, într-un scenariu altfel coordonat de către “coVid”. Acest vid, pătrunzându- mi încet încet în rărunchi, mă îndrumă să structurez reflexia pentru a oglindi perioada pe care o traversăm : trecerea prin desert, trecerea către o alta eră: era digitală. Şi dacă dorim să supravieţuim ca şi specie umană, era spiritualităţii. Reflexia mea mă poartă către sfârşitul verii, când cinematografele, peste tot în lume erau pline de vizitatori la intrarea filmului “Joker” pentru care Joachim Phoenix a primit recent premiul Oscar, pentru cel mai bun actor. Din punct de vedere arhetipal1, ne putem imagina că masca lui Arthur Fleck, influenţând mişcarea măştilor defavorizaţilor care luptau să se elibereze de injustiţia socială din „Gotham City“ va fi în comuniune cu masca coVid, în timp ce încet încet, ne vom privi propriile măşti din ce în ce mai aproape, pentru a vindeca lumea, vindecând lumea interioară a fiecăruia dintre noi. Să vindecăm ceea ce se ascunde dincolo de mască. Artistul amator Arthur Fleck, clownul, poartă în acest film, o fată falsă, o proiecţie a altei persoane, dar aceasta face parte din propria-i viaţă, pe care o prezintă această “persona”. Persoana rănită, bolnavă, care trăieşte ascunsă. Clownul doreşte să pară mereu firesc în spatele machiajului său strident şi a râsetelor puternic răsunătoare, astfel ascunzându-şi cealaltă faţetă: persoana care trişează. Clownul este un personaj care preia şi uneori administrează durerea colectivă. 

Masca este şi un instrument arhetipal.

1. Arhetipal - o idee inconştientă, moştenită în mod colectiv, un mod colectiv, un model de gândire, o imagine etc., care este universal prezentă în psihicul individual, precum şi în psihologia jungiană.

 La curţile regilor, Henri al VIII-le-a sau Ludovic al XIV-lea, se organizau mereu baluri mascate. Masca lăsa inima să se exprime; alteori masca proteja mişcarea inimii, păstrând persoana într-un spirit de securitate afectivă şi socială. Din ce în ce mai mult şi de prea mult timp, nu ne arătam asa cum suntem, dar purtam măşti „Doctor Jeckyl şi Mister Hyde“ deoarece responsabilitatea umbrei este atât de dificil de acceptat ... Acest arhetip al clownului, care ne-a fost transmis cu maiestuozitate de către Joaquin Phoenix în filmul „Joker“ vara aceasta ar trebui să avanseze în timpul carantinei către forma evoluată a arhetipului mascat, aceea mai profundă a „Nebunului“ . Nebunul, făcând parte din marea arcană, este o carte din familia cărţilor sălbatice, deoarece acesta reprezintă forţa arhetipului care îşi permite să vadă Adevărul; este personajul care poate să găsească adevărul şi care are darul de a - l transmite regilor, care ii ascultă, datorită manierei lor inocente de a îl comunica. Dacă privim Nebunul de la curtea regilor, de exemplu Will Chambers, cu rimele şi costumele sale năstruşnice, acesta era personajul care avea locul central la curtea lui Henric al VIII le-a. El îşi punea sau îşi scotea masca pentru a spune adevărul, pe care regele avea nevoie sa îl cunoască pentru a îşi duce la bun sfârşit datoriile de la curte. Carantina ne oferă astfel timpul şi distanţa de a scoate la lumina acest adevăr interior, tot manevrând masca Covid. Ce se ascunde în spatele acestei măşti? Aceasta reflecţie ma face să îmi imaginez că mulţi dintre noi resimţeam demult că ceva important trebuia să ni se întâmple, ceva era în aer la nivelul individual, al fiecăruia dintre noi şi la nivelul colectiv. Ceva Mare, care avea virtutea de a ne opri din modul nostru de a trăi în iluzia că eram în „control“. Să ne amintim doar neputinţa noastră privind incendiul de la Notre Dame de acum un an ... Şi miracolul prin care a fost salvată coroana de spini Corona Spinae. Într-un fel sau altul, în fiecare dintre noi, un virus sau mai multi, bacterii virulente, strigau „Ajutor!“ Şi iată-ne în acest vid. În căutarea vindecării. În acest stadiu, fie ne vom angaja pe traiectoria Speranţei colective, fie vom cădea pe mormântul lipsei de speranţe. Zilele acestea, când ne imaginăm o manieră de a recupera lumea în care trăim, încercăm să recreem lumea dinainte. Dar asta nu va fi niciodată posibil, căci noi trăim o transformare axială. O schimbare care presupune o transformare planetară. În trecut au existat războaie. Dar războaiele nu aveau putere supremă asupra naturii, asupra dezintegrării atâtor specii din regnul animal şi din regnul vegetal. Războaiele nu ucideau irevocabil albinele. Războaiele nu opreau polenizarea. Ceea ce este acum în joc este însăşi infrastructura naturii şi a naturii umane. Aceasta panică ne vorbise deja. Fiecăruia dintre noi. Şi tuturor laolaltă. Suntem într-o tranziţie arhetipală. De la un model arhetipal care este disfuncţional, la nivelul subconstientului colectiv rânit şi menţinut în rănile sale, ni se prezintă oportunitatea intrinsecă să cocreem un alt model de relaţii interumane.

2. Henric al VIII-lea - rege al Angliei 1491- 1547

3. Ludovic al XIV-lea - rege al Frantei, 1638 -1718

Economiştii formaţi în secolul XX, cât şi politicienii şi geostrategii, dintre care fac şi eu parte pe undeva, suntem un fel de dinozauri, care ne gândim să revenim la lumea secolului XX, când suntem de fapt teleportaţi în mare viteză în secolul XXI. Sigur că tensiunile dintre China şi Statele Unite ale Americii din ultima perioadă, încrederea comercială scăzută şi nivelurile înalte de datorii publice şi private sunt şi erau trăite ca şi adevărate riscuri. Joshua Cooper Ramo ne prevenea cu abilitate încă din anul 2011 în magistrala sa “The Age of the Unthinkable” că ne aflăm pe nisipuri mişcătoare până când lumea se va reorganiza, şi că cei dintre noi care nu avem expertiza solidă fie în lumea internetului fie despre China - cele doua paradigme în atât de rapida evoluţie - suntem pe undeva depaşiţi , atât timp cât sistemul Bretton Woods el însăşi ţine de un fir foarte subţire... Suntem deci teleportaţi în era digitală. O eră în care obligaţia de a dezvolta o spiritualitate mai profundă este esenţială pentru supravieţuirea speciei umane… Copiii noştri sau copiii lor vor „conţine“ poate într-un final piese robotice. Ce vor face ei fără un cod principal spiritual? Peisajul depăşeşte orice imagistică de tip Hieronimo Bosch. 

Dacă fiecare dintre noi priveşte propria sa traiectorie, în ceea ce mă priveşte, detaşată în mare pare parte de fiinţa mea profundă, încercând să pun „cap la cap“ lucruri atât de înnodate, nu reuşeam nici măcar sa fac doliu cum se cuvine după mama mea, care a trecut la Domnul acum un an. Cine ştie câţi dintre noi suntem sau cu siguranţă eram astfel fragmentaţi, în conflict cu parţi din noi, şi cu semenii noştri, în afară, cu fraţi sau surori, cu copii, cu părinti, în fine... sau în cazul meu, incapabilă de profunzimea pe care o cere o separare atât de mare.... Diferenţa iraţională de a fi în comuniune cu propriul suflet nu are nimic în comun, astăzi, când ma întregesc, faţă de acum un an, când despărţirea de mama mea, m-a găsit cumva ca şi pe un fel de robot ... nici măcar “conţinând” vreo piesă robotică ... În fapt noi, ca specie umană, am prăbuşit ceea ce era sacru în cotidianul nostru şi la nivel colectiv, în societăţile noastre. Am dărâmat relaţia cu sacralitatea. Din ce în ce mai mult lipseşte din societăţile noastre un model sacru în şcoli cât şi unul de stabilitate familiala. Astfel, copiii copiază modele sacre de forţa păgâna, tip Harry Potter, personaje oculte ridicule, deoarece noi, adulţii am permis sa se scoată forţa divinităţii din societăţile noastre. Aceasta este înlocuită din ce în ce mai mult cu elemente păgâne. Şi pământul, la rândul sau, răspunde prin replici păgâne. Aceasta corelare, este cea care produce, intre altele, această tranziţie axiala. În contextul timpurilor noastre nu mai avem probleme sau provocări, ci adesea „gestionăm“ un amalgam de situaţii catastrofale, de forţe complexe, care ne împing de la spate. Astăzi nu mai putem spune că nu se întâmpla nimic deosebit. Nu mai putem tine capul în nisip. Şi nici nu putem să speram ca guvernele ne vor salva. Căci guvernele însele ţin capetele în nisip şi mai mult decât noi … Resimţim că formulele lor sunt insolite. Nu putem răspunde unor situaţii catastrofale de o atât de profundă complexitate, ca şi cum ar fi doar provocări. Nu ne putem imagina ca suntem protejaţi de un “virus”, pavând străzile lumii „civilizate“ cu maşini de armată … Aceasta criză ar putea fi “ paiul care dărâma spatele cămilei” remarca Natalie Tuci, director al Institutului de Afaceri Internaţionale European. “Motivul pentru care Corona Virus este o schimbare epocală nu este acela că lucrurile au apărut de niciunde. Aceasta atinge toate sferele vieţii, prin accentuarea dinamicilor care sunt deja prezente. Este ca şi cum extremele ies la iveală. Navigăm într-un sens în care este imposibil să avansăm de unii singuri. Ceea ce ni se propune să facem prin această izolare socială. Dar este mai ales o izolare fizică, ci nu una socială, deoarece suntem şi mai conectaţi din punct de vedere social… această mişcare ar trebui sa genereze o fuziune de vindecare socială. Pe această Arcă a lui Noé este nevoie de conştiinţe treze care să infuzeze subconştientul colectiv. Atâta lectură, cercetare si cunoaştere, dar mai ales intuiţia, ma fac să imaginez un scenariu conform căruia subconştientul colectiv a atins un moment al existentei sale în care putea sa „primească“ acest “virus”. Atunci când uzanţa comună a societăţilor noastre se îndreaptă vertiginos contra legilor supreme ale divinităţii, când modelul pater familiae dă un loc central arhetipului marelui absent sau cel al marelui las, când mamele universale abandonează atât de des codul spiritual care ar trebui sa fie baza educativă a copiilor lor. Atunci când curţile de justiţie şi curţile supreme rănesc principiul însăşi al legii, rânind astfel sufletul colectiv al umanităţii. Atunci când agresivitatea interioară a atâtora dintre cei care ar trebui sa protejeze vieţile noastre transcende posibilul nostru de a ne opune. Cu siguranţă toate acestea rânesc sufletul colectiv cu o astfel de violenţă, producând o reacţie defensivă prin apariţia unor forme virale, care se propagă cu mare viteză, generând probleme radicale de sănătate. De supravieţuire a speciei umane însăşi. Acest zgomot a trebuit să fie oprit. Printr-un vid. Printr-o formă de virus care ar avea virtutea să corijeze traiectoria diformă a fiecăruia dintre noi. Şi a umanităţii, ca şi colectivitate. Semnificaţia profundă care ne este dată din punct de vedere oficial pentru a înţelege expansiunea brutală a coVid este că după o perioadă oarecare de timp, în care acest virus ar fi fost găzduit de către animale, acesta ar fi emigrat în corpul uman. Corpul uman colectiv. Dar ce facem cu subconştientul colectiv? Într-un sistem deja virusat… Acest sistem fiind mutilat, se pare, şi mai mult de către sistemul 5 G, ale cărui radiaţii nu sunt deloc compatibile cu celulele umane. Dacă am spune că noi suntem oameni, şi nu sisteme electrice, ar trebui sa ne întrebam de ce avem încredere în teste tomografice atunci când ne controlăm sănătatea? Suntem vase comunicante. 

