In memoriam – Laurenţiu Butuceanu

Am avut de-a lungul timpului mulţi profesori, dar puţini mentori despre care pot spune că le datorez cu adevărat formarea mea. Unul dintre aceşti mentori este profesorul meu de fizică din liceu, dl Laurenţiu Butuceanu.

Pentru mine dl Butuceanu a fost cu adevărat un dascăl de excepţie (cum spune şi acest articol din Ziua care anunţă trecerea sa le cele veşnice). Un tip aparent rigid, dar cu mult simţ al umorului. Aparent aspru, dar mereu corect; toţi ştiam că atunci când ne lua la trei păzeşte „Butu”, ne-o meritam fără obiecţii. Foarte minuţios şi tipicar, nu accepta niciodată scuzele lamentabile şi munca făcută de mântuială. Nu accepta soluţiile facile şi scurtăturile; şi le sancţiona aspru (dar corect) când încercam să facem recurs la ele.

Dl Butuceanu iubea materia pe care o preda şi a reulşit şi pe noi să ne facă să nu fim, cel puţin, indiferenţi la ea. Dar nu din cazuza fizicii îmi amintesc de dl Butuceanu. Ci îmi amintesc de acest profesor minunat din cu totul alt motiv. Pentru că m-a învăţat cum să iau o problemă şi să o rezolv fragmentând-o în probleme mai mici, pe care le abordezi separat. M-a învăţat cum să am răbdare şi să duc lucrurile pas cu pas până la bun sfârşit în mod corect. M-a învăţat cum să fiu curios, să caut, să mă documentez, pentru a ajunge la un rezultat de care eu unul să fiu mulţumit, în primul rând. M-a învăţat cum să nu gândesc în clişee şi să refuz clişeele. M-a învăţat să privesc mereu lucrurile dintr-un unghi nou şi să caut acele perspective care îmi dau o lumină clară asupra adevărului.

Dl Butuceanu m-a învăţat şi ne-a învăţat ce înseamnă onestitatea intelectuală. M-a învăţat, pe scurt, cum să ajung la adevăr şi să gândesc lucrurile cu capul meu. E ceva ce m-a ajutat enorm în tot ce am făcut de atunci înainte. În munca de jurnalist este o calitate esenţială, pe care din păcate foarte puţini o au sau o mai au, în ziua de azi. E, de asemenea, o calitate esenţială în munca de copywriter – meseria pe care o am acum. Fără dl Butuceanu, cred că m-aş fi ales, din şcoală, doar cu o spoială de cunoştinţe, cu foarte multe obicieuiri proaste şi cu o părere mult exagerată despre propriile abilităţi intelectuale. Mulţumită dlui Butuceanu, m-am ales măcar cu câteva obiceiuri bune şi cu capacitatea de a mă auto-evalua corect. Şi m-am mai ales, îndrăznesc să spun, cu o formare intelectuală şi morală. Ceea ce nu este deloc un lucru de neglijat.

Unul dintre mari dascăli ai şcolii româneşti, poate unul dintre ultimii mari dascăli. Un model în carne şi oase şi un mentor în adevăratul sens al cuvântului. Un mentor pe care am avut şansa să-l cunosc şi să-l am în faţă timp de patru ani; poate în anii esenţiali, cei ai adolescenţiei.

Dumnezeu să-l odihnească pe dl Laurenţiu Butuceanu şi să-l treacă în „caietul” Său – sau în Cartea sa.