Istoria CIA şi trădarea la români

Unul dintre cele mai penibile momente ale spionajului american s-a petrecut acum 65 de ani pe malurile Dâmboviţei.

Cu excepţia împătimiţilor de istorie recentă şi servicii secrete, puţini ştiu că unul dintre cele mai penibile momente ale spionajului american s-a petrecut acum 65 de ani pe malurile Dâmboviţei. Episodul, în care au fost implicaţi atât agenţi de peste Ocean, cât şi politicieni autohtoni, nu este lipsit de ingredientele romanului poliţist, dar şi de accente tragicomice. Povestea este relatată succint într-o carte scrisă de jurnalistul Tim Weiner de la „New York Times". Lucrarea se numeşte „CIA, o istorie secretă" (în traducere românească) şi a fost documentată nu pe baza surselor confidenţiale, ci a documentelor oficiale scoase din arhivele Agenţiei Centrale de Informaţii şi date publicităţii în ultimul deceniu. Între acestea se găsesc şi câteva referinţe la misiunile întreprinse de americani la Bucureşti, în perioada imediat următoare celui de-al Doilea Război Mondial, cu scopul de a forma o reţea de rezistenţă anticomunistă în spatele „Cortinei de fier".

În toamna lui '46, Biroul de Operaţiuni Speciale, instituţie precursoare a CIA, însărcinase doi ofiţeri detaşaţi la Misiunea Militară Americană de la Bucureşti, maiorul Thomas Hall şi locotenentul Ira Hamilton, să ia legătura şi cu partidele istorice. „Ghidul" lor era un oarecare Teodor Manicatide, fost sergent în cadrul corpului de informaţii al Armatei Române. Acesta i-a condus la o întâlnire cu liderii ţărănişti cărora reprezentanţii Statelor Unite le-au oferit un ajutor clandestin constând în „arme, bani şi informaţii".

Deznodământul e descris câteva rânduri mai jos: „Serviciile de informaţii sovietice şi poliţia secretă română au avut nevoie doar de câteva săptămâni pentru a-i descoperi pe spioni. Americanii şi agentul lor şef au fugit ca să scape cu viaţă, în vreme ce forţele de securitate sovietice zdrobeau mare parte din rezistenţa românească. Liderii Partidului Ţărănesc au fost acuzaţi de trădare şi închişi. Manicatide, Hamilton şi Hall au fost condamnaţi în absenţă într-un proces public", scrie  Tim Weiner.

Cum au fost deconspiraţi spionii americani nu ni se spune în lucrarea citată. Autorul pare să dea vina pe lipsa lor de experienţă la începuturile „Războiului rece". Un indiciu ne furnizează un articol  apărut acum doi ani în Revista Veteranilor din Serviciile Române de Informaţii. Astfel, Manicatide s-ar fi întâlnit în '56, la Paris, cu profesorul Aurel Decei, membru al Comitetului Naţional Român în Exil, căruia i-a făcut o confesiune şocantă: „Am fost, concomitent, agent american şi al lui Eugen Cristescu" (fostul şef al spionajului din regimul Antonescu). Dacă dăm crezare acestei mărturii, atunci întreaga afacere nu este decât o altă pagină din „istoria trădării la români".

Sabin Orcan este redactor-şef ediţii locale ''Adevărul''