În ultimele zile, am făcut o scurtă cercetare legată de celelalte epidemii importante care au decimat populaţia de-a lungul istoriei. Astfel, am putut să constat că dacă luăm doar exemplul expansiunii rapide a pandemiilor holerei sau a ciumei şi chiar a sifilisului, acestea au avut loc la sfârşit de cicluri, în cazul particular al ciumei, sau al epidemiei de sifilis au intervenit în mare parte la sfârşitul perioadei renaşterii, o perioadă a degradării fiinţei umane, unde umbra arhetipală a hedonismului a preluat controlul de la forma luminoasă a modelului - şi anume căutarea perpetuă a frumuseţii şi celebrarea acesteia - lăsând însăşi frumuseţea să se năruie ... Americanii ar fi “adus” virusul de sifilis, care pe ei nu ii îmbolnăvea într-o manieră fatală, dar consecinţele acestei epidemii au fost devastatoare la europeni. Febra spaniolă a survenit în perioada în care au fost introduse undele radio, putin compatibile cu celulele umane. A jucat probabil un rol minor în a face revoluţia din Rusia şi mai haotică, prin îmbolnăvirea principalului consilier al lui Lenin şi a a incurajat lovitura din Spania, prin slăbirea regelui Alfonso al XII-lea. Pentru a exprima altfel lucrurile, epidemiile au fost adesea rădăcina stării interioare a colectivităţilor umane. Dar după pandemiile majore, umanitatea a făcut de fiecare dată câte un salt, trecând la alt stadiu: de la stadiul agrar la cel industrial, de la cel capitalist la cel post capitalist, cu o escala ratata prin era comunista, în unele părţi ale globului. Acum se va face rapid saltul la era digitala. Durerea pe care o simţim, fiind obligaţi sa trăim aceasta izolare în perioada de post a Paştelui, departe de bisericile noastre şi de liturghii, fără sa avem acces direct la lumina pascală, ar trebui să ne zguduie. Lumina pe care suntem chemaţi să o simţim în interiorul nostru, în acest pasaj silenţios prin deşert ar trebui să ne fortifice şi mai mult. Să reflectăm la imaginea coroanei de spini. Atunci când pronunţăm corona virus, am putea înlocui cu imaginea simbolica “corona spinae”, care a fost salvată prin miracol din flăcările incendiului de la Notre Dame acum exact un an... “Corona Spinae” ...

Dar oare avem noi aceasta forţă? Doar credinţa ne-ar putea salva. Credinţa ne este necesară pentru a merge pe acest pământ cu sufletele întărite. Pentru ca omenirea sa îşi poată păstra sufletul la cer, să îşi salveze prezentul şi viitorul, aceasta ar trebui să se oprească din celebrarea banilor şi doar a banilor. De fapt, ceea ce numim sufletul este chiar subconştientul nostru, cel care ne guvernează, se pare în proporţie de 3-6%. Acest suflet colectiv ar păstra informaţia despre trecut şi viitor. Ar guverna sentimentele noastre cele mai profunde. Şi dacă aceste sentimente nu sunt în ordine şi noi nu suntem gardienii unei viziuni corecte asupra lumii, şi dacă aceasta viziune nu coincide profund cu realitatea esenţială, o multitudine de cataclisme ar continua sa ne transcendă. Pentru a rezolva problema supravieţuirii omenirii, ar trebui să rezolvăm mai intai problema armonizării subconştientului individual cu cel colectiv. În fapt, ne imaginăm noi oare a fi stăpânii lumii, deci credem ca subconştientul nostru colectiv ar guverna lumea, când în realitate acesta guvernează doar intre 3 şi 6% din realitate? Când umanitatea îşi pierde cu desăvârşire busola, îşi pierde credinţa. Cu pierderea credinţei, se pierde moralitatea. Aceasta pierdere poate fi şi este acompaniată de o agresivitate internă de proporţii colosale, astfel generând epidemii şi cataclisme. Învăţătura creştină ne-a prevenit prin evanghelii, ca foamete, cutremure, incendii, războaie şi epidemii vor veni toate odată la sfârşitul timpurilor, datorită atâtor legi care vor fi răstălmăcite şi care ar putea duce la răcirea iubirii şi a funcţiilor afective ale inimilor oamenilor. Aceasta răcire a iubirii nu ar atinge doar inimile individuale, ci şi schimbarea însăşi a civilizaţiei, a societăţii, a ecologiei, a destinului uman şi planetar. De aceea, bătălia ar trebui dusă la nivelul sufletului colectiv şi acest suflet ar trebui vindecat înainte de toate. Sufletul vindecat ar trebui sa fie în inima oricărei noi strategii planetare. Chiar şi cea a tratamentului pentru coVid. Prea des umanitatea a crezut că i se apropie obştescul sfârşit. Armagedonul. Este cel care ne anunţa „Vine sfârşitul!“. Este un arhetip real. Ne-a fost transmis prin „Revelaţii“. Viziunile Maicii Domnului de la Medjugorie suportă acest tipar: „Este ultima dată că mă arăt vouă». Acestea sunt realităţi. Care ne sunt transmise din ceruri. Ar trebui să avansăm împreună în această noua eră, într-o etapă în care a împarţi şi a împărtăşi să devină realitatea cotidiană, ci nu doar o teorie. Sigur că acest lucru este confortabil pentru puţini dintre noi. Suna bine în teorie. Dar marile naţiuni nu accepta să fie egale cu celelalte. Astăzi, ascultând sau citind discursul unui şef de stat sau al altuia, nu pot decât să fiu şi mai confuză, deoarece este vorba despre o criza axială, ci nu una statală. Ea depăşeşte orice frontieră. Dar stim că niciodată umanitatea nu a făcut vreun salt cu surâsul pe buze.

Orice salt a avut loc în urma durerii. Sarcina fiecărui suflet nu este să construiască ceva în exterior. Forţa pe care suntem chemaţi sa o dezvoltăm, fiecare dintre noi, este uriaşă, egală cu enormitatea acestei pandemii. A fi chemat să creşti din interior este diferit de a dori să o faci. Şi asta ni se cere acum. 

Astăzi suntem o parte integrală a unei ere a separării, diviziunii şi cuceririi. 

Este necesară naşterea unui cod al unităţii. Totdeauna, atunci când lumea este într-o schimbare de o asemenea anvergură, izvorăsc formule. În trecut, unde a existat moarte uriaşă, o pasiune uriaşă pentru viată a fost oferită, asta dacă luam exemplul perioadei după războiul mondial. Acum, natura însăşi produce un virus intre om şi animal. Pentru a nu ştiu cata oară. Deoarece sistemul nostru imun este rânit. Plămânii planetei noastre sunt răniţi. Pădurea din Amazon plânge , pădurile din Carpaţi sunt în lacrimi. Ozonul, însuşi ozonul ne părăseşte. Dacă vom supravieţui, asta se va întâmpla prin coeziunea rugăciunii către cer şi a comuniunii cu pământul. Dea-lungul istoriei, naţiunile care au supravieţuit tuturor vicisitudinilor au făcut-o prin speranţă şi încredere. Speranţa şi încrederea au generat curajul, ci nu invers, şi anume nu curajul a generat speranţa. Dacă luăm modelul României, este o ţară care în momentele cele mai complexe ale istoriei sale, la răscrucea dintre Bizanţ şi Mititel Europa, ţara noastră a supravieţuit datorită Sfinţilor săi. Sfinţii Brâncoveni, Ştefan cel Mare şi Sfânt, Mihai Viteazul, au fost ghidaţi de puritatea sufletelor lor care a fost imensă, supravieţuind furtunilor istoriei. Putem spune acelaşi lucru despre Părintii Fondatori ai Statelor Unite, a căror putere mistica şi dorinţa de bine a fost mai mare decât ceea ce ii opunea. Pentru binele suprem şi ideea de libertate. Pentru a da viaţa ideii individului liber pe pământ. Italia cu Padre Pio şi nu numai, Tibetul cu toţi Lama ai săi, pentru a numi doar câteva ţări. Mai multe sunt naţiunile care au în codul lor genetic acest misticism salvator. Mă voi exprima în legătura cu misiunea sacră a unora dintre naţiunile pe care le cunosc. Unele dintre aceste ţari, al căror cod este încă activ, sunt lăsate cumva la periferia jocului mondial, când acestea ar putea avea rol de “laisser-passer” spiritual. Pentru depăşirea acestei crize, trebuie să ne conectăm la sursa cosmică. La divinitate. Consider că este seva care ne poate salva din aceasta pandemie, înainte sau împreună cu orice vaccin sau remediu. Este timpul ca stiinţa şi divinitatea să meargă împreuna pentru noul drum care se deschide omenirii.