Informare de vreme rea: se întorc ninsorile

Informare de vreme rea: se întorc ninsorile

Specialiştii au emis o informare de vreme rea şi au anunţat când se întorc ninsorile FOTO Marian Iliescu

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, marţi, o informare de vreme rea valabilă pentru toată ţară. Aceasta va intra în vigoare miercuri şi va expira joi, interval în care se vor semnala precipitaţii mixte, intensificări ale vântului, răcire.

Miercuri, 18 martie, vremea se va răci, iar precipitaţiile vor cuprinde treptat toată jumătatea de est a ţării, predominant ninsori în Moldova, dar şi lapoviţe şi ploi, temporar, în Dobrogea, Muntenia şi Transilvania. 
 
În noaptea de miercuri spre joi (18/19 martie), vor cădea precipitaţii mixte şi în Oltenia, iar joi, 19 martie, acestea se vor semnala îndeosebi în nord-estul, sudul şi centrul teritoriului. În zona de munte va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă.
 
Vântul va avea intensificări temporare la munte şi în Dobrogea, Moldova şi Bărăgan, cu viteze la rafală de până la 55 - 65 de kilometri pe oră.

Informarea a fost emisă pentru perioada 18 martie, ora 9.00 - 19 martie, ora 22.00.
 
Mai multe ştiri pe aceeaşi temă:
 
 
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, respectiv pentru perioada a 16 - 29 martie. Potrivit acesteia, vom avea parte de de temperaturi oscilante, însă sfârşitul acestei săptămâni vine cu temperaturi mai ridicate decât cele normale ale acestei perioade.
 
 
În primăvară vom avea parte de temperaturi apropiate de cele normale pentru această perioadă, însă specialiştii au mai anunţat că, în martie, valorile termice din sud-estul ţării vor fi mai ridicate. Mai mult, de Paşte, vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a ţării. În privinţa precipitaţiilor, meteorologii au anunţat că acestea vor fi apropiate de cele normale ale perioadei. 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: