Insula românească din Londra, unde restaurantele au ofertă la mici, iar Coca-Cola este adusă din România

Insula românească din Londra, unde restaurantele au ofertă la mici, iar Coca-Cola este adusă din România

Vasile Miculaş a ajuns ilegal în Marea Britanie în urmă cu 14 ani. Astăzi, repară trotuarele Londrei pe banii primăriei. FOTO Alex Varninschi

Printre românii din Marea Britanie există şi poveşti de succes, dar şi situaţii tragice. În presa britanică au apărut nenumărate articole despre românii care comit infracţiuni sau trăiesc în condiţii mizere. Presa română a încercat să ofere o contrapondere prin promovarea elitelor române din Anglia. Însă între aceste două extreme, cei mai mulţi dintre românii din Anglia trăiesc modest, dar cinstit. Nu câştigă milioane de lire, dar nici nu fură.

În casa pe care nea Vasile o împarte cu alte opt persoane este foarte cald şi miroase a prăjeală. Un hol întunecos duce direct în bucătărie, unde un bărbat îmbrăcat în pantaloni de trening şi maiou mănâncă mămăligă cu brânză, smântână şi carne. Peretele şi o crăticioară fixează la unghiul potrivit o tabletă pe care tânărul de vreo 30 de ani urmăreşte un clip etno-pop. 
 
Dăm bună seara, dar ne gândim, de fapt, la norocul de pe capul nostru. S-au legat toate cum nu se poate mai bine, l-am găsit pe bărbatul ăsta cu mămăliga şi muzica românească, o să filmăm şi o să arătăm cum trăiesc românii în Londra. 
 
De fapt, nu-i nimic nemaipomenit în scena domestică. Sunt mii de case ca aceasta, unde imigranţii stau câte 3-4 în cameră şi împart chiria pentru a trimite cât mai mulţi bani acasă. Vasile Miculaş, gazda noastră, ne face repede loc la masă, colegul lui de cameră îşi ia tableta şi pleacă, dar lasă uşa deschisă, să audă ce vorbim. 
 
 
Mâncare livrată la domiciliu
 
Doar pâinea pe care o mâncăm este cumpărată din Anglia. În rest, şunca, brânza, smântâna, salamul de biscuiţi şi langoşii sunt „de la România”, cum zice nea Vasile. Primeşte cam o dată pe lună mâncare de acasă, din satul Botiz, lângă Satu Mare. Ne-a aranjat cum s-a priceput mai bine mâncarea tocmai despachetată din hârtia de ziar în care a călătorit vreo 30 şi ceva de ore.
 
Carnea de porc şi de pui intră direct la congelator. „Am acasă şi o vacă şi mi-a trimis nişte smântână”. În Londra, nea Vasile are doar un frigider care să fie al lui şi-atât, să nu-l împartă cu altcineva. Dar frigiderul ăsta e plin cu mâncare trimisă de acasă, din curtea lui. Cu tot cu traista de rafie în care este trimisă mâncarea cu autocarul, Vasile iese mai ieftin aşa decât dacă şi-ar cumpăra mâncare din Londra. 
 
 
Insula românească din nordul Londrei
 
În Cricklewood, cartierul din nordul capitalei britanice în care trăieşte Vasile, sunt zeci de magazine româneşti, unde găseşti seminţe la pahar, foi de varză pentru sarmale şi peturi de Coca-Cola îmbuteliate în România.
 
Dacă ştii unde să întrebi, găseşti şi ţigări ieftine. Mai multe restaurante au la stradă oferta „patru mici, chiflă plus muştar la şase lire”, sunt multe saloane de coafor şi frizerii pe care scrie „românesc”, iar Tesco-ul din zonă are în vitrină afiş în care anunţă că a lansat gama „Taste of Romania/ Gustul României”.
 
Pe străzile de-aici se aude limba română. Între toate cartierele de imigranţi din Londra, Crickelwood este cunoscut pentru numărul mare de români care trăiesc acolo. Pe Vasile Miculaş l-am găsit într-o dimineaţă, la lucru, tot acolo. Repară trotuarele britanicilor, alături de alţi doi consăteni. Cel mai tânăr dintre ei a ajuns acum, după 1 ianuarie 2014, când restricţiile de muncă au fost ridicate. Pe lângă el, Vasile e veteran. 
 
O escală de 14 ani
 
A venit în Anglia acum 14 ani, după ce muncise doi ani în Portugalia, învăţase limba, „că-i mai latină”, şi strânsese 10.000 de mărci germane. În vremea când a venit el aici, românii plăteau bani grei pentru a intra ilegal în Marea Britanie. „1.000, 1.500, 2.000 de lire se dădeau la negru”, îşi aminteşte. El n-a făcut aşa. În schimb, a convins o angajată dintr-o agenţie de turism din Satu Mare să-i cumpere un bilet de avion spre Portugalia, dar neapărat cu escală la Londra. I-a dat femeii 50 de mărci şi o ciocolată, iar ea i-a rezervat şi o cameră de hotel în capitala britanică. În aeroportul din Londra, Vasile „s-a pierdut” şi a ratat zborul, dar i-a convins pe vameşi că va lua următorul avion spre Portugalia, a doua zi. Şi dus a fost. 
 
„Ce casă are Miculaş, nici Becali nu are!”
 
„Când am ieşit din aeroport erau numai taxi d-astea, de la Regina, zic: Ce ţară e asta, mă, de toate maşinile sunt la fel? Cu atât am rămas, cu o cămaşă pe mine, de mătase, cu o pereche de pantaloni, cu o pereche de pantofi şi actele la mine. Atât. Şi bagajul s-a dus la Portugalia.” Era sâmbătă, 9 august 2000, iar la Londra ploua. Peste două zile, Vasile îşi găsea primul job în Anglia, „la negru”, chiar în Cricklewood, la aceleaşi colţuri de stradă unde şi astăzi sunt zeci români care aşteaptă să fie luaţi la muncă.
 
„O zi începe pe la opt - opt jumate. Lucrez până la patru. Înainte de Crăciun am lucrat luni, marţi, miercuri, joi până la opt jumate seara. Când ajungeam acasă era zece, zece şi ceva. Vineri până la patru, duminică până la unu. În trei luni de zile am avut două zile libere, atât”, spune Vasile, mândru că-şi găseşte câte-un „ciubuc” de 50-60 de lire şi în cele câteva ore care-i mai rămân libere în weekend-uri. 
 
Vasile, investitorul
 
Aşa a ajuns să câştige până la 3.000 de lire pe lună. „Şi ce faceţi cu banii? - Investesc!”, râde Vasile. „O zis un băiat de la noi: Ce casă are Miculaş, nici Becali nu are!”.Iar Vasile e de aceeaşi părere. Lângă curtea lui s-a amenajat un teren de fotbal. „Păi ce, are Becali casă de la mijlocul stadionului de la Ghencea, are pe dracu! Are prin Pipera, pe acolo!” 
 
„Mi-am făcut casă nouă, anul trecut mi-am băgat încălzirea centrală, vreau să-mi mai fac un gard. Apoi am atelierul, grajdiul, coteţul..tot, tot, tot e gata.” 
 
Muncitorul român e mândru că a reuşit să ridice două case, una pentru fiul său şi una pentru el, care-i va rămâne fiicei sale după ce el n-o mai fi. Amândoi copii sunt în Portugalia. Fata este acum la facultate, băiatul lucrează şi are de gând să se însoare, în ciuda sfaturilor lui Vasile, care l-ar mai vrea holtei câţiva ani. 
 
Acum, Vasile are toate actele în regulă, impozitele se opresc la angajator, este cu toate taxele la zi. Iar firma pentru care lucrează el a fost angajată de primăria Londrei să repare trotuarele la care l-am găsit lucrând. 
 
Campania antiromâni nu face victime aici
 
„Eu nici nu m-am ferit! Pe cuvântul meu! Unde era şi poliţie, mă duceam printre ei. Umblam la mine cu contul de bancă din Portugalia, nu buletin, nu paşaport, nimic. O dată m-au legitimat. S-au uitat la el: «Portughez?»-«Da!»” Vasile s-a săturat însă de Anglia. Vrea să mai stea cel mult un an, doi, să strângă nişte bani şi-apoi „să iasă la pensie”, în România. Campania antiromâni din Marea Britanie i-a intrat pe-o ureche şi i-a ieşit pe cealaltă. 
 
Eu nu am aplicat pentru nimic, nu-mi trebuie de la ei absolut nimic. Să dea de muncă, nu îmi trebuie social, nu îmi trebuie nimic. În ţara asta nu am furat cât e negru sub unghie.
Vasile Miculaş, muncitor român în Londra
 
Preotul român care botează indieni
 
„Sunt şi experienţe amuzante, sunt şi drame, şi bucurii, şi alteori întâmplări amuzante la care nu te aştepţi. M-a rugat cineva să facă botezul fiicei sale în timpul postului Paştelui. Şi i-am spus că nu e nicio problemă, «dar faceţi şi petrecere?». Cică: «Nu, părinte, doar aşa, cum e la noi, cu lăutari»”, povesteşte Ioan Nazarcu, preot român din Luton, un oraş lipit de Londra. 
 
În goana lor după senzaţional, jurnaliştii şi politicienii britanici au generalizat. Au arătat doar români cu probleme şi au spus că toţi imigranţii români sunt aşa. În plus, au pus semnul egal între români, romi şi infracţionalitate, întorcând în folosul lor statisticile care arată că rata criminalităţii este într-adevăr mai ridicată în rândul etnicilor romi din România care trăiesc în Anglia. Însă comunitatea de români din Anglia nu este mai pestriţă decât e România ca ţară, ne asigură preotul Nazarcu. A ajuns prima dată în Marea Britanie în 2007, după ce terminase facultatea de Teologie de la Iaşi, s-a întors o perioadă în ţară, apoi a decis alături de soţie să se întoarcă în Anglia. 
 
„Am spus că nu mă mai întorc aici niciodată”
 
„Când am ajuns prima dată în Luton, în afară de aeroport, nu cunoşteam nimic despre acest oraş. Am parcat maşina în centru, m-am uitat în stânga, în dreapta, m-am urcat înapoi şi am spus că nu mă mai întorc aici niciodată. Nu ştiu dacă v-aţi simţit vreodată ciudat într-un anumit loc, să mergi, să te simţi rece fizic, acelaşi lucru l-am experimentat eu în centrul oraşului, aici, în Luton. Nu eram preot atunci, nu ştiam ce se va întâmpla, habar n-aveam.”
 
Astăzi, Ioan Nazarcu este angajat al statului britanic, lucrează ca asistent social. Pe lângă asta, are grijă de românii creştin-ortodocşi din Luton. Mulţi vin şi din Londra, pentru că aici, departe de casă, românii vin la biserica nu doar pentru rugăciune, ci şi pentru a-şi găsi locul între alţii ca ei. O comunitate în continuă creştere. Sunt mulţi copii în biserica pe care românii o închiriază cu ora în fiecare dumincă, la Luton. Dar şi străini. Pe unul îl cheamă Ali Ioan. E indian, dar s-a îndrăgostit de o româncă. Preotul Nazarcu l-a botezat cu numele creştin Ioan şi tot el l-a cununat. 
 
„Nu, frate, ai barbă, eşti musulman!”
 
Aici, slujbele sunt bilingve, în română şi în engleză, iar preotul Nazarcu cere divinităţii sănătate pentru Patriarhul Daniel, apoi pentru Regina Angliei. Cei mici se fugăresc prin biserică şi vorbesc o romgleză perfectă. De aceea, preotul face eforturi pentru a-şi convinge enoriaşii să păstreze limba şi spiritul românesc măcar acasă, pentru că aici, într-o ţară cu atât de multe culturi, riscă să-şi piardă identitatea.
 
„Mi s-a întâmplat să fiu salutat pe stradă cu «Salaam Alaikum», sigur că-i răspunzi omului cu «Alaikum Salaam», adică «Pacea fie şi cu tine!». Şi, într-o altă zi, un puştan musulman, la vreo 14-15 ani, a venit la mine şi mi-a spus: „Frate, tu eşti musulman!”. Îi zic: «Nu sunt musulman, uite, am cruce». El: «Nu, frate, ai barbă, eşti musulman!».”
 
Mi s-a întâmplat să fiu salutat pe stradă cu «Salaam Alaikum», sigur că-i răspunzi omului cu «Alaikum Salaam», adică «Pacea fie şi cu tine!». 
Ioan Nazarcu, preot român din Luton
 
Studenţii s-au unit împotriva discriminării
 
Pentru muncitorii ca Vasile Miculaş campania antiromâni nu are efecte. Angajatorii britanici îi vor căuta în continuare, pentru că sunt serioşi, ştiu meserie şi nu strâmbă din nas la muncă. Patronul firmei la care lucrează Vasile nu ştie cum să-i mai laude pe cei 10-15 români pe care-i are ca angajaţi. N-a avut nicio problemă cu ei în mai bine de cinci ani.
 
În plus, ne spune patronul, britanicii nu vor locuri de muncă precum acestea, să lucreze 10 ore pe zi, şase zile pe săptămână, în vânt şi ploaie. Însă pentru o altă categorie de imigranţi români, campania politico-mediatică este un subiect important. Generalizările din presă i-au durut pe studenţii români din Anglia, chiar dacă, spun ei, în grupurile lor de prieteni nu s-a pus vreodată problema de discriminare. 
 
Mihai Cocoru (foto dreapta), doctorand în Politică la Universitatea din York, adoptă zicala „niciodată să nu spui niciodată” când îl întrebăm dacă intenţionează să se întoarcă în România.
 
George Cazac (foto stânga) studiază drept şi relaţii internaţionale Universitatea Kingston din Londra şi este ceva mai categoric. Dreptul pe care îl învaţă el acolo n-are nimic în comun cu sistemul românesc, aşa că n-are de gând să se întoarcă prea curând. Mădălina Luca (foto) studiază dreptul englez şi dreptul german la Kings College London şi spune că, probabil, singura variantă prin care ar putea profesa în România este să vină înapoi drept angajată a unei companii britanice care să se extindă aici. 
 
Îmi lipseşte căldura oamenilor din România. Aici, dacă ţi se oferă un zâmbet, este din politeţe. Te întreabă ce faci, dar continuă să meargă mai departe. 
George Cazac, student român din Londra
 
Niciunul n-a plecat din România de prea mult bine, însă nu acceptă pasivi atacurile la adresa întregului popor. Recunosc că, de când cu toate ştirile negative, au devenit mai implicaţi în organizaţii studenţeşti din care fac parte, precum Liga Studenţilor Români din Străinătate, tocmai pentru a arăta că nu toţi românii care vin în Anglia sunt puşi pe furat sau fraudat. În momentul de faţă, în Marea Britanie există în jur de 7.000 de studenţi români.
 
Citeşte mai multe:
 
 
Serialul „Adevărul despre românii din Marea Britanie“ continuă astăzi cu poveştile românilor de succes, aproape necunoscuţi în Insulă. Cei trei jurnalişti de la „Adevărul“ vă introduc în vieţile oamenilor mai puţin interesanţi pentru publicul britanic, dar care contribuie esenţial la economia ţării.
 
 
Timp de o săptămână, trei jurnalişti de la „Adevărul” au fost la Londra pentru a înţelege cum au devenit imigranţii români carne de tun pentru mare parte din presa britanică. Sub influenţa politicului, tabloidele din Insulă i-au transformat pe români, pentru prima dată în istorie, într-un popor invadator.
 
 
„Pădure fără uscături nu există”. O zicală românească greu de tradus în engleză, dar care a devenit laitmotivul sub care sunt ascunse toate problemele pe care statul român nu le-a putut rezolva nici înainte de aderarea la UE, nici după. Acum, comunitatea românească din Marea Britanie a devenit ţinta celor mai agresive atacuri mediatice şi politice. Totul din cauza unui joc politic la nivel înalt.

 

 

Bulevardul Cricklewood din nordul Londrei este plin de magazine românești. FOTO Alex Varninschi

Imagini din aceeasi galerie
  • Bulevardul Cricklewood din nordul Londrei este plin de magazine românești. FOTO Alex Varninschi
  • Bulevardul Cricklewood din nordul Londrei este plin de magazine românești. FOTO Alex Varninschi
  • Bulevardul Cricklewood din nordul Londrei este plin de magazine românești. FOTO Alex Varninschi
  • Bulevardul Cricklewood din nordul Londrei este plin de magazine românești. FOTO Alex Varninschi
  • Bulevardul Cricklewood din nordul Londrei este plin de magazine românești. FOTO Alex Varninschi
  • Bulevardul Cricklewood din nordul Londrei este plin de magazine românești. FOTO Alex Varninschi
  • Bulevardul Cricklewood din nordul Londrei este plin de magazine românești. FOTO Alex Varninschi
  • Bulevardul Cricklewood din nordul Londrei este plin de magazine românești. FOTO Alex Varninschi
  • Vasile Miculaș lucrează și locuiește în Cricklewood. FOTO Alex Varninschi
  • Vasile Miculaș lucrează și locuiește în Cricklewood. FOTO Alex Varninschi
  • Preotul Ioan Nazarcu are grijă de românii creștin-ortodocși din Luton. FOTO Alex Varninschi
  • Preotul Ioan Nazarcu are grijă de românii creștin-ortodocși din Luton. FOTO Alex Varninschi
  • Preotul Ioan Nazarcu are grijă de românii creștin-ortodocși din Luton. FOTO Alex Varninschi
  • De la stânga la dreapta George Cazac, Mădălina Luca și Mihai Cocoru, studenți români din Marea Britanie, se luptă pentru a schimba prejudecățile englezilor. FOTO Alex Varninschi
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: