Infecţiile nosocomiale pot scădea cu 50% printr-o igienă corectă a mâinilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Igiena corectă a mâinilor poate duce la scăderea infecţiilor nosocomiale cu 50%, iar prin măsuri simple şi la îndemâna tuturor, sepsisul poate fi prevenit şi milioane de vieţi salvate în fiecare an, au arătat medici ai celei mai mari Maternităţii din zona Moldovei, Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie „Cuza Vodă” din Iaşi, în contextul Zilei Internaţionale a Igienei Mâinilor.

Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie "Cuza Vodă" din Iaşi a organizat, joi, o conferinţă cu tema „Sepsisul şi modalităţile de prevenire a acestuia”, pentru a marca, astfel, evenimentul, care se sărbătoreşte anual pe 5 mai, anunţă Agerpres.

Cu acest prilej, directorul medical al Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie "Cuza Vodă" din Iaşi, Bogdan Doroftei, a arătat că, prin măsuri simple şi la îndemâna tuturor, sepsisul poate fi prevenit şi milioane de vieţi pot fi salvate în fiecare an, subliniind că igiena corectă a mâinilor poate duce la scăderea infecţiilor cu 50%.

Totodată, acesta a menţionat că incidenţa infecţiilor nosocomiale este una redusă în Spitalul Cuza Vodă din Iaşi, sub media pe ţară şi cea europeană.

„Asta şi datorită măsurilor eficiente implementate la nivelul acestui spital. Avem un control permanent, consecvent, continuu, şi monitorizarea germenilor care pot să dea infecţii nosocomiale, precum şi rezistenţa la antibiotice. Avem întâlniri săptămânale pe această temă, organizăm controale încrucişate pentru a asigura în permanenţă că nu vom fi surprinşi în niciun fel de o astfel de infecţie. Potrivit OMS, una din 10 femei poate să aibă un sfârşit letal în urma infecţiei transmise în primul rând prin intermediul mâinilor incorect decontaminate. Din această cauză am organizat un seminar pentru a prezenta tuturor importanţa unui astfel de act medical”, a declarat Bogdan Doroftei.

Conform statisticilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), infecţiile afectează, în fiecare an, 30 milioane de persoane la nivel mondial, dintre care aproximativ 3 milioane de nou-născuţi. Infecţiile ucid 500.000 nou-născuţi şi produc unul din 10 decese materne.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite