Joburi pentru români, în Europa de Vest. Cu ce salarii şi pe cine vor să atragă occidentalii

Joburi pentru români, în Europa de Vest. Cu ce salarii şi pe cine vor să atragă occidentalii

12.088 de angajatori la nivel european sunt înregistraţi în reţeaua Eures

După ce piaţa muncii din Spania şi cea din Italia au ajuns la o saturaţie în ceea ce-i priveşte pe muncitorii români, state precum Olanda şi Slovenia îşi deschid porţile pentru aceştia, oferindu-le salarii cu mult peste cele de la noi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Plouă cu locuri de muncă pentru românii care vor să muncească în străinătate. Însă spre deosebire de anii precedenţi, când cele mai multe joburi erau disponibile în Italia sau Spania, statele care caută acum personal pentru diverse poziţii – de la agricultori la ingineri mecanici sau chiar IT-işti – sunt Olanda, Letonia, Slovenia sau Norvegia. Aici se fac angajări prin intermediul reţelei europene Eures, contractele de muncă oferite de companii fiind pe perioadă determinată, între trei până la 12 luni.
 
Salariile, care ajung chiar şi la 6.500 de euro pe lună, pentru un inginer programator, dar şi condiţiile oferite de firmele din străinătate vin să destabilizeze şi mai tare piaţa forţei de muncă din România. „Criza forţei de muncă din România se va acutiza, interesul românilor pentru joburile din afară fiind din ce în ce mai mare“, apreciază specialiştii în recrutare. Nu mai puţin de 17.000 de români îşi caută activ un loc de muncă prin intermediul reţelei Eures, ţara noastră ocupând locul cinci la nivel european în topul solicitanţilor, după Italia, Spania, Franţa şi Portugalia.
 
De ce nu mai caută Spania şi Italia muncitori români
 
După ce Spania şi Italia au absorbit foarte mulţi muncitori emigranţi, inclusiv români, în ultimii ani, au ajuns la o saturaţie. Puternic din urmă vin însă statele nordice, ale căror oferte financiare sunt bune, problema majoră în cazul acestora fiind bariera legată de limbă.
 
„Nu au fost foarte mulţi români care să se înghesuie la locurile de muncă din aceste state  –  Olanda, Letonia, Slovenia – pentru că e greu să înveţi olandeză, norvegiană sau daneză. Şi limba slovacă e considerată o limbă exotică la noi. Însă şi aceste ţări au nevoie de forţă de muncă, în special calificată. Şi, contrar aşteptărilor, românii sunt percepuţi de angajatorii străini ca fiind serioşi comparativ cu alţi imigranţi. Cei care merg să lucreze în străinătate sunt românii adaptabili“, a explicat, pentru „Adevărul“, Gabriel Chicioreanu, consultant în carieră.
 
„Interesul românilor a crescut pentru că, din păcate, au suficiente motive pentru a fi dezamăgiţi de ceea ce se întâmplă în România. S-a ajuns în situaţia în care, şi pentru joburi foarte calificate, oameni care până acum nu s-au gândit să plece din ţară, brusc au luat o astfel de hotărâre. Sau care dacă nu au făcut-o, se gândesc să plece. Asta deşi la ora actuală în România îţi poţi găsi uşor un loc de muncă dacă eşti calificat şi dacă îţi doreşti să munceşti“, a completat şi Oana Datki, specialist în resurse umane.
 
Salarii de mii de euro pentru muncitorii români
 
Potrivit statisticilor Eures, cei mai mulţi dintre cei care îşi caută activ un loc de muncă în alt stat membru al Uniunii Europene sunt absolvenţi de studii universitare. Joburile oferite însă de companii sunt variate. De pildă, în Olanda sunt disponibile, la ora actuală, 426 de locuri de muncă pentru români: 110 sunt destinate manipulatorilor de marfă în depozit, 100 de posturi sunt pentru lucrătorii în seră, 30 de joburi sunt disponibile pentru lucrătorii în bucătărie, cinci posturi sunt pentru ingineri mecanici şi cinci pentru inginerii constructori.
 
Lefurile date de angajatorii olandezi variază, de la 2.000 de euro brut pe lună pentru un ajutor de bucătar până la 4.000 de euro brut lunar, pentru un inginer mecanic sau inginer constructor. La polul opus, cele mai mici salarii sunt oferite în agricultură, unde muncitorii primesc între 9,59 şi 10,76 de euro pe ora de lucru, conform anunţurilor publicate pe Eures. Salarii de 6.500 de euro brut pot obţine românii care candidează pentru posturile de ingineri programatori în Norvegia.
 
17.000 de români caută joburi prin Eures
 
În Slovenia, în schimb, se caută, între altele, şoferi de maşini de tonaj mare, job pentru care leafa lunară poate varia între 1.700 şi 2.000 de euro net. Şi Germania oferă locuri de muncă: se caută mecatronişti, brutari, vopsitori auto, şoferi de camion, măcelari şi barmani. 

„Salariile sunt ofertante, dar nu sunt spectaculoase, dar evident că sunt mult mai tentante decât cele din România. Spre exemplu, Olanda nu e o piaţă atât de spectaculoasă, salariile sunt la nivelul celor din Europa de Vest. Mirajul banilor este valabil, chiar dacă costul vieţii de acolo este mult mai ridicat. Poţi pune bani deoparte şi merită să mergi pentru o perioadă de câteva luni“, conchide Oana Datki. ;
 
Cum îţi poţi spori şansele de a lucra în străinătate prin Eures
 
Românii interesaţi de un loc de muncă în străinătate pot vizita birourile locale sau regionale de ocupare a forţei de muncă, unde pot beneficia de consiliere şi sprijin de la consilierii Eures. Concret, aceştia îi pot ajuta să îşi completeze CV-ul, dar şi să le ofere informaţii legate de condiţiile de viaţă şi muncă în străinătate.
 
Potrivit Eures, atunci când aplică la un loc de muncă prin intermediul reţelei europene, candidatul ar trebui să utilizeze limba oficială a angajatorului sau limba în care a fost redactată oferta locului de muncă. Aceasta nu este însă o regulă, astfel că specialiştii în recrutare susţin că, de cele mai multe ori, limba engleză este acceptată.
 
În ceea ce priveşte etapa interviului, preferabil este ca în acel moment diplomele candidatului să fie traduse şi să aibă asupra lui nu doar acte de identitate şi cardul european de sănătate, ci şi scrisori de recomandare, pentru a avea mai multe şanse de a obţine locul de muncă.
 
Etapa interviului şi confirmarea salariului
 
Între altele, odată ce trece de etapa interviului, esenţial este ca, înainte să plece, candidatul să primească şi un contract de muncă sau o scrisoare de angajament semnată în mod corespunzător, dar şi o confirmare a salariului. În plus, cei interesaţi să lucreze în străinătate sunt nevoiţi, în caz că nu li se asigură cazare pe durata derulării contractului, să caute şi cele mai bune oferte şi tarife ale chiriilor, transmite reţeaua Eures.
 
Persoanele interesate să participe la selecţie, trebuie să se adreseze consilierilor Eures din cadrul agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă pentru a fi înregistrate în baza de date pentru muncă în străinătate şi pentru a primi invitaţie de participare. Înscrierea în baza de date se realizează pe baza următoarelor documente: Copie C.I/B.I; CV în limba română; adeverinţă medicală cu menţiunea „Clinic sănătos“.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările