Iulian Comănescu: Jurnalismul, căile de salvare
0
Chioşcurile de ziare sînt aproape goale sau pline cu altceva decît presă. Anunţurile despre încetarea apariţiei unei publicaţii, sau televiziuni şi radiouri care-şi pierd licenţa vin aproape săptămînal. Jurnalismul e, cu siguranţă, pe ducă. Ce se salvează sau ce rămîne din toate acestea?
Acum, cînd se fac aproape zece ani de cînd Tim O’Reilly a pus în circulaţie globală termenul de Web 2.0, schimbările produse în comunicare de aşa-numita social media pot fi contabilizate. Lucrurile se mută în mare măsură pe Internet şi o bună parte din conţinut este produs chiar de utilizatori, însă un lucru devine clar: principiile care stau la baza jurnalismului, ca metodă, nu dispar. Lucruri ca imparţialitatea, completitudinea informaţiei, stilul de redactare se modifică într-o oarecare măsură, dar rămîn fundamente ale comunicării. În acest caz, despre ce vorbim cînd ne îngrijorăm de moartea jurnalismului?
De dispărut, dispare un model de business. E vorba de jurnalismul finanţat din advertising, fiindcă advertising-ul e din ce în ce mai puţin. În 2013, conform Initiative Media, presa va consuma în România doar 295 de milioane de euro din publicitate, adică 55% din cele 540 de milioane pe care le avea de împărţit în 2008, anul de vîrf. În aceste condiţii, supravieţuirea jurnalismului se leagă, în primul rînd, de tipurile de finanţare disponibile.
● Televiziunea comercială. Posturile private importante continuă să facă o mulţime de bani, chiar dacă în România, de exemplu, PRO TV a avut pierderi în 2012. Din cele 295 de milioane de euro care se vor cheltui în 2013 pe publicitate în media, 183 de milioane rămîn pe TV. Comparativ, presa scrisă a ajuns, în schimb, la un sfert din încasările din 2008, adică 19 milioane faţă de 82. E evident că poţi face mult mai multe cu cele 183 de milioane cheltuite pe TV, chiar dacă televiziunea e un business mai costisitor.
● Branded content. E unul dintre numele pentru show-urile TV, publicaţiile şi site-urile create în jurul unor brand-uri, care îşi fac un gen de marketing creativ prin conţinut. Publicitatea clasică (pagini de reviste, spoturi TV) e din ce în ce mai puţin eficientă, motiv pentru care business-urile încep să cheltuiască bani pentru crearea de conţinut în jurul brandurilor proprii. În varianta TV, i se spune branded entertainment: poate fi vorba, de pildă, de un fabricant de cosmetice ca Sephora, care creează un talent show pentru găsirea unui make-up artist talentat. În print, vorbim de custom publishing sau custom media, adică, de exemplu, de reviste create în jurul unui brand. Mall-ul din Băneasa are revista Styler; în 2011-2012, eu am făcut o publicaţie de media pentru Intact, numită The Industry ş.a.m.d. Pe Internet, poate fi vorba de site-uri ca Experimentalist.ro, de la Grolsch, sau de forumuri ca Spunepebune.ro, pe care l-am administrat acum cîţiva ani pentru Sprite/Coca-Cola. Tuturor acestor lucruri li se mai spune şi content marketing, cu un termen-umbrelă.
Ce cîştigi cu astfel de lucruri e clar: bani. Acest gen de producţie de conţinut e, totuşi, departe de presa relevantă democratic, interesul public şi altele asemenea. Brandurile vor, în general, un gen de conţinut neconflictual, mai aproape de entertainment.
● Jurnalismul sponsorizat. Sună asemănător cu branded content, dar e cu totul altceva. E vorba de burse şi alte tipuri de finanţări, de ordinul miilor sau zecilor de mii de euro, pe care le poţi obţine pentru a face investigaţii sau a crea proiecte jurnalistice complexe. În România, cu aşa ceva se ocupă Rise Project, care, de pildă, a obţinut şi publicat documente confidenţiale ale afacerii Roşia Montană. Dacă vă uitaţi la Fracking.casajurnalistului.ro, găsiţi o poveste despre Chevron şi Bîrlad, realizată cu sprijinul New England Center for Investigative Reporting, al Universităţii din Boston.
Iulian Comănescu este analist media, autor al volumului „Cum să devii un Nimeni” (Humanitas, 2009).
Citiţi articolul integral pe dilemaveche.ro.
Se încarcă comentariile...
