Istoria maladiilor care au decimat lume

adevarul

Publicat: 26.11.2009 23:12

Ultima actualizare: 10.08.2022 05:05

Ultimul secol a fost marcat de o serie de pandemii de gripă care au produs milioane de morţi. De-a lungul timpului, însă, omenirea a fost lovită de o serie de maladii care a decimat-o. Unele dintre aceste boli încă mai omoară milioane de oameni anual, în ciuda eforturilor pe care le duce medicina modernă.

Ciuma, o posibilă ameninţare şi astăzi

Moartea Neagră, aşa cum a fost denumită ciuma, este şi astăzi o temută armă biologică. Şapte mari puteri militare deţin bacteria Yersinia pestis care a cauzat cea mai temută epidemie a lumii.

Mai citiţi şi:

Japonezii au demonstrat în urmă cu nici 70 de ani că sunt capabili să folosescă temuta Moarte Neagră în luptă. În 1940, armata japoneză a bombardat mai multe localităţi din China cu saci plini de purici infestaţi cu ciumă bubonică. Epidemia declanşată a fost, cu greu, stăpânită.

Ultimele izbucniri ale temutei epidemii s-au înregistrat pe teritoriul continentului negru. În 2003, au fost înregistate peste 2100 de cazuri de ciumă, dintre care 180 s-au soldat cu decese. În 2006, în Congo cel puţin 50 de oameni au murit de ciumă bubonică. Statele Unitre, China, India, Vietnam şi Mongolia sunt printre cazurile care au înregistrat îmbolnăviri cu ciumă în ultimii ani.

Netratată în primele 48 de ore de la infectare, ciuma poate cauza şi astăzi decese.Simptomele includ glande inflamate, febră, tuse, respiraţie anevoioasă şi, în majoritatea cazurilor, eliminarea sângelui pe cale orală.

Ciuma este considerată a fi prima pandemie adevărată pe care a avut-o de înfruntat omenirea. Jumătatea din populaţia Europei din secolul 14 a pierit în lupta cu boala. Ciuma este, potrivit cercetătorilor clasici, o plagă epidemică, în două forme: bubonică şi pneumonică.

Ciuma bubonică este transmisă de şobolanii purtători de paraziţi, reprezentând o ameninţare şi astăzi în zonele sărace împânzite de rozătoare. Ciuma pneumonică este mai uşor de tratat şi se răspândeşte pe calea aerului.
Noile tendinţe din medicină susţin că Moartea Neagră a fost provocată de un virus hemoragic, similar cu ebola, care se manifestă prin pierderi masive de sânge.

De ciumă au murit aproximativ 46 de milioane de persoane, printre care şi voievodul Transilvaniei Iancu de Hunedoara (1387-1456).

Mai citeşte şi:

Febra galbenă l-a determinat pe Napolen să vândă Louisiana

Febra galbenă a apărut în urma cu câteva sute de ani, în timpul descoperirii şi cuceririi noilor teritorii. Strămutaţi dintr-o parte în alta, băşitanşii deveniţi sclavi au răspândit o serie de boli. Sclavii africani care au fost aduşi în coloniile americane au răspândit virusul gripei galbene, care a decimat gospodării şi chiar oraşe întregi.

Când împăratul Napoleon a trimis o armată de 33.000 de soldaţi în America de Nord, 29.000 dintre aceştia au fost răpuşi de febra galbenă, printre decedaţi se numără şi cumnatul lui Bonaparte, Charles Leclerc. Napoleon a fost atât de şocat de pierderile suferite, încat a decis că nu merită să îşi asume un risc atât de mare pentru acest teritoriu. Astfel, în 1803 Franţa a vândut statul Louisiana Statelor Unite.
Febra galbenă a produs adevărate epidemii în oraşe precum New York, Philadelphia şi Boston. În 1793, cea mai mare epidemie de febră galbenă din istoria SUA a omorât 5.000 de oameni în Philadelphia, reprezentând circa 10% din populaţie. Aproape jumătate dintre rezidenţi au fugit din oraş, printre care şi preşedinteleGeorge Washington.

Se presupune că din cauza febrei galbene, aproximativ 300.000 de oameni au murit în Spania, în secolul 19.

Ca şi malaria, febra galbenă se transmite de la om la om prin intermediul muşcăturilor de ţânţar. Simptomele tipice includ febra, frisoane, dureri de cap, dureri musculare şi stări de vomă. Intensitatea acestora poate varia de la mediu până la deces. Infecţiile severe pot duce la sângerări, stare de şoc, cedarea rinichilor şi ficatului. Degradarea ficatului este cea care cauzează îngălbenirea pielii, de unde numele afecţiunii.

În ciuda tratamentului şi măsurilor luate, epidemia persistă încă în Africa Centrală, precum şi în America tropicală (Amazonia) şi în America de Sud.

Vaccinul împotriva febrei galbene a apătut în 1932, fiind realizat de doctorii Wilbur A. Sawyer, Wray D.M. Lloyd, şi Stuart F. Kitchen, sub sponsorizarea Fundaţiei Rockefeller.

Holera, boala apei infectate

Prima atestare documentară a existenţei holerei a fost semnalată în jurul anului 600 î.Hr., pe Valea Gangelui, în India. În Europa, epidemiile de holeră s-au înregistrat cu mult mai târziu. În secolul XIX a izbucnit o epidemie gravă de holeră în Londra.

Se presupune că cei vinovaţi pentru aducerea bolii în Europa au fost negustorii care străbăteau oraşele în timpul revoluţiei industriale de la începutul anilor 1800. Iniţial, s-a crezut că aerul poluat este cauza acestei boli, însă când sistemele sanitare şi de canalizare s-au îmbunătăţit, s-a observat aproape instant o scădere însemnată a numărului de îmbolnăviri.

În 1892 epidemia de holeră din Afganistan s-a extins în Rusia. În acelaşi an, în portul Hamburg a izbucnit o epidemie mare (8 600 de morţi).

Din secolul XIX până în prezent au avut loc şase epidemii de holeră care au răpus milioane de vieţi omeneşti.

Cu toate acestea, în 1961 în Indonezia a apărut un nou tip de holeră, care s-a răspândit ulterior în întreaga lume. Ultima epidemie mare de holeră a avut loc în anul 1991 în Peru de unde s-a extins în America Latină (400 000 de morţi).

Nici România n-a fost ocolită de epidemiile de holeră. Acestea s-au înregistrat mai ales în Deltă, cea mai mare fiind cea din 1986-1987.

Holera nu a rezistat în Europa, dar continuă să facă ravagii în Africa.

În 2004, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a primit raportări de 100 000 de cazuri, din care 2345 decese.

Holera este cauzată de vibrionul holeric „Vibrio cholerae”.
Cauza principală a îmbolnăvirilor este apa de băut infectată. Bacteria se poate transmite prin contact fizic apropiat. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) consideră ca pana 90% din cazurile de holeră sunt transmise prin apă. (Silvana Chiujdea)

Malaria, încă un pericol din cauza încălzirii globale

Malaria este una dintre epidemiile pe care medicina modernă nu a reuşit să le stârpească. Anual mor de malarie între 1 şi 3 milioane de persoane în regiunea sub-sahariană africană, iar numărul îmbolnăvirilor se situează între 350 şi 500 de milioane de cazuri.

Schimbările climaterice cauzate de poluare ar putea aduce malaria pe bătrânul continent, potrivit unui raport întocmit de British Medical Association (BMA) şi citat de Reuters.

În urma încălzirii globale clima Europei ar putea deveni din ce în ce mai asemănătoare cu cea tropicală uşurând astfel răspândirea diverselor boli infecţioase specifice zonelor de la tropice.

Un alt studiu realizat de către Centrul de Epidemiologie din Australia, arată că până în anul 2080, peste 70 de milioane de oameni vor trăi în zone infestate de malaria.

Înţepătura de ţăntari poate aduce moartea.
Malaria este cauzată de patru specii de microbi Plasmodium, prezenţi la doar două specii: ţânţarii Anofel şi oamenii. Când ţănţarii se hrănesc cu sânge uman, aceştia transmit microbii. Simptomele includ febră, frisoane, transpiratie excesiva, dureri musculare si de cap. Primele mărturii referitoare la această epidemie datează de mai bine de 4.000 de ani.

Alexandru cel Mare şi Lordul Byron au căzut victime ale malariei, iar Abraham Lincoln, Theodor Roosevelt, John F. Kennedy, Mahatma Gandhi, Maica Teresa, Christopher Lee au suferit de ea.

Sute de mii de copii au murit de poliomielita

Poliomielita este o boală transmisibilă, care în anii '50 a facut mii de victime în România şi în toată lumea. Această maladie virală care presupune de fapt o infecţie intestinală a provocat epidemii pentru o perioada foarte lungă de timp, paralizând şi omorând sute de mii de copii în toată lumea.

Odată cu descoperirea vaccinului, în 1960, ameninţarea îmbolnăvirii a disparut. Însă cu toate că poate fi prevenită, această afecţiune nu poate fi şi tratată. La această oră nu există un tratament care să garanteze o însănătoşire completă. În anul 1988 Organizaţia Mondială a Sănătăţii a luat iniţiativa eradicării poliomielitei de pe planeta noastră până în anul 2000. La acest program de eradicare a aderat, la acea vreme, şi România.

Poliomielita este o maladie infecţioasă acută din grupul bolilor intestinale, provocată de virusuri, care se transmit de la omul bolnav la cel sănătos, mai frecvent, prin intermediul mecanismului fecalo-oral, caracterizându-se prin diferite forme clinice. Cele mai grave presupun lezarea sistemului nervos central, exprimată prin variante paralitice, spinale, encefalitice şi cu tulburări respiratorii.
Această infecţie se manifestă cu precădere la copii, însă nici adulţii nu sunt feriţi de această boală necruţătoare. Sistemul imunitar este mai bine pregatit pentru a lupta cu boala la o vârstă timpurie. Cu cât pacientul este mai înaintat în vârstă, cu atât creşte riscul paraliziei sau chiar al decesului.
În ultimul timp s-a ajuns la concluzia că virusul polio se transmite mai frecvent în ţările cu nivel slab de cultură sanitară prin intermediul “mâinilor murdare” . În ţările cu nivel înalt de cultură sanitară acest virus se transmite preponderent pe calea aero-picături, adică prin intermediul tusei, strănutului, graiului, sărutului etc.

Perioada de incubaţie variază între 2 şi 35 zile, mai frecvent 5-12 zile.

Actorul Donald Sutherland, fostul preşedinte al Americii, F.D. Roosevelt, scriitorul Arthur C. Clarke, omul de afaceri Kerry Packer, politicianul australian Kim Beazley, omul de radio John Laws, jucătorul de golf Jack Nicklaus, actriţa Mia Farrow, actorul Alan Alda sunt doar câteva dintre personalităţile care au suferit de poliomielita. (Arina Ciocildău)

Tifosul, boala care l-a învins pe Napoleon în Rusia

Tifosul epidemic sau "febra războilui" sau a “ocnaşilor” este o boală infecţiaoasă transmisă prin intermediul păduchilor şi puricilor şi este favorizată de lipsa de igienă. Boala este produsă de microbul Rickettsia prowazeki.

Tifosul epidemic a făcut ravagii în timpul războaielor. Prima consemnare a tifosului datează din anul 1487, din timpul războiului maurilor cu regele Granadei. Cardano, un mare medic al secolului al XVI-lea, a făcut pentru prima dată, în 1536, diferenţa între erupţia rujeolica şi cea specifică tifosului exantematic, cele doua fiind frecvent confundate în acea vreme.

Treizeci de ani mai târziu, în 1566, în timpul războiului turco-austriac, maladia a apărut pe teritoriul Ungariei şi al Transilvaniei.

În timpul razboiului de 30 din Europa (1618 - 1648), tifosul, ciuma si foamea au făcut împreună un număr aproximativ de 10 milioane de victime.

Soarta multor bătălii a fost decisă de acesată boală contagioasă. Eşecul invaziei lui Napoleon Bonaparte în Rusia, în 1812, este pus de mulţi istorici pe seama acestei maladii. Se estimeaza că 4/5 din armata lui Napoleon a fost decimată de tifosul exantematic.

În 1825 ţarul Alexandru I al Rusiei (1777 – 1825) se afla într-o călătorie în Crimeea când a răcit, iar mai târziu a făcut tifos şi a murit.

În timpul primului război mondial, boala a cauzat milioane de decese în Rusia, Polonia şi România. 300 de medici şi asistente din România au decedat după contactarea bolii. De tifos a murit şi medicul francez Pierre Edouard Jean Clunet (1878 - 1917) care s-a îngrijit de românii care s-au îmbolnăvit pe front de această maladie.

Bacteriologul american Herald Reah Cox (1907 -1986) a preparat primul vaccin eficient împotriva tifosului. În 1943 a început utilizarea la scară largă, astfel că au scăzut semnificativ cazurile de tifos exantematic în lume.

În timpul deportărilor sovietice, din cauza condiţiilor mizere au murit mii de români din Basarabia şi Bucovina.

Simptomele tifosului epidemic includ migrene, pierderea apetitului şi creşterea temperaturii. Febra se instalează rapid şi este acompaniată de frisoane şi greaţă. Netratată, boala afectează circulaţia sangvină care se manifestă prin cangrene locale, pneumonie şi afecţiuni ale rinichilor. Epuizarea provocata de temperatura ridicata poate duce în cele din urmă la delir, comă şi atac de cord.

În ciuda tratamentelor şi condiţiilor medicale moderne, se mai înregistrează cazuri de tifos în America de Sud, Africa şi Asia.

Tuberculoza, boala care l-a răpus pe Ciprian Porumbescu

Una dintre cele mai longevive boli cu care omenirea s-a confruntat este Tuberculoza. Grecii antici o numeau Phthisis, boala epuizării.

Cu o vechime de 9.000 de ani, potrivit ultimelor cercetări, maladia extrem de periculoasă este provocată de bacteria Mycobacterium tuberculosis (descoperită de medicul german Robert Koch în 1882) şi se transmite prin aer. Odată contactată, bacteria se instalează în plămâni, provocând dureri în piept, slăbiciune, pierdere în greutate, febră, transpiraţie nocturnă şi tuse cu sânge. În anumite cazuri, bacteria poate afecta creierul şi rinichii.

Timp de 2 secole, începând cu anii 1.600, epidemia de tuberculoză, cunoscută sub denumirea cde Marea Ciumă Albă a devastat populaţia europeană, omorând unul din şapte infectaţi. Tuberculoza a cauzat cel puţin 20% din totalul deceselor din Anglia şi Ţara Galilor în 1650

În secolul al XIX-lea, coloniile din Americane s-au confruntat cu acesată teribilă maladie, astfel că spre sfârşitul veacului 10% din decese au fost provocate de tuberculoză.

Streptomicina, antibioticul care a venit de hac microbului a fost descoperit în 1944, însă boala a continuat să infecteze anual 9 milioane de oameni.

În anii ’70, medicii credeau că au învins maladia, însă ea a revenit în forţă după 1990. În fiecare an 2 milioane de oameni mor de această boală în Africa şi Asia, iar 25% dintre decesele cauzate de TBC sunt corelate infecţiei cu HIV.

Tuberculoza este întâlnită în România mai frecvent decât în alte ţări ale Uniunii Europene, se estimează că apar în medie 130 de cazuri la 100 000 de locuitori, faţă de media europeană de circa 30 bolnavi la suta de mii de locuitori

De-a lungul timpului, victime ale tuberculozei au căzut şi numeroase personalităţi marcante, cum sunt: Frederic Chopain, А.P. Cehov, Lord Bayron, Florens Nightingale, Paul Gauguin, Nicolo Paganini. La numai 29 de ani, compozitorul Ciprian Porumbescu a murit din cauza acestei boli.

Variola a fost eradicată total

Denumită şi „vărsat”, variola este o boală contagioasă, de natură virotică. De-a lungul secolelor, variola a omorât şi a desfigurat un număr imens de oameni. Numai în secolul XX au murit de această boală între 300 şi 500 milioane de oameni. Virusul a fost de neoprit în anul 1967, atunci când au decedat două milioane de persoane din aproximativ 15 milioane de cazuri. În acelaşi an, OMS a început o campanie intensă de vaccinare şi de informare a opniei publice cu privire la această boală.

Virusul variolei a început să afecteze oamenii cu mii de ani în urmă, iar cea mai comună formă a acestei boli se traducea în mortalitate în proporţie de 30%.

Simptomele afecţiunii sunt febră ridicată, mâncărimi şi erupţii la nivelul corpului. Boala se răspândeşte prin contactul direct cu persoana infectată sau pe calea aerului, în cazul unui spaţiu închis şi îngust.

Vaccinul împotriva variolei a fost descoperit în 1796 de Edward Jenner (1749 – 1823), un doctor din Berkeley, Gloucestershire, din Anglia. La 14 mai 1796, vaccinul a fost testat pe un băieţel de opt ani, James Phipps, bolnav de variolă.

Prin urmare, l-a vaccinat pe James, fiind sănătos, cu puroi luat de la o persoană bolnavă de variola taurinelor şi ulterior a demonstrat că această persoană era protejată împotriva inoculării voluntare cu variolă. Jenner a dat numele de "vaccin" (de la cuvântul vacca din latină, însemnând vacă) substanţei responsabile cu transmiterea variola taurinelor şi a dat numele de "vaccinare" procesului utilizat pentru protejarea contra variolei . Importanţa descoperirii lui Jenner a fost recunoscută foarte repede şi în mai puţin de zece ani, vaccinarea arm-to-arm a început să fie utilizată în întreaga lume pentru protejarea împotriva variolei.

Chiar dacă a fost descoperit un vaccin împotriva „vărsatului”, epidemiile de variolă au continuat să ameninţe şi să facă victime în rândul populaţiei globului. OMS a eradicat total boala abia la două secole de la apariţie, în 1977. De atunci nu s-a mai semnalat niciun caz. „Vărsatul” este singura afecţiune contagioasă ai cărei germeni au fost total eliminaţi din mediul natural. (Valentin Bâlă)

Virusul HIV: 25 de milioane de morţi

Primele cazuri de infecţie cu virusul HIV la om datează din anul 1959, la un adult din Congo, SIDA fiind recunsocută pentru prima oară de SUA, în 1981.

Potrivit estimărilor Fondului ONU pentru Populaţie în lume, din 1981 până astăzi, peste 25 de milioane de oameni au murit pe glob de SIDA. Peste două treimi din decese au avut loc în Africa, în regiunea sub-sahariană, în Africa de Sud fiind de altfel cei mai mulţi oameni infectaţi cu HIV, urmată de Nigeria şi India.

Conform Fondului ONU pentru Populaţie în lume, în fiecare an peste 200 de români contractează HIV, alţi 200 mor de boli asociate cu SIDA şi 15 copii se nasc HIV-pozitivi.

Ziua de 1 decembrie a fost declarată în 1988 Ziua Internaţională de luptă antiSIDA.

Un număr de 33.2 milioane de oameni erau bolnave de SIDA în 2007, dintre care 2,5 milioane de copii.

SIDA (sindromul imunodeficienţei dobândite) este cauzat de virusul imunodeficienţei umane (HIV). Virusul HIV se transmite prin sânge, spermă, secreţii genitale, lichid cefalo-rahidian (LCR) şi lapte matern. Cercetările ultimilor ani au arătat că se poate exclude transmiterea prin secreţia oculară (lacrimi), bucală şi prin transpiraţie, la fel ca transmiterea pe calea aerului.

Printre celebrităţile care au murit de SIDA se numără cîntăreţul britanic Freddie Mercury, filosoful francez Michel Foucault (1926-1984), autorul de science-fiction, biochimistul evreu născut în Rusia, Isaac Asimov şi rapperul american Eazy-E (pe numele său Eric Lynn Wright). Starul american de baschet, Michael Johnson, a declarat public în 1991 că este infectat cu virusul HIV. (Ionel Dancu)