Iniţiative antisociale - ajutorul social, între mit şi realitate

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Politicienii iau decizii politice legate de venitul minim garantat bazate pe ştiri de presă şi pe ura ideologică împotriva săracilor. Este o ură de clasă pe invers faţă de perioada comunistă, în care săracii sunt dispreţuiţi, iar tarele lor sunt genetice, etnice, morale, nu rodul unui sistem.

Ne bazăm pe doctrina unui stat minimal, în care fiecare este educat să se descurce cum poate, în care responsabilitatea o poartă doar individul, nu şi structura din care face parte. Investiţiile se fac pentru instituţiile de forţă ale statului, nu pentru un stat social, al bunăstării. Este ca şi cum sclavul din trecut este vinovat pentru soarta lui.

Am avut marţi, 5 iunie, în Comisia de Muncă şi Protecţie Socială a Camerei Deputaţilor, patru iniţiative legislative care doresc să modifice legea 416/2001 privind venitul minim garantat (VMG). Prevederile sunt în acelaşi registru şi caută să înăsprească condiţiile de acordare şi primire a ajutorului. Comisia a decis în unanimitate, cu excepţia mea, că refuzul unui loc de muncă, inclusiv cel de zilier (refuzul de două ori) conduce la pierderea VMG. Mi-am susţinut punctul de vedere cu datele de mai jos, în care arăt că piaţa forţei de muncă nu suferă din cauza beneficiarilor de VMG. S-a creat impresia asta pentru că am fost îndoctrinaţi că suntem un stat „asistenţial”, care încurajează leneşii şi nemunca.

Se vorbeşte despre milioane de beneficiari, când de fapt numărul beneficiarilor de VMG este în scădere continuă: în martie 2015 erau aproape 257 de mii, în 2017 erau 248,5 mii, ca în martie 2018 să ajungem la puţin peste 216 mii. Ponderea VMG-ului din totalul bugetului de ajutoare sociale a fost, în 2017, de doar 5,8% (aprox. 169 de milioane de euro).

Un alt argument des întâlnit este că ajutoarele trebuie limitate întrucât descurajează beneficiarii să mai muncească. Cum poate fi acest lucru adevărat, când ajutorul pentru VMG acordat în prezent pentru două persoane este de 255 lei, iar salariul minim brut e 1900 lei (1162 lei net). Comparativ, VMG pentru 2 persoane în 2001 era 1.134.000 lei, în timp ce salariul minim era 1.000.000 lei, iar în 1995 VMG era 81.000 lei, iar salariul minim 75.000 lei.

Apoi, ni se spune că oamenii nu vor să muncească, dar în primele 10 luni ale anului 2017, când au fost înregistrate 325.736 de persoane adulte apte de muncă din familiile beneficiare de ajutor social, doar 14.371 persoane au fost încadrate în muncă (4,41% din total). În 2016, au fost încadrate în muncă doar 12.786 de persoane. Totodată, din totalul persoanelor beneficiare apte de muncă, în primele 10 luni din 2017 doar 0,76% au refuzat un loc de muncă oferit sau un curs de calificare/recalificare/formare profesională, adică 2.503 de persoane. În 2016, numărul lor a fost de 2.825.

Ni se spune în aceste iniţiative că posibilitatea de a refuza de trei ori un loc de muncă este o mare problemă, dar datele oficiale arată că doar 350 de persoane au refuzat de trei ori un loc de muncă oferit - fiindu-le încetat dreptul la ajutor social - în primele 10 luni din 2017, adică aproximativ 0,11% din totalul persoanelor apte de muncă beneficiare de ajutor.

Vedem, aşadar, că problema nu este că oamenii nu vor să muncească, ci că nu avem un sistem funcţional. Ba mai mult, datele ne indică faptul că problemele sunt mult mai grave: în martie, ANOFM avea listate, la nivel naţional 22.253 de locuri de muncă. În luna februarie, erau aproape de 10 ori mai mulţi beneficiari de VMG (218.105), care concurau pentru aceste locuri de muncă cu cei 130.858 de şomeri. În total, avem un loc de muncă disponibil la fiecare 16 persoane. Totodată, vedem că acolo unde sunt mulţi beneficiari, sunt puţine locuri de muncă: în Bacău, 10.739 de beneficiari de VMG ar trebui să se lupte pentru doar 19 locuri de muncă. La polul opus, în Bucureşti, sunt 5892 de locuri de muncă disponibile pentru 252 de beneficiari VMG. Problema e că firmele nu îşi listează locurile de muncă, deşi sunt obligate. Ajungem la aceleaşi probleme de sistem: nu funcţionează.

Aproape o treime din populaţie suferă de deprivare materială severă.

Anecdotic, dar şi intuitiv, în baza faptului că ştim că mulţi beneficiari sunt persoane singure, sunt mulţi oameni care au devenit beneficiari de VMG doar pentru a avea asigurarea de sănătate. Nu este de mirare, din moment ce 2,1 milioane de români nu au asigurare de sănătate, iar preţul acesteia nu este accesibil (190 de lei pe lună în prezent, 80 de lei înainte de „revoluţia fiscală”). Toate aceste date sunt publice, disponibile pe site-ul ministerului muncii sau în răspunsurile primite de la minister la întrebări şi interpelări.

Din 2015, avem o Strategie naţională privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei care ne spune, în detaliu, că sistemul nu este unul bun: mai puţin de 25% dintre cei mai săraci oameni primesc VMG. Avem, aproape exclusiv în mediul rural, persoane care muncesc şi sunt sărace. Aproape o treime din populaţie suferă de deprivare materială severă. Sărăcia persistă pentru cei care sunt săraci, este de trei ori mai răspândită în rural decât în urban, afectează diferit populaţia în funcţie de regiune şi loveşte cel mai tare în copii şi tineri. Strategia spune cât se poate de clar că „lipsa de oportunităţi de angajare şi veniturile mici din muncă sunt strâns corelate cu sărăcia”. PSD nu se adresează aproape deloc acestor oameni, opoziţia cu atât mai puţin.

Avem o lege a venitului minim de incluziune(VMI), votată încă din 2016, dar a cărei implementare a fost recent amânată. Conform Strategiei, VMI „ar putea ajuta între 10% şi 23% dintre persoanele care nu lucrează în prezent să combine munca cu beneficiile de asistenţă socială”. VMI ar crea cadrul legal prin care cei care muncesc - sau vor şi pot şi au unde - dar sunt în sărăcie să primească un sprijin care să-i scoată din starea de vulnerabilitate. Principiul fundamental, de bază, va fi acela de a încuraja munca, va funcţiona, în rândul celor mai săraci, ca un stimul pentru muncă.

Implementarea VMI, conform Ministerului Muncii, depinde de implementarea agendei digitale. Din păcate, nu cred că aceasta va fi gata prea curând. Astfel, dacă vrem să îmbunătăţim sistemul social, să creăm mecanisme reale care ar duce la o mai bună ocupare, soluţia ar fi să încercăm să adaptăm din măsurile prevăzute de VMI pentru legea actuală (416/2001).

Restricţiile aflate în dezbatere în Parlament nu vor face decât să îngreuneze şi mai mult procedura de acordare a ajutoarelor sociale. Nu are niciun efect benefic.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite