Ioana Mihăilă anunţă că fiul ei în vârstă de 8 ani s-a vaccinat: Cu aproape 35.000 de cazuri de COVID-19 ieri, vaccinarea copiilor este extrem de importantă

Ioana Mihăilă anunţă că fiul ei în vârstă de 8 ani s-a vaccinat: Cu aproape 35.000 de cazuri de COVID-19 ieri, vaccinarea copiilor este extrem de importantă

Fostul ministru al Sănătăţii Ioana Mihăilă a anunţat că fiul ei în vârstă de 8 ani s-a vaccinat, după ce miercuri a început vaccinarea copiilor cu vârsta de peste 5 ani. Ea a mai spus că este foarte importantă vaccinarea în rândul copiilor, în condiţiile în care miercuri au fost aproape 35.000 de cazuri de COVID-19.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Fiul meu de 8 ani s-a ruşinat la poză, dar la vaccinare a fost curajos - după cum o arată şi diploma de care e tare mândru. De ieri a început vaccinarea copiilor cu vârstă peste 5 ani. Mai târziu decât mi-aş fi dorit, dar mă bucur că am ajuns în acest moment. Ca mamă, protejarea copiilor mei este prioritatea oricărei zile. Cu aproape 35.000 de cazuri de COVID-19 ieri, vaccinarea copiilor este extrem de importantă. Noi, toţi părinţii, ne dorim ca cei mici să se poată bucura de viaţă şi de toate activităţile normale vârstei lor. Iar vaccinul le redă libertatea de a fi copii. Celor care îşi fac griji apropo de vaccinarea împotriva COVID-19 la copii le spun că îi înţeleg. Ce părinţi am fi dacă nu ne-am face griji?”, a scris Ioana Mihăilă, joi pe Facebook. 

Ea a adăugat că protejarea în faţa coronavirsului este mai importantă decât orice potenţia efect advers post vaccinare.

„Însă protecţia faţă de acest virus şi faţă de posibilele urmări este în opinia mea mai importantă decât orice potenţial efect advers post vaccinare. De pildă, pentru că se vorbeşte mult despre acesta, riscul apariţiei miocarditei. Este un efect advers constatat în frecvenţă extrem de mică, circa 2 cazuri la un milion de doze de vaccin administrate la copii. De regulă, riscul e mai mare la băieţi între 14 şi 20 de ani. În schimb, riscul miocarditei la copii este de 17 ori mai mare dacă aceştia se îmbolnăvesc de COVID-19”, a completat Mihăilă.

Aceasta a recomandat „părinţilor să se informeze din surse ştiinţifice şi să decidă apoi pentru binele copiilor şi al lor înşişi”.

„Decizia pe care am luat-o eu este deja evidentă. Şi aş vrea să le mulţumesc medicilor şi asistenţilor de la centrul de vaccinare din Oradea. Felul în care ştiu să se poarte cu copiii este minunat. Şi fiul meu le-a mulţumit pentru acadea”, a conchis fostul ministru al Sănătăţii. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările