Ilfov: Bragadiru şi Chiajna scapă de carantină vineri seară

Ilfov: Bragadiru şi Chiajna scapă de carantină vineri seară

FOTO Mediafax

Măsurile de carantină vor fi ridicate de vineri, de la ora 22.00, în oraşul Bragadiru şi în comuna Chiajna, a anunţat Prefectura Ilfov.

Ştiri pe aceeaşi temă

„În urma evaluării analizelor de risc ale comunităţilor din oraşul Bragadiru şi comuna Chiajna, judeţul Ilfov, înaintate de către DSP Ilfov Institutului Naţional de Sănătate Publică – Centrul Naţional de Supraveghere şi Control a Bolilor Transmisibile, pe baza procedurii de avizare/ridicare a carantinei zonale existentă la nivelul INSP-CNSCBT, a fost avizată ridicarea carantinei zonale pentru oraşul Bragadiru şi comuna Chiajna, judeţul Ilfov, începând cu data de 08.01.2021, ora 22.00”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Ilfov, citat de digi24.ro.
 
Autorităţile anunţă că în cele două localităţi intră în vigoare prevederile unei decizii a CJSU Ilfov, de la începutul anului, care fac referire la întregul judeţ. Conform acesteia, sunt interzise activitatea cu publicul a restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc şi a activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte.
 
Reprezentanţii Prefecturii susţin că deşi rata incidenţei COVID-19 la 1000 de locuitori a avut un trend descrescător în ultimele 7 zile în ambele localităţi, rata de infectare se menţine ridicată, aceasta fiind vineri de 5,55/1000 locuitori în oraşul Bragadiru şi 3,50/1000 locuitori în comuna Chiajna.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările