În 2004, când i-am cunoscut pe tovarăşii de la Miliţia Spirituală, nu-mi trecea prin capul meu de modest student la Istorie, că berea pe care o beam după-amiaza în cârciuma Argentin era plătită de George Soros. Şi nici că numele localului modest de pe strada Blănari vine de fapt - conspirativ - de la Che.

Uite-aşa, amintindu-mi de trecut, trebuie să vă lămuresc ceva. Din bubele, mucegaiul şi noroiul presei româneşti - O/RTV-ist / Antenist / Evz-B1TV-ist – s-a născut zilele astea un Jean-Luc Picard mioritic. Pe numele său - Mălin Bot, nou-născutul ziarist de investigaţii ne-a teleportat cu 20 de ani în urmă, cu doar un text. De data asta însă, nu Raţiu a plătit protestatarii, ci altcineva, persoană importantă, nu pot să vă spui cine.

Ca un adevărat Columb care descoperă America între scoarţele misterios colorate ale Atlasului geografic şcolar, talentatul ziarist ne-a dezvăluit în premieră, în direct şi în exclusivitate informaţii care altfel se găsesc oricum pe site-ul Miliţiei Spirituale, organizaţia incriminată, la un click distanţă de orice curios cu minim de creier. A căutat cele mai subtile mecanisme sociale ale protestelor anti RMGC din Piaţa Universităţii, cele mai întunecate conexiuni, cel mai bine păzite secrete şi a găsit răspunsul: George Soros i-a plătit pe toţi. Demersul jurnalistic trebuie să fi durat 2 minute şi s-a petrecut, desigur, exclusiv pe Google.

Povestea nu se încheie însă aici pentru că, ştim bine, stă în firea oricărui hoţ să creadă că toţi în jurul lui fură şi să urle asta în gura mare. La fel când scrii la comandă crezi că tuturor le comandă cineva. Când mintea ta funcţionează pe principiul pavlovian al reflexului condiţionat financiar, este foarte greu să pricepi că există pe lume şi altfel de fiinţe, vertebrate. Pentru care salariul este contravaloarea muncii prestate, nu a conştiinţei. Pentru care lucrul şi activismul într-o organizaţie înseamnă altruism, spirit civic şi solidaritate.

Ne-am prins cu toţii cine eşti, Dan Diaconescule! Chiar dacă fardurile de la B1 TV îţi ascund cearcănele OTV-iste, chiar dacă ţi-ai schimbat numele. L-am citit invers şi am înteles: tu nu eşti Mălin, eşti Nilă’M.

Am cunoscut Miliţia Spirituală când eram, ca şi ei, student la Istorie. Oamenii aceştia în care M.B. aruncă acum cu noroi au făcut activism real şi multe manifestaţii. Cu ei am ieşit din ghetoul ong-urilor rome şi am înţeles că problemele societăţii ne privesc pe toţi. Aşa am ajuns la protestele pentru CNSAS, BCU, la moţiunea din octombrie 2010, la Facultatea de Istorie în 2011 samd. Mereu ne-am plătit singuri biletul de metrou şi berea de după. Fără să conteze unde lucram fiecare dintre noi, ne luam zi liberă de la serviciu ca să putem protesta şi să nu rămânem, de-a doua zi, şomeri şi mai prăpădiţi decât eram.