Instalaţie de oxigen defectă la Spitalul Târgu Cărbuneşti. Colegiul Medicilor: Sistem medical întins la maxim pe o infrastructură ce nu este pregătită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Instalaţia de oxigen de la Spitalul din Târgu Cărbuneşti s-a defectat vineri dimineaţă Foto: Arhivă
Instalaţia de oxigen de la Spitalul din Târgu Cărbuneşti s-a defectat vineri dimineaţă Foto: Arhivă

Colegiul Medicilor comentează situaţia de la Spitalul Târgu Cărbuneşti, unde instalaţia de oxigen s-a defectat, afirmând că sistemul medical este întins la maxim pe o infrastructură ce este clar că nu este pregătită pentru astfel de situaţii.

”Sistem medical întins la maxim pe o infrastructură ce este clar că nu este pregătită pentru astfel de situaţii! Defecţiune la staţia de oxigen a spitalului din Târgu Carbuneşti! Pandemia şi situaţia epidemiologică particulară în care se află România face ca unităţile medicale ce tratează pacienţi COVID să folosească cantităţi uriaşe de oxigen pentru a face faţă numărului mare şi grav de pacienţi pe care îi tratează. Medicii şi personalul medical sunt la datorie, dar sistemul medical îşi arată limitele. Este nevoie nu de vorbe, ci de acţiuni concrete, de intervenţii ce pot fi realizate acum, de ajutor pentru a nu repeta tragedii. Este foarte clar că nu se poate crea infrastructură de pe o zi pe alta, dar trebuie identificate soluţii eficiente, care să răspundă rapid nevoilor actuale”, a transmis Colegiul Medicilor. 

Instalaţia de oxigen de la Spitalul din Târgu Cărbuneşti s-a defectat vineri dimineaţă, pacienţii fiind ventilaţi în ambulanţe. Şeful DSU Raed Arafat a precizat că este vorba despre o defecţiune a stocatorului de oxigen, fiind activat Planul Roşu de Intervenţie, şi că au fost trimise peste 60 de butelii de oxigen. Ministerul Sănătăţii anunţă că 80-90 de pacienţi cu COVID-19 din unitatea medicală necesită support de oxigen şi că alţi 15 se aflau la ATI. Două persoane au decedat, deoarece erau în stare gravă, neavând legătură cu incidentul, conform prefectului judeţului Gorj Marcel Iacobescu, care a afirmat că decesele s-au produs în jurul orei 6.30. Primii pacienţi de la spitalul din Târgu Cărbuneşti au sosit deja la Spitalul Judeţean Târgu Jiu. Managerul Spitalului Târgu Cărbuneşti, Constantin Târziu, a declarat pentru News.ro că cei la ISU care controlează din trei în trei ore concentraţia de oxigen din saloane au spus că aceasta este puţin cam mare, dar nu au descoperit cauza. Târziu a precizat că că unitatea pe care o conduce are senzori de fum, dar nu şi de oxigen.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite