Articol publicitar

Interviu cu Matei Iordache, Head of Fresh Perspectives, Asociaţia Sută la Sută Românesc: „Considerăm că fiecare dintre noi este actor în rol principal în societatea în care trăim“

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
j

Asociaţia Sută la Sută Românesc este o organizaţie non-profit şi neguvernamentală ce susţine, promovează şi dezvoltă calitatea şi sustenabilitatea în valorile, produsele şi serviciile româneşti, atât pe plan local, cât şi la nivel internaţional.

Proiectele realizate în cadrul Asociaţiei se orientează către o varietate de domenii şi au la bază aceleaşi valori în care membrii cred ca duc la dezvoltarea României: educare şi informare. Mai multe despre care sunt proiectele, valorile şi planurile de viitor ale asociaţiei va povesti Matei Iordache - Head of Fresh Perspectives, student la Facultatea de drept Nicolae Titulescu şi la Facultatea de administraţie publică, A.S.E. Matei s-a alăturat Asociaţiei Sută la Sută Românesc din convingerea că alături de oamenii potriviţi şi în slujba principiilor corecte, poate face diferenţa pentru societatea de acum şi din viitor. Pe Matei puteţi să îl urmăriţi şi pe www.tribunaconsumatorilor.ro

  • Care sunt obiectivele asociaţiei „Sută la Sută Românesc“ şi ce vă doriţi să schimbaţi prin proiectele şi acţiunile voastre?

Asociaţia Sută la Sută Românesc a luat formă pentru a dezvolta şi a promova calitatea şi sustenabilitatea valorilor, a produselor şi a serviciilor româneşti. Suntem o asociaţie non-profit şi neguvernamentală formată dintr-un grup de persoane care cred cu tărie în societatea românească, în capacităţile şi viitorul ei, precum şi în tinerii în curs de dezvoltare care, cu susţinerea potrivită şi cu acces la informaţie corectă, relevantă şi bine documentată, pot transforma lumea în care trăim cu toţii şi o pot conduce pe direcţia evoluţiei şi a dezvoltării.

  • Care sunt valorile în care credeţi şi cum reuşiţi să le promovaţi?

Credem în primul rând în educare şi informare. Accesul la informaţie este puternic sensibilizat de contextul în care trăim. Fie că vorbim despre curentul ştirilor false, fie că pur şi simplu este vorba despre lipsa mijloacelor efective de comunicare, accesul la informaţie influenţează o gamă largă de aspecte de la simple decizii, la posibilitate de dezvoltare şi formare individuală. De aceea, misiunea noastră este aceea de facilita accesul la informaţie corectă, relevantă, utilă, obiectivă şi importantă.

Asociaţia Sută la Sută Românesc creează şi dezvoltă continuu o comunitate cu aceleaşi valori şi principii morale, orientate spre educaţie şi informare. Considerăm că fiecare dintre noi este actor în rol principal în societatea în care trăim. De aceea, promovăm valorile noastre şi suntem deschişi iniţiativelor care pot face diferenţa.

  • Anul acesta aţi sprijinit evenimentul  „HE.RO Virtual Exhibition“. Care au fost obiectivele desfăşurării singurei expoziţii virtuale dedicată exclusiv universităţilor din România?

Ca sprijin al pilonilor noştri, plecând de la importanţa accesului la informaţie, ne-am dorit să creăm un mediu obiectiv care să ofere toate informaţiile necesare oricărui tânăr la început de drum. Este o iniţiativă pe care o vom relua şi o vom dezvolta continuu, pentru a ne asigura că orice viitor student poate accesa oricând un portofoliu de informaţii cu privire la direcţia pe care vrea să o urmeze, gama de discipline potrivite domeniului dorit, paşi şi documentaţie necesară etc.

  • Care este situaţia universităţilor din România la capitolul promovare?

Deşi dezvoltarea digitală nu a omis niciunul dintre pilonii de evoluţie a societăţii, implicit educaţia, trebuie să recunoaştem că drumul spre digitalizare este lung şi uneori anevoios. Cu certitudine există multe aspecte care trebuie rezolvate în viitor, însă este o şansă incredibilă de a ne implica şi a ajuta sistemul educaţional din România să se dezvolte în mediul digital.

  • Cum îmbunătăţeşte acest proiect parcursul studenţilor?

Cel mai simplu răspuns la această întrebare este: prin accesul la informaţie. Un tânăr la început de drum este un tânăr care are multe întrebări. În multe cazuri răspunsurile nu pot fi obţinute foarte facil, deoarece nu există suficient de multe surse care să poată oferi acea informaţie într-o formă obiectivă, care să reprezinte practic un suport pentru decizie. Structurarea tuturor informaţiilor într-o singură sursă şi crearea unui canal de comunicare nou şi direct între tânăr şi facultate/universitate permit o alegere informată şi în cunoştinţă de cauză.

  • Sunt studenţii străini interesaţi de facultăţile din România?

Dincolo de anumite „neajunsuri„ ale sistemului educaţional din România, trebuie să recunoaştem că structura acestuia şi gradul de informare este unul – cum se zicea pe vremuri – „temeinic”. Avem cadre didactice de excepţie şi oameni de valoare în spatele catedrelor, gata să împărtăşească din cunoştinţele lor tinerilor. Există, şi în România, facultăţi excepţionale – poate nu atât de celebre pe cât ne-am aştepta – care atrag studenţi străini în fiecare an.

  • Cum v-a schimbat pandemia planurile şi proiectele programate pentru anul 2020?

Trebuie să recunoaştem că actualul context şi-a pus amprenta asupra vieţii personale şi profesionale a fiecăruia dintre noi. Poate că unele planuri şi direcţii previzionate pentru anul 2020 nu au mai putut fi implementate în forma originală, însă graţie unei echipe solide, valoroase şi devotate am reuşit să rescriem planurile iniţiale şi să găsim forme originale de abordare a tuturor proiectelor noastre.

  • Ce este Christmas Dance Gala şi care a fost impactul acestui proiect?  Îl veţi relua anul viitor?

Christmas Dance Gala este un proiect de suflet, în care credem că tărie, deoarece a avut rezultate remarcabile care s-au materializat în susţinerea unei situaţii sociale delicate. Evenimentul a avut loc pe Scena Operei Naţionale din Bucureşti şi a fost realizat în parteneriat cu Liceul de Coregrafie Floria Capsali şi Conservatorio Internacional De Ballet E Danca Annarella Sanchez, avându-l ca invitat special pe Antonio Casalinho. Prima ediţie a fost dedicată cauzei Rebecăi Cojocariu, fetiţa care, la doar 5 ani, are puterea de a lupta pentru supravieţuire, păstrându-şi zâmbetul pe buze şi în suflet. Ne dorim să ducem mai departe proiectul Christmas Dance Gala şi să dezvoltăm şi mai mult latura filantropică a Asociaţiei în ediţiile viitoare.

  • Ce proiecte pregătiţi pentru anul 2021?

În prezent lucrăm la o serie de proiecte noi, dar şi la extinderea proiectelor deja lansate. Ne mândrim cu cel mai recent proiect lansat chiar la finalul anului acestuia, „Gustă cu atenţie. Bucură-te de moment.”, organizat în parteneriat cu ANPC, 5 licee din Bucureşti şi compania Mondelez International. Aceasta este o campanie pentru educaţia tinerilor în sensul sprijinirii unei relaţii sănătoase cu mâncarea. În 2021 vom continua un alt proiect de amploare – Tribuna Consumatorilor – dedicat educării consumatorilor şi vom relansa Dor de Zbor – o campanie de data aceasta dedicată segmentului artistic din România. Ne întoarcem atenţia asupra mai multor segmente care necesită grija noastră şi suntem constant deschişi provocărilor şi ideilor noi.

  • Este greu să schimbaţi mentalităţi şi să promovaţi valori în societatea românească a secolului XXI?

De multe ori când primesc această întrebare, îmi dau seama că răspunsul este pe cât de simplu, pe atât de complex. DA şi NU. DA deoarece necesită timp, dedicaţie, răbdare şi de multe ori implică structuri pe care putem să le influenţăm mai mult sau mai puţin (cum este, spre exemplu, gradul de digitalizare). NU pentru că avem convingerea că pur şi simplu accesul la informaţie creează toată diferenţa de care este nevoie. Vrem sau nu să credem, avem oameni valoroşi, oameni deschişi spre cunoaştere, oameni avizi să facă diferenţa, oameni care cu informaţia potrivită pot construi propriile raţiuni logice care să adere schimbărilor de percepţie. Cu alte cuvinte, „avem cu ce”… sau mai bine zis, cu cine. Şi câtă vreme avem obiective clare şi sănătoase şi dorinţa de a schimba lucrurile, nimic nu este greu în viaţă.

  • Cât de important este managementul comunităţilor la ora actuală pentru dezvoltarea sectorului societăţii civile din Romania?

Consider că ideea de management a comunităţilor este precum o coală de hârtie pregătită de transcrierea ideilor. Mai exact, misiunea noastră este de a inspira, de a explica, de a informa şi a educa. Informaţia, până la urmă, este cea mai importantă monedă de schimb de la ora actuală. Felul în care o preluăm şi ne-o asumăm la nivel individual este mai mult decât esenţial. Nu ne poziţionăm în calitate de influenţator, deoarece credem în liberul arbitru. Preluăm însă funcţia de „transportator” al principiilor şi valorilor româneşti curate pe care vrem să le reamintim şi să le lăsăm să vorbească prin propria lor identitate.

  • Cum ne putem implica noi în susţinerea cauzelor asociaţiei „Sută la Sută Românesc“?

Abia aşteptam această întrebare! Simplu. Urmăriţi paginile noastre şi ale proiectelor noastre din social media. Citiţi, informaţi-vă, comentaţi, discutaţi, lansaţi idei, comunicaţi. Pe scurt, vă invităm să vă implicaţi! Credem că orice schimb de idei este valoros şi, prin Asociaţia Sută la Sută Românesc deschidem uşile unei comunităţi autentice şi de impact. Suntem deschişi la orice iniţiativă şi ne dorim să „luăm pulsul” societăţii pentru a afla constant ce proiecte să iniţiăm pentru a răspunde nevoilor societăţii în care trăim.

  • Pandemia a adus schimbări economice dar şi reorientarea donaţiilor companiilor către domeniul medical. V-aţi confruntat cu provocări din acest punct de vedere?

În mod firesc fluctuaţiile pieţei ne-au afectat şi pe noi, ca pe mulţi alţii. Nu putem declara că actualul context a fost mai blând în ceea ce ne priveşte. Personal, consider însă că dincolo de provocări este voinţa personală a fiecăruia dintre noi. Iar atunci când aceasta se orientează spre sprijinul societăţii şi a mediului înconjurător, nu există provocare pe care să nu o putem depăşi mai devreme sau mai târziu. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite