INTERVIU Oana Băluţă, femeia anului 2012: „Politicienii se comportă ca şi cum drepturile sunt un cadou oferit femeilor”

Oana Băluţă FOTO Arhivă personală

Desemnată Femeia Anului 2012 pentru lupta ei împotriva violenţei asupra femeilor, Oana Băluţă este una dintre acele persoane care se implică în fiecare zi în construirea unei societăţi egale în drepturi. Deşi predă la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării de la Universitatea Bucureşti şi este Preşedinta Centrului de Dezvoltare Curriculară şi Studii de Gen: FILIA, Oana reuşeşte să-şi dedice timpul în sprijinul femeilor din România.

Oana Băluţă se declară feministă din naştere. A coborât în stradă, de nenumărate ori, alături de alţi activişti pentru a protesta împotriva deciziilor politice care afectează traiul femeilor din România. În 2011, a reuşit împreună cu echipa ei să-i determine pe politicieni să introducă ordinul de protecţie în lege. A condus campanii pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie şi asupra femeilor şi este hotărâtă să nu renunţe la lupta pentru un parteneriat între femei şi bărbaţi în societatea românească. În interviul cu Oana veţi înţelege de ce este important ca femeile să fie reprezentate în viaţa politică, care este drumul spre o democraţie cu egalitate în drepturi, cum poate un ordin de protecţie emis rapid să salveze viaţa unei femei, dar şi care sunt paşii pe care o femeie să-i poată urma pentru a scăpa de violenţa de acasă. O puteţi citi pe Oana Băluţă şi pe blogul său de pe adevarul.ro. 

„Adevărul”: Ar fi România vreodată  pregatită să aibă ca preşedinte o femeie?

Oana Băluţă: Dar nici alte state nu au fost la un moment dat pregătite. Ideea este că spaţiile respective trebuie să fie pregătite. Şi întrebarea este ”De către cine?” . Un răspuns: partidele politice pot să pregătească spaţiul acesta pentru ca în România să avem poate şi o preşedintă, să avem oricum femei în poziţii de decizie într-un număr mai mare decât există în prezent. Există organizaţii nonguvernamentale care ar putea să pregătească spaţiul acesta şi deja o fac alături de mediul academic, în sensul transmiterii informaţiei, care poate să pregătească indivizii înspre acest tip de democratizare. Ai mass media, iarăşi un alt actor care poate să deschidă minţile  şi „sufletele” cetăţenilor ca să înţeleagă că şi o femeie, şi un bărbat ar trebui să beneficieze de şanse egale.

Vrem femei pentru că este o chestiune de dreptate socială, respectiv dacă ai femei în electorat atunci de ce să nu ai femei care să participe, să facă parte din structuri de luare a deciziilor. Şi apoi ai celălalt argument, care este mult mai sensibil, dar este un argument substanţial: că vrei femei care să reprezinte şi interesele femeilor. Reprezentarea presupune că eu, ca om politic, să aduc în spaţiul politic interesele cetăţenilor, femei şi bărbaţi deopotrivă. Şi reprezentarea este o chestiune fundamentală pentru democraţie.

Ai putea să-mi dai un model din străinătate?

Noi ne raportăm la ţările nordice când este vorba de reprezentarea femeilor. Acolo, partidele politice au avut un rol foarte important. Acestea au propus mecanisme de reprezentare echilibrată a celor două genuri: femei şi bărbaţi. Dacă ne uităm în societate, vedem că suntem femei şi bărbaţi. Deci ţările nordice sunt, din nou, tipul de reper. Există modele, adică există un ”mai bine” spre care să tindem.

Ai scris şi pe blog despre mass media că ar trebui să fie unul dintre factorii care să determine o schimbare. Cum sunt reprezentate femeile din politică, în mass media?

Sunt reprezentate într-un mod stereotipizat. Ai în primul rând portretizări ale femeilor în funcţie de înfăţişare, apoi ai reprezentări extrem de stereotipale legate de  vârstă, inclusiv de „competenţele tehnice” ale lor.

Îmi aduc aminte, la un moment dat, că am citit o serie de articole în care se punea problema folosirii cartelei de vot şi cum o femeie, parlamentară, nu a ştiut să-şi folosească acea cartelă de vot. Nu îmi amintesc numele ei în acest moment, dar am reţinut tema.

Recent, după ultimele alegeri parlamentare vârsta a apărut sistematic în articole şi emisiuni, o deputată tânără în actuala structură a Parlamentului.

Trebuie să pui altfel întrebarea, „teoretizează” diferit! Nu vârsta, nu înfăţişarea, nu aspectul fizic. Întreabă-te de parcursul ei politic, ce fel de parcurs a avut la nivelul partidului politic în aşa fel încât partidul să o propună ca şi candidată. După recentele alegeri parlamentare, principalele articole, principalele imagini difuzate de media au fost legate de înfăţişarea femeilor. Nimic legat de competenţe, nimic legat de parcurs politic care sunt, de altfel, chestiuni esenţiale, pentru că pe mine, ca cetăţeană, asta mă interesează. De unde vine şi cum a ajuns acolo unde este.

Serios, pe mine nu mă interesează că o femeie sau un bărbat se încadrează în profilul 90-60-90. M-ar fi interesat asta, dacă vorbeam despre modelling. Dar nu, vorbim despre competenţe şi despre un act al reprezentării politice.

Pe mine mă interesează dacă acel om înţelege care sunt interesele femeilor, care sunt interesele bărbaţilor, dacă le cunoaşte. Eu vreau să văd dacă sunt intersaţi/e de creşe şi gradiniţe, de diferite tipuri de politici care afectează în mod real viaţa femeilor şi a bărbaţilor. Adică ce spun eu este că mass media nu informează despre acest tip de activitate de care aminteam.

„Politica este separată de interesele femeilor”

Există o femeie în politică pe care o apreciezi?

Dar de ce nu ma întrebi despre bărbaţi? De exemplu un politician pe care l-aş aprecia. Să vorbim şi despre ei, pentru că în momentul acesta îmi este foarte greu să-ţi spun despre nişte bărbaţi în politică reprezentativi sau despre care consider că îmi reprezintă interesele. Aşa de mare este ruptura în acest moment.

Aveam o simpatie pentru Eckstein Kovacs, pentru un  anumit tip de discurs, pentru o propunere pe care a avut-o de introducere a unui instrument de reprezentare a femeilor. Am apreciat-o foarte mult pe Minodora Cliveti, acum este europarlamentară acum. Am apreciat-o pentru mandatul pe care l-a avut la Comisia de egalitate de şanse pentru femei şi bărbaţi din Camera Deputaţilor, pentru colaborarea pe care a avut-o cu ONG-urile.

De ce avem o reprezentare feminină de doar 10% în Parlament?

Sunt cauze multiple, dar faptul că partidele politice propun infinit mai mulţi bărbaţi, decât femei este cauza principală. Mă întorc apoi către raţiuni socio-economice.

Apoi, politica autohtonă, de exemplu, este tip de mediu cu o agresivitate foarte mare. În felul acesta a evoluat sau involuat politica aici. Mai puţin dialog, mai puţină dezbaterre, mai puţin lucru asupra unor proiecte. O altă explicaţie care apare în literatura de specialitate ţine de sistemele electorale. Sistemele electorale proporţionale sunt mai deschise reprezentării politice a femeilor şi a minorităţilor.

Adică ai şi chestiuni de ordin tehnic, ai şi elemente ideologice, culturale care ţin şi de dinamica vieţii într-un partid care presupune să participi la şedinţele lungi şi dese Asta ce implică mai departe? Timp. Timpul este o resursă pe care femeile nu o au prin virtutea faptului că rolurile nu sunt egal distribuite în viaţa privată şi femeile au şi alte tipuri de activităţi, de pildă îngrijesc membrii familiei, gospodăria.

În termeni simpli: bărbaţii discută despre politică, femeile despre orice altceva dar nu despre politică. 

Am foarte mari rezerve faţă de această afirmaţie. Avem, de plidă, femei foarte bine pregătite profesional, femei active şi nu îmi dau seama, de exemplu, de ce nu ar fi interesate de mediul politic. Însă o explicaţie, pornind de la ipoteza că ele nu sunt interesate de mediul politic, este: pentru că politica nu corespunde intereselor lor. Politica este atât de separată de interesele femeilor, încât şi femeile la rândul lor s-au separat de politică şi este o chestiune fundamental periculoasă , pentru că exclude mai mult de jumătate din populaţia acestei ţări.

Ai nişte exemple de femei puternice din zilele noastre?

Eu le-aş spune nişte femei care pot să fie exemple de urmat. Mă îndrept către mediul academic şi către mediul ONG-istic. Către mediul academic Mihaela Miroiu, indiscutabil. Educă şi formează oameni activi civic, dedicaţi comunităţii. Mă gândesc la Irina Niţă care este directoarea executivă de la Accept, organizaţia aceasta face o muncă extraordinară. Sunt jurnaliste, de exemplu, îmi place Daniela Palade Teodorescu pentru că are un tip de angajament etic faţă de media, faţă de ceea ce înseamnă imaginea femeilor.  Apoi o femeie extraordinară este Nicoleta Biţu, doctorandă la SNSPA, este o activistă romă care face o muncă extrem de utilă şi care s-a confruntat cu tot felul de stereotipuri şi prejudecăţi în viaţa ei.

Apropo de Accept. Ce s-a întâmplat la MŢR?

Eu nu am fost la MŢR, dar îţi arată ceva tipurile acestea de acţiuni: creşterea conservatorismului, a ortodoxismului, intoleranţă, iar faptul că tu ca instutiţie, ca MŢR, ai permis tipurile acelea de manifestări contrare demnităţii umane, respectului pentru diversitate....îţi ridică nişte semne de întrebări şi legate de instituţia în sine şi mai ales de felul în care creşte intoleranţa la nivelul societăţii şi felul în care se consolidează organizaţiile şi discursruile care sunt foarte puternic ancorate religios.

De ce ai ales să te implici în a milita pentru drepturile femeii, pentru egalitate?

Cum să nu fac asta?!

Eu nu fac asta. Sunt alte femei pe stradă care nu fac asta, la modul activ.

Eu cred că m-am născut feministă. Am văzut că este nedreptate asociată femeilor. Nu-mi pot imagina viaţa mea fără implicare civică. Eu nu mă implic doar în raport cu femeile. Da, asta fac în proporţie de peste 80%, dar nu exclusiv. Pentru că ce este important este să fii solidar/ă şi cu alte tipuri de nedreptăţi, de încălcare a drepturilor.

Rasism şi homofobie în România

Ai spune că românii sunt rasişti?

Da. Există rasism, există homofobie, există sexism în România şi asta o arată analizele făcute. Noi acum operăm cu date cantitative, există o creştere a gradului de intoleranţă în raport cu rromii, cu etnicii maghiari, în raport cu minorităţile sexuale.

Există o creştere de ce?

Şi din cauza mesajelor pe care le transmite media, din cauza încadrărilor pe care le face mass media, din cauza faptul că şi la nivel politic se promovează astfel de atitudini intolerante. Este un cumul de factori, trebuie să îi identifici şi apoi să înţelegi că ai nevoie de mai multe tipuri de măsuri dacă te interesează să îţi scadă nivelul de sexism, de rasism, de homofobie.

De exemplu: Gigi Becali. Este un parlamentar „asumat” de PNL în sensul că a fost sprijinit de PNL la aceste alegeri parlamentare. Ce putem să vedem la el? Homofobie şi sexism! Gigi Becali este un politician promovat intens de mass media. Ai astfel de mesaje care duc la o creştere a nivelului de intoleranţă. Apoi gândeşte-te că trăim încă într-o perioadă de criză economică, tensiunile sociale nu scad defel în această perioadă.

Cum a fost să fii desemnată Femeia Anului în 2012?

M-a emoţionat foarte tare nominalizarea, femeile de acolo sunt exceptionale. Daniela Draghici, Cristina Horia de la Sensiblu, Carmen Gheorghe - activista rroma, Mihaela Săsărman de la Transcena, sunt mai multe femei cu activitate extrem de frumoasa. M-a emoţionat foarte tare mobilizarea pe Facebook, nu m-am aşteptat ca oamenii să-mi facă o campanie. Te atinge foarte tare susţinerea oamenilor. M-am bucurat pentru că îmi dau seama ca pot sa fac multe alături de oameni si că pot sa am o voce si să desfăşor niste tipuri de activitati care sa vina in sprijinul femeilor.

 Înainte de a acuza o femeie ca stă cu agresorul, fii un pic reflexiv! 

Sunt cazuri în care chiar poliţiştii le acuza pe femei că i-ar fi provocat pe bărbaţi la violenţă. Cum o sa se schimbe mentalitatea asta?

O sa se schimbe printr-o fişă a postului poliţistului foarte clară, prin proceduri şi printr-o înţelegere a felului în care interacţionează cu femeile şi bărbaţii, fie că sunt victime, fie că sunt agresori. Prin sancţiuni.

Un ordin de protecţie funcţional rapid poate salva viaţa unei femei

Ce s-a întâmplă în instituţia numită poliţie?

Cum pot eu ca cetăţeană să am încredere în instituţia respectivă, atât timp cât în momentul acesta am dubii majore că ceea ce s-a întamplat la nivelul MAI chiar a fost o analiză, cele două săptămâni de aplicare a unui pseudo chestionar alcătuit din şase întrebări....

Cred ca trebuie să se schimbe lucrurile prin cunoaşterea legislaţiei, prin traininguri efectuate cu angajaţi ai poliţiei. Tipul acesta de comportament de care aminteai mai devreme nu incurajează deloc victimele violenţei să depună plângere. Sunt multe de schimbat şi multe de făcut dacă obiectivul nostru este prevenirea şi combaterea violenţei asupra femeii.

Ce paşi trebuie să facă o femeie care este abuzată de bărbat?

Sunt nişte paşi procedurali. Să depună plângere la poliţie, să meargă la INML pentru a-şi lua un certificat medico-legal. Apoi depinde de felul în care Poliţia instrumentează cazul. Ce doreşte femeia respectivă? Doreşte un ordin de protecţie, doreşte ca dosarul să ajungă în instanţă? Instanţa să stabilească un termen de judecare şi apoi să ia o decizie. Dar termenele de judecată variază ca timp şi ca număr. Câte termene are pe un dosar? Lucrurile astea sunt importante. Victima poate sa apeleze la un adapost dacă nu poate să mai stea în locuinţa respectivă, deşi există foarte puţine adăposturi care acoperă foarte puţin din necesar. Este bine să apeleze şi la familie, la prieteni care ar putea să o ajute, dar depinde de la caz la caz.

Care sunt motivele pentru care multe dintre femei nu urmează aceşti paşi?

Unu: ştii ca ai o lege care sa te protejeze? E vorba de accesul la cunoaştere. Doi: de încrederea în instituţia poliţiei. Trei: urgenţa cu care se judecă solicitarea legată de un ordin de protecţie. Patru: blamarea de care ai parte din  partea familiei, a societăţii.

Sunt mulţi factori inclusiv resursele financiare. Poti să pleci din casa, să îţi închiriezi o casă, ai banii aceştia? Dincolo de cele emoţionale, ai obstacole tehnic procedurale administrative, lipsa de angajament a instituţiilor statului.

Deci, e greu.

E foarte greu. De aceea, înainte de a acuza o femeie ca stă cu agresorul, fii un pic reflexiv!  Gândeşte-te la ce trebuie să facă femeia respectivă pentru a ieşi din acea situaţie de violenţă, analizează instrumentele pe care le are la dispoziţie. Este atât de simplu să spui: “Stă acolo, dar nu inţeleg de ce nu pleacă?” Nu pleacă pentru ca există nişte explicaţii pentru această stare.

Cum poate fi simplificat acest proces?

În alte state este mult mai simplu, ai de exemplu poliţia care acţionează mult mai rapid, un judecător care emite un ordin de protecţie în câteva ore. Dar la noi, după o cercetare în care am monitorizat implementarea ordinului de protecţie la nivelul instanţelor judecătoreşti, am constatat că se ajunge şi la termene de 129 de zile.

Ce face femeia în cele 129 de zile?

Îşi retrage plângerea. Sunt nişte exemple uluitoare care reies din analiză. Ajungi la tot felul de deficienţe legate de funcţionarea instanţelor de judecată.  Ordinul de protecţie ar trebui sa fie emis cât se poate de rapid, să fie funcţional rapid. O jumătate de oră e o chestiune de viaţă şi de moarte pentru ea, darămite câteva zile. În Bulgaria se emite un ordin de protecţie în câteva ore. În tot acest timp o femeie în carne şi oase este victimă a violenţei.

8 Martie pentru Băsescu: „Acum nu veţi mai fi atinse nici cu o floare.” 

A existat un guvern în care să fi fost mai bine pentru femei?

Eu îi voi spune care este acea guvernare care s-a detaşat considerabil de „un mai bine pentru femei”. PDL a fost o guvernare dezastruoasă. Măsurile anticriză luate de PDL au afectat foarte mult ceea ce obţinusem la nivel legislativ şi instituţional. Noi am facut o analiză a impactului acestor măsuri anticriză asupra femeilor. Ne-am speriat. Au fost desfiinţate instutuţii care reglementau egalitatea de şanse sau prevenirea şi combaterea violenţei în familie sau asupra femeilor. A fost redusă indemnizaţia pentru concediul de creştere si ingrijire a copilului.  Reducerea salariilor în sectorul public a afectat considerabil femeile. Cum poţi să reduci aceste salarii având în vedere că femeile se zbat pentru supravieţuire. Sunt multe care se pot spune despre impactul deciziilor luate de această guvernare. 

De ce 8 martie e Ziua Mamei?

Este pur si simplu o denaturare a semnificaţiei iniţiale şi important este să recuperăm această semnificaţie pentru că este de fapt ziua drepturilor. Femeile au atras atenţia în urmă cu ceva timp că drepturile lor sunt încălcate sau că nu au acces la drepturi, nu e cazul sa resemnifici. 8 martie a fost institutită de ONU ca ziua drepturilor femeilor. Şi la nivel naţional a fost şi o denaturare pe filieră comunistă, coroborată cu politica pronatalistă.

Însă mi se pare incredibil cum politicienii folosesc ziua de 8 Martie ca să sesizeze femeile că: „Ne dăm seama că aveţi nişte drepturi şi vă mai permitem aşa accesul la ele, dar sporadic.” Legea care include ordinul de protecţie a fost promulgată în 2012 pe 8 martie. Ce a spus preşedintele României atunci: „Acum nu veţi mai fi atinse nici cu o floare.” Mi s-a făcut rău! Astepţi 8 martie ca sa incluzi un drept ca şi cum drepturile sunt un cadou pe care politicienii i le fac femeilor.

Care e cea mai mare reuşită după un protest?

Introducerea ordinului de protecţie în lege, deblocarea discuţiilor din parlament care a dus la asta. Campania de anul trecut derulată de Centrul FILIA ”Eu sunt machiată, ea poate nu. Ajunge” - mesajul nostru a ajuns la foarte multi oameni. Blocarea proiectului de lege susţinut de Sulfina Barbu şi de Marius Dugulescu este iarăşi o reusită a organizaţiilor nonguvernamentale implicate în acest proiect. Faptul că am amânat pentru o perioada implementarea legii medierii este un succes.  

Ce ţi-ai dori cel mai mult să obţină FILIA şi ONG-urile pe drepturile femeii?

Noi ne-am dorit introducerea acelui ordin de protecţie în lege, dar ne dorim foarte mult să vizibilizăm faptul că există femei în România care sunt cetăţene şi că cetăţenele acestea au nişte drepturi şi au nişte interese. Şi în raport cu interesele femeilor, acţiunea politică este esenţială. Vrem demnitate pentru femei, vrem ca ele să fie văzute ca  participante în spaţiul public, în viaţa politică. Vrem „o normalitate” în sensul acesta, nu al patriarhatului, al parteneriatului între femei şi bărbaţi. Vrem parteneriat şi reprezentare politică.