„Imperiul contraataca” sau „Caracatiţa”? Frontul serviciilor de informaţii

De câteva zile asistăm la o confruntare ciudată. Pretextul? Relaţia dintre servicii de informaţii, politică, economie, presă. Un subiect fierbinte care aruncă pe culmile delirului psihotic toţi prozeliţii teoriilor conspiraţiei.

O temă ce trezeşte crize de isterie profitorilor zeloşi ai tranziţiei, disperaţi după un stat înnămolit în corupţie şi relaţii clientelare, după un stat eşuat cu instituţii servile în care să se bălăcească fericiţi pe cheltuiala fraierului cetăţean care încă speră la Schimbarea României. 

Disputa despre care vorbeam pune faţă în faţă două tabere. Ele ating, în esenţă, acelaşi subiect: activitatea serviciilor de informaţii în regimul democratic. O tabără acuză activitatea subversivă a unor foşti colaboratori ai Securităţii, simpatizanţi ai emisferei estice. Cealaltă acuză derapaje ale serviciilor de informaţii din prezent. 

Nu voi analiza întreg arsenalul de intoxicări lansat pe piaţă de diverşi corifei ai tezei fantasmagorice despre serviciile demiurgice care fac şi desfac tot ce mişcă în ţara asta, râul, ramul... Orice om cu inteligenţă medie le miroase imediat.

Frânturile de adevăr pe baza cărora se construiesc veritabile axiome ale minciunii, acuzaţii nedovedite care în vocea unor apostoli tv devin versetele sfinte ale noii religii televizuale de prostit naţiunea au la bază scheme simple de dezinformare despre care am scris deja. 

Totuşi, este important să vorbim despre democraţie şi servicii. Problema interceptării comunicaţiilor, de exemplu. Este un subiect serios care ţine de cultura politică şi, în mod particular, de cultura de securitate a unei naţiuni. Psihoza ascultării telefoanelor nu poate fi ignorată, chiar dacă ea este întreţinută propagandistic de grupuri interesate. Servicii de informaţii, comisii parlamentare de control, societate civilă adevărată, nu telecomentatori rentieri, oameni politici serioşi, nu demagogi veroşi trebuie să explice mai mult şi mai ales depolitizat acest subiect. Altfel, deşi încrederea măsurată de sondaje în instituţii precum SRI sau SIE a crescut în ultimii ani, suspiciunea va însoţi permanent imaginea structurilor de forţă ale statului român.

Echilibrul fundamental, în societatea democratică postmodernă, între libertate şi securitate impune ca una dintre preocupările majore ale intelligence-ului să fie aceea de protejare a democraţiei şi respectare pragmatică a drepturilor şi libertăţilor civile. Altfel spus, serviciile de informaţii trebuie să apere democraţia pentru că astfel apără chiar statul. Vulnerabilizarea democraţiei în Europa secolului XXI ar înseamna o ameninţare fatală pentru securitatea naţională.

În această ordine de idei, o privire de ansamblu asupra evoluţiei democraţiei româneşti ne arată că în 23 de ani de democraţie, am avut parte de 5 alternanţe la guvernare din 6 posibile. Prin urmare, ceva democraţie tot avem. Deci nimeni nu a putut să se conserve prea mult la putere, cu sau fără ajutorul serviciilor. Şi atunci, nu pot să nu mă întreb ce e cu aceste atacuri furibunde la adresa instituţiilor de forţă ale României, stat-graniţă al NATO şi UE? Oare să fi declanşat Ursul operaţiunea “Imperiul Contraatacă”? Sau mai degrabă vizionăm ultimele episoade ale variantei româneşti a seriei de mare succes ”Caracatiţa”, ecranizarea unei gherile locale susţinute de grupuri de interese fără ideologie, pasionate de un stat slab şi motivate exclusiv de foamea de bani?