Iuliana Roman, tânără crescută în familie de plasament: „Dacă mai stăteam în sistemul de protecţie, nu mai eram cine sunt astăzi. Simt că pot să o iau de la zero oricând“

Zece tineri ieşiţi din sistemul instituţionalizat de protecţie a copilului au primit sprijin în procesul de tranziţie către viaţa de adult prin intermediul programului social „Plan de Viata”, fiindu-le oferite locuinţă pentru doi ani, consiliere educaţională, consiliere psihologică individuală şi susţinere în găsirea unui loc de muncă.

Iuliana Roman are 21 ani. De la vârsta de doi ani până la 18 ani, a locuit în familia asistentului maternal profesionist, dar experienţa cu oamenii care ar fi trebuit să îi arate cum este viaţa în mijlocul familiei a fost una tristă. Nu-i place să-şi amintească de acea perioadă şi spune că preferă să o lase în urmă.

Se descrie ca fiind o fire sociabilă, amabilă şi cu un suflet bun. „Au fost momente în care am vrut să-mi schimb comportamentul ca să fiu acceptată, dar am ajuns la concluzia că prefer să păstrez alături oamenii care mă acceptă aşa cum sunt“, spune Iuliana.

Ne mărturiseşte că în copilărie i-au lipsit înţelegerea, răbdarea şi, cel mai mult, afecţiunea. Despre viaţa de până la 18 ani spune că a fost bună şi rea, eticheta copilului crescut în familie de plasament urmărind-o la fiecare pas.

„Când eram mai mică simţeam că unii copii mă privesc altfel. Uneori şi oamenii mari. Mulţi cred despre noi că dacă am stat într-un centru de plasament nu ne place munca sau că nu suntem serioşi. Asta mă deranjează foarte mult, au prejudecăţi despre noi. Cred că nu suntem în stare de nimic, deşi de multe ori am dovedit contrariul. Sunt copii din centrele de plasament care au ajuns doctori, profesori sau avocaţi“, susţine Iuliana.

Ne povesteşte că nu s-a temut de momentul în care urma să împlinească 18 ani şi să iasă de sub tutela statului, ba chiar l-a aşteptat, pentru a putea face propriile alegeri. „Dacă mai stăteam în sistemul de protecţie nu mai eram cine sunt astăzi. Sunt în stare să fac tot ce este nevoie, pot să o iau de la zero oricând“, ne-a spus tânăra.

La începutul anului 2020, Iuliana a fost selectată pentru a participa la programului social „Plan de Viata”, dezvoltat de AFI Europe Romania, Asociatia The Social Incubator şi McCann PR, prin intermediul căruia, timp de doi ani, zece tineri proaspăt iesiti din centre de plasament sunt susţinuţi prin oferirea unui cămin, precum şi consiliere psihologică, vocaţională, sprijin în găsirea unui loc de muncă şi susţinere altor nevoi specifice, astfel încât tranziţia către independenţă să fie mai uşoară.

Iuliana îşi aminteşte că asistenţii sociali care au ajutat-o să-şi găsească primul loc de muncă în oraşul natal, Galaţi, au fost cei care i-au povestit despre proiect şi au întrebat-o dacă vrea să participe, asigurându-o că o să fie bine. Deşi i-a fost teamă de mutarea într-un nou oraş, Iuliana a acceptat.

„Am fost şocată iniţial, îmi era frică de nou. Lăsam totul în urmă pentru un oraş nou. În prima zi cred că am plâns. Era seară, eu eram foarte obosită, entuziasmată şi speriată în acelaşi timp. Mi-a fost frică de faptul că nu o să mă acomodez sau că n-o să mă descurc“, îşi aminteşte tânăra.

Spune că aceşti aproape doi ani au ajutat-o să se formeze ca adult şi să vadă situaţia cu maturitate, o mare contribuţie în procesul devenirii ei având-o psihologul proiectului, care a ghidat-o în fiecare pas important făcut după mutarea la Bucureşti.

„Adaptare a fost grea, nu mi-a plăcut locul de muncă găsit iniţial. Am lucrat în bucătărie, deşi eu uram bucătăria. Fiind ultima venită, am fost dată afară la începutul pandemiei. Apoi, mi-am căutat de muncă singură. La un moment dat, chiar m-am pierdut prin Bucureşti. I-am sunat pe cei de la asociaţie, pentru că nu mai ştiam să mă întorc. Dar am învăţat din această experienţă. Apoi am avut chiar două locuri de muncă în acelaşi timp, ca asistent manager şi într-un club sportiv. Dar eu sunt pasionată de hairstyling, am şcoala postliceală şi acum încep cursul de frizerie“, povesteşte Iuliana.

În ceea ce priveşte nevoile copiilor din centrele de plasament, consideră că aceştia ar trebui să-şi cunoască drepturile. „Mi-ar fi plăcut să ştiu că am dreptul la familie. Familia în care am fost (n.r. familia de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului) nu şi-a dat silinţa să-mi găsească părinţii. Pur şi simplu mi-au spus, la 7 ani, că mama mea a murit. De atunci, nu s-a mai deschis subiectul, iar eu nu ştiu nimic nici în momentul de faţă“.

În privinţa momentului în care nu va mai fi susţinută de proiectul Plan de viaţă, Iuliana spune că se simte pregătită să facă faţă realităţii vieţii de adult. „Având în vedere prin câte am trecut şi atâtea lucruri pe care le-am înfruntat, acum sunt sigură pe mine şi ştiu că o să fac faţă. Viaţa mea o să fie plină de încercări noi, dar sunt sigură că o să fiu bine. Sunt o fire puternică, cred că o să mă descurc“.

Pe finalul interviului ne-a mărturisit că îşi doreşte să-şi întemeieze o familie în care să aibă stabilitate emoţională, sinceritate, răbdare şi unitate. „Îmi doresc să am copii şi să-i educ aşa cum trebuie. Nu toţi beneficiază de educaţia de care au nevoie. Îmi voi învăţa copilul să fie el însuşi, să fie puternic. Aşa îmi spun şi mie“, ne-a mai spus Iuliana.

Proiect editorial susţinut de AFI Europe