Spre deosebire de supusul din Antichitate, statutul de a fi cetăţean presupune participarea activă la viaţa statului şi la procesul de input politic, proces prin care sunt luate deciziile politice.

Cultura democratică implică în mare parte participarea cetăţeniilor, care ar trebui sa înţeleagă faptul că alegerile care au loc, susţin sau nu dezvoltarea societăţii respective. Relaţia dintre cetăţean şi stat rezultă din modul în care cetăţeanul înţelege rolul statului, înţelegere bazată în totalitate pe propria percepţie asupra statului şi societăţii în care trăieşte şi pe propria interpretarea a legilor conferite de stat, implicit din înţelegerea asupra  asimilării culturii politice. Principala trăsătură a regimului democratic presupune existenţa prezumţiei că puterea supremă revine poporului, guvernarea fiind controlată de cetăţenii printr-un sistem electoral liber.

Cultura civică reprezintă un mod particular de raportare la sistemul politic democratic. Instruirea civica în Statele Unite  pregăteşte un comportament cetăţenesc care este mai apropiat de modelul raţionalităţii activiste. O importantă componentă a culturii civice este setul de atitudini privind încrederea în alţi oameni. Cetăţenii statelor dezvoltate fac parte din multe grupuri şi asociaţii. Aceştia pot avea diferite afilieri, inclusiv afilierea în cadrul unui partid, pot fi membri unor asociaţii non-guvernamentale sau pot fi membrii unor grupuri de interes. Într-o democraţie, o proporţie din cetăţeni sunt implicaţi în sistemul politic al statului respectiv prin amestecarea  structurilor politice difuze cu acelea mai diferenţiate ale corpului politic. Normele prin care individul aderă la viaţa politică a statului sunt în mare parte determinate de rolul pe care i-l permite sistemul să îl joace prin legile,normele,şi valorile sale. Cultura politică democratică menţine echilibru între puterea şi răspunderea elitei guvernamentale.

Ţările care sunt în plin proces de tranziţie sunt influenţate de vechiul lor stoc cultural transmis prin mecanismele socializării în structurile prezentului, de exemplu comportamentul politic al grupurilor sau al indivizilor. În România noile structuri democratice, instituite pe cale legislativă şi constituţională se bat cap în cap cu remanenţele culturii politice anterioare. Înlocuirea acestui fond cultural vechi cu cel nou este un proces de lungă durată, extrem de complex. Datorită faptului că în domeniul politic s-a produs o schimbare majoră a sistemului de valori, au apărut noi instituţii şi o nouă practică de exercitare a puterii şi o noua relaţie între putere şi cetăţeni. Cultura reprezintă un sistem de idei, valori, principii, atitudini, reprezentări şi comportamente sociale, moduri de acţiune şi gândire asimilate prin educaţie,experienţa şi transmise de la o generaţie la alta[2]. În cadrul societăţii, cultura influenţează comportamentul şi atitudinile politice ale oamenilor.

Politica românească de după 1989 reprezintă rezultatul atitudinilor însuşite de actualii actori politici ai scenei executiv-legislativ. Peisajul politic românesc este dominat de personaje a căror experienţa nu se poate adapta cerinţelor unei democraţii. Post-comunismul ne-a făcut să înţelegem cât este de important să formulăm întrebări despre oamenii care îi desemnăm să ne reprezinte. Comunismul a avut propria cultură politică caracterizată prin ideea de subordonare totală a cetăţeanului faţă de instituţii. Fiind extrem de preocupaţi de creşterea nivelului lor de trai, românii au neglijat aspectul civic a proiectelor politice la care au fost chemaţi să participe. Alegerile din noiembrie 1996 din România au marcat cea mai importantă schimbare politică a ţării: înlăturarea lui Ion Iliescu, fosta personalitate comunistă şi l-au ales pe Emil Constantinescu. În această perioadă,au apărut mii de organizaţii nonguvernamentale într-o multitudine de domenii. Sfârşitul anilor 90 este momentul definitoriu pentru democraţia din România.

România este unica ţară postcomunistă în care „partidele istorice” au un rol destul de important în cadrul vieţii politice. Dezvoltarea unei culturi politice democratice este importantă mai ales prin sprijinirea noilor instituţii şi practici parlamentare. Elita politică din România consideră că ţara suferă de o imagine deformată pe nedrept, care a devenit un incovenient major în cale planurilor de integrare. Constituţia României susţine faptul că preşedenţia este instituţia centrală a sistemului politic românesc, şeful statului fiind ales direct, prin vot popular. Deşi se pot pune multe întrebări asupra neajunsurilor pentru apariţia unei culturi democratice pluraliste şi parlamentare, această instituţie ar trebui să furnizeze conducerea care ar sprijinii cetăţenii în cazul unor situaţii politice dificile.Există două aspecte importante, care vor avea un rol extrem de important asupra viitorului reformei şi asupra democraţiei în România: redefinirea rolului statului şi politica răspunderii.Marea problemă a noilor veniţi în viaţa politică românească este cum să scape de vechiul personal incompetent sau corupt al vechiului regim. Testul real pentru instituţiile noului guvern va fi angajarea de personal şi stabilirea unor moduri generale de operare (reguli).

Cu toate aceste structuri formale  şi instituţionale, sistemul democratic românesc are un mare neajuns: lipsa de experienţă democratică a noii clase politice.

În România, instituţiile politice sunt modelate după tiparul noii Constituţii democratice, separarea puterilor în stat funcţionează, iar principiul pluralismului politic,activitatea partidelor şi a sindicatelor, precum şi dreptul la opinie sunt garantate şi se manifestă efectiv. În plus, mass-media se bucură de o libertate de exprimare fără precedent în istoria ţării. Presa românească de după 1989 a oferit o varietate de libertăţi de expresie care nu au fost întâlnite. Cu toate aceste structuri formale  şi instituţionale, sistemul democratic românesc are un mare neajuns: lipsa de experienţă democratică a noii clase politice, lipsa culturii politice a cetăţenilor obişnuiţi, remanenţa unor valori incompatibile cu procedurile democratice.

Cultura are anumite funcţii politice extrem de importante exprimate prin simboluri, comportamente, atitudini care se găsesc în cadrul grupurilor sociale şi în cadrul interacţiunilor dintre indivizi(în fondul cultural al unei societăţi se află simboluri şi paradigme, atât ale vieţii umane cât şi a felului în care indivizii se raportează la politic. În România, cultura politică este influenţată puternic de evenimente şi de procesele sociale în curs. Cred că una din cele mai importante elemente sunt mentalităţile şi comportamentele politice. Mentalităţile sunt cea mai profundă structură culturală a unei comunităţi, cea mai durabilă şi cea mai rezistentă la schimbare.[3] Prin mentalităţi putem înţelege atitudini şi comportamente politice, acestea reprezentând planul manifestărilor directe şi expresive ale culturii politice. În cazul României putem observa ca mentalităţile politice sunt încă puternic marcate de experienţele politice prin care au trecut grupurile sociale, în perioada epocii moderne.

Bibliografie:

1. Almond Gabriel, Verba Sidney - Cultura civică, ed. DuStyle, 1996
2. Fulga Gheorghe - Schimbare socială şi cultură politică, ed. Economică, 2000
3. Măgureanu Virgil - Studii de sociologie politică, ed. Albatros, 1997
4. Sfez Lucien - Simbolistica politică, ed. Institutul European, 2000
5. International Ideea - Democraţia în România: raport asupra planurilor de democratizare a României, Humanitas, 1997.
6. Guy Hermet - Cultură şi democraţie, ed.Pandora, 2002.


[1] Idem 3
[2] Idem 1
[3] Idem 1