Irina Margareta Nistor: „Există foarte multe de făcut pentru a îndrepta cele 5 decenii de comunism, de dictatură, de frică, de frig, de foame“
0
Cu 30 de ani în urmă am fost martorii unui moment istoric al secolului 20. Peste tot în jurul lumii, oamenii stăteau lipiţi de televizoare privind cum naţiunile din întreg blocul estic se revoltă şi luptă pentru a-şi recâştiga libertăţile, încheind astfel o prea lungă perioadă de dictaturi chinuitoare.
Pe străzile şi oraşele din această parte a Europei, milioane au cerut căderea comunismului în stradă. Ei au câştigat libertatea noastră, a tuturor.
Aceste milioane de oameni au înfruntat riscul încarcerării, exilului şi chiar al morţii, pentru a-şi cuceri libertatea. Mulţumită luptei lor din 1989, acum avem posibilitatea să votăm, să protestăm, să ne manifestăm liber, precum şi multe altele. Putem să ne revoltăm pentru ceea ce credem că este corect.
Cât despre mine, în timpul revoluţiei am fost la Televiziunea Română, bineînţeles, pentru că m-au chemat de acasă, ca să traduc desene animate, începând cu „Tom şi Jerry“ şi culminând cu celebrul „Ferma animalelor“, al lui Orwell, ceea ce avea să îl enerveze suficient pe Silviu Brucan, care a spus clar că „Noi nu avem nimic cu comunismul, doar cu Ceauşescu“. Nu a avut însă forţa necesară să oprească filmul, aşa că toată lumea a putut să îl vadă, sper că şi să îl înţeleagă, pentru că era o parabolă destul de sofisticată şi venea după o perioadă în care existau cel mult două ore de program TV. Fireşte, existau casetele şi de acolo am văzut noi lumea largă. Atunci am fost văzută la faţă de publicul larg prima oară, pentru că de la pupitru unul dintre regizorii noştri la un moment dat m-a arătat aşa, cu căştile la urechi, cum probabil mulţi şi-au imaginat că eram atunci când traduceam pentru video.
Părinţii mei au fost şi ei fericiţi pentru ce se întâmpla, la fel ca şi bunica. Însă pe de altă parte le-a fost foarte frică pentru mine, pentru că se trăgea teribil, se ajungea greu de la metrou la televiziune, mergeai cu mâinile sus, erau controale peste controale până când ajungeai la poarta televiziunii iar când traversai curtea televiziunii să ajungi de la redacţie spre studiouri se trăgea, iar un glonţ a trecut razant lângă mine şi aşa am petrecut toate zilele respective. Nu am intrat pe post, nu am făcut-o din pudoare, din timiditate. În privinţa reprimării, am prieteni care au fost arestaţi, şi chiar dacă au fost eventual eliberaţi, au rămas cu nişte traume greu vindecabile şi greu de înţeles acum.
După 30 de ani, a venit timpul să privim înapoi şi să nu-i uităm pe cei care au suferit şi au murit pentru libertăţile noastre. 1989 a fost momentul în care s-a încheiat o epocă după mulţi ani de muncă şi sacrificiu. Trebuie să celebrăm ceea ce am câştigat prin sacrificii ca naţiune şi popor, faptul că am înfruntat pe cât ne-a stat în putinţă represiunea şi că ne-am putut din nou bucura de libertate.
Pentru mine, libertatea este un cuvânt foarte mare şi foarte greu de definit. Înainte de toate înseamnă să pot să scriu acest text, să pot călători, să nu mă mai tem de fiecare personaj în parte şi să nu-mi imaginez că ascunde ceva, că are precis un fel de hidden agenda. Pentru mine mai înseamnă că acum oamenii pot studia în străinătate, ceea ce mi-aş fi dorit enorm la rândul meu, mai ales că eram studentă la filologie la limbi străine şi nu am putut ajunge în nici o ţară cu vorbitori nativi de franceză până în anii ‘90 şi de engleză până în ‘98 iar în America am ajuns de-abia în 2010. Deci pentru mine libertatea înainte de toate înseamnă călătorie, fie că ea este în spaţiu, fie a gândurilor, sau a generaţiilor. Libertatea înseamnă să poţi spune ceea ce gândeşti şi nu să îţi construieşti tot felul de subterfugii în care să fii ambiguu, să nu trebuiască să foloseşti aluzii ca să transmiţi ceea ce vrei să spui. E important că poţi să te exprimi şi cred că o formă de exprimare este în egală măsură călătoria. Aş vrea să nu pierdem asta niciodată, aş vrea ca cei tineri să poată studia în afara ţării dacă doresc şi cum spun eu, să se întoarcă în ţară toţi cei buni şi să plece cei din cauza cărora ne trece prin cap să plecăm.
Mai mult decât atât, a venit vremea să revedem şi să chibzuim asupra valorilor pentru care am luptat. Libertatea este asemeni unui muşchi: dacă este exersat, devine mai puternic şi capabil de reuşite impresionante. Dar dacă este ignorat şi luat de-a gata, în curând va da semne de slăbiciune, pierzându-şi forţa şi capacităţile nebănuite, mai ales în aceste timpuri în care provocările(tehnologice, autocrate etc.) la adresa libertăţii le găsim pretutindeni.
Revoluţiile din 1989 au schimbat vieţile a milioane de oameni în bine: ziduri au căzut, comunismul s-a prăbuşit şi el, speranţa a înflorit. Şi chiar dacă toate acestea au avut loc fără a avea vreun smartphone în preajmă, unii dintre noi ne reamintim acele momente şi întâmplări de parcă ar fi fost ieri.
Cel mai bine de atunci îmi amintesc de chipul unui şef, îl chema Eugen Atanasiu. El, spre deosebire de noi, fiind generaţia părinţilor mei, reuşise să şi călătorească, era tot critic de cinema. Îmi aduc aminte că a venit şi mi-a zis „Cherie, tu eşti tânără şi ai să te poţi bucura de această libertate“. Credeam că având 32 de ani, nu mai eram tânără şi că de fapt am ratat cei mai frumoşi ani. Şi atunci poate că am conştientizat mai bine că nu era adevărat. Acum, la 62 de ani îmi dau seama că era o abordare nerealistă a trecerii timpului. Senzaţia aceea de fericire a fost umbrită atunci de victimele revoluţiei şi de tot ce vedeam la televizor. Din punctul meu de vedere este suficientă o singură victimă ca să ţii doliu şi cred că ar trebui în egală măsură să ne reamintim de cei care şi-au dat viaţa, de toţi cei care au înfruntat comunismul, cum era doamna Doina Cornea sau Corneliu Coposu, care rămân un model pentru mine. Ne-am dorit mult în zilele acelea să vină Regele Mihai curând, nu ne-am gândit nici o clipă că va exista o perioadă de tranziţie şi că cei 20-30 de ani vor trecea într-o clipită. Există foarte multe de făcut pentru a îndrepta cele 5 decenii de comunism, de dictatură, de frică, de frig, de foame, de imposibilitate de a comunica inclusiv cu ei de dincolo de graniţă şi cum spuneam, de a nu putea călători. Ştiu că repet obsesiv însă este lucrul care m-a preocupat cel mai tare şi rămâne regretul meu infinit că nu am putut să călătoresc afară împreună cu părinţii şi bunicii mei, pentru că aşa cum mergeam cu ei la cinema aş fi vrut să fac şi turul lumii. Nu putem întoarce timpul înapoi.
Acum este răspunderea fiecăruia dintre noi, indiferent de vârstă, să cunoaştem, să înţelegem, să comemorăm şi să sărbătorim ceea ce s-a câştigat în iarna anului 1989 şi mai ales să nu uităm că lupta pentru libertate nu s-a încheiat acum 30 de ani, ci ea trebuie continuată în fiecare zi, pentru a ne asigura că ne păstrăm libertăţile.
Irina-Margareta Nistor
Pentru a afla mai multe despre ce înseamnă libertăţile câştigate în 1989 şi cum să le păstrăm, vă invităm să vizitaţi KeepFreedomUnlocked.org sau #KeepFreedomUnlocked pe social media.
Se încarcă comentariile...
