Incubatoare pentru Spitalul Universitar, donate de organizaţia Salvaţi Copiii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă Adevărul
FOTO Arhivă Adevărul

Organizaţia Salvaţi Copiii a donat două incubatoare performante Spitalul Universitar de Urgenţă din Capitală, se arată într-un comunicat al asociaţiei.

Concret, cele două incubatoare costă 168.000 de euro, notează Salvaţi Copiii. Potrivit sursei citate, donaţia face parte dintr-o campanie de reducere a mortalităţii infantile în România în care urmează să fie donate 122 de aparate pentru 37 de maternităţi. 

În total, până la finele anului 2018, vor fi donate 88 de maternităţi cu 515 echipamente, astfel încât să fie salvaţi 42.000 de prematuri. 

„Una dintre reuşitele formidabile ale acestui program pe care Salvaţi Copiii şi l-a asumat până la capăt, în pofida multor piedici de traseu, este aceea că nu am rămas singuri. Ni s-au alăturat medicii, ei sunt partenerii noştri esenţiali, dar ne-au venit alături companii, care au înţeles că responsabilitatea socială este nu doar o obligaţie, ci şi un premiu. Iar când premiul este viaţa copiilor născuţi prematur, nimic nu este inutil”, a declarat Gabriela Alexandrescu, preşedintele executiv al Asociaţiei Salvaţi Copiii. 

Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti devine a 79-a unitate la care Salvaţi Copiii ajunge cu aparatură modernă de specialitate.

Anual, medicii Secţiei de neonatologie a Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti îngrijesc 3.000 de nou-născuţi, dintre care 11-12% prematuri, cu nevoi speciale de îngrijire.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite