Ieşi din bula ta şi mergi la vot!

Bunicul meu are o vorbă: „Eu n-am să apuc ziua în care n-or să mai fie ăştia la putere. Dar poate tu ai şanse“. Bine, vorba continuă, dar limbajul pe care îl foloseşte atunci când îşi spune părerile despre clasa politică e aproape la fel de vulgar precum aceasta însăşi.

A fost ofiţer în armată şi l-a urât pe Ceauşescu din tot sufletul. A fost şi dascăl pentru un timp, a fost şi pictor până a început să îl lase vederea. În ‘90 îi spunea bunică-mii să nu fie proastă şi să creadă în Iliescu pentru că, citez, “FSN-iştii ăştia sunt democratici doar pe foaie”. Până la urmă au votat cu Ion Raţiu amândoi. 

“Paştele mamii lor, că i-aş împuşca pe toţi din Parlament!”, zice el. “N-au decât să mă închidă, oricum pentru mine viaţa nu mai contează, dar cel puţin mor cu gândul că am făcut un pic de bine.” Vă rog să îi iertaţi glumele macabre ale bunicului meu care jelea la fiecare ediţie de “Surprize, surprize” şi acum la melodiile care îi amintesc de bunica sau la fotografia mea din clasa întâi. E un sentimental plin de furie din cauză că n-a fost după Revoluţie aşa cum a sperat şi asistă neputincios la un teatru de care s-a săturat. 

Spre deosebire de el care se exteriorizează, eu mi-am creat o mică bulă de protecţie şi ignor, ignor, ignor gunoiul politic şi presa care se hrăneşte din el ca să nu îmi umbresc mintea şi sufletul. Urmăresc în doze mici ce se întâmplă, cât să îmi amintesc că sunt un om umilit şi folosit în jocurile lor. Din când în când, trag fermoarul şi ies din bulă pentru că, chiar dacă nu mă exprim public şi nu mă bat cu pumnii în piept, nu înseamnă că nu sunt prezentă în momentele care pot da o altă direcţie viitorului nostru. Dacă nu discut politică la serviciu, în familie, cu prietenii, dacă nu merg la diverse manifestaţii, nu înseamnă că sunt anesteziată complet şi că nu aş vrea să fac ceva mai mult pentru ţara în care trăiesc. Nu mă asociaţi cu imaginea unei oratoare patrioate care se apucă acum să vorbească despre ce ar fi mai bine pentru ţară... numai când spun “ţară” mi se pare ceva mult prea mare pentru cât de mică sunt.

Încerc să spun că îmi pasă şi că, aşa tacit, în micul meu univers populat de oameni care îmi plac mie, de fapte frumoase care se pot încheia grandios cu hope in humanity restored, de cărţi, de articole care îmi dau o stare de bine şi de alte lucruri care îmi ţin mintea ocupată cu gânduri frumoase, iau un soi de atitudine cu riscul de a respira un aer care nu îmi convine. E de fapt aerul adevărat, plin de mirosul rahatului în care trăim milioane de oameni băgaţi în bule parfumate de zânele, curcubeiele şi unicornii din viaţa noastră. 

Am votat mereu când trebuia, dar de câţiva ani n-am mai îndemnat pe nimeni să iasă la vot. De fiecare dată nişte discuţii care ar fi putut fi normale se transformau în certuri. Cumva, când îi spui direct omului care nu merge la vot să nu mai facă asta se comportă ca un taur care vede roşu. Lui îi place să fie gâdilat şi luat cu uşurelul. Numai că asta facem de la Revoluţie încoace. O luăm cu uşurelul şi râdem din când în când de cei care protestează sincer în pieţe. Nici nu îi ştim, dar deja îi acuzăm că sunt plătiţi. Sau, într-un caz mai fericit, îi catalogăm drept visători proşti care n-au ce face acasă! “Ăştia cred că se mai poate schimba ceva, hăhăhă!”

Da, bă! Se mai poate! Nu va fi lapte şi miere dacă se schimbă un pion, dar măcar dai şansa unei alte direcţii. E ca şi cum ai trăi într-o căsnicie mizerabilă şi zici că toate femeile sau că toţi bărbaţii sunt la fel, aşa că de ce să mai bagi divorţ? Ieşi din bula aia a ta şi simte mirosul de mizerie din ultimii zeci de ani şi începe să ne ajuţi să curăţăm. Nu vom strânge totul peste noapte, dar măcar facem ceva! 

Votează cu răul mai mic aşa cum o facem şi noi de ani buni. Crezi că ne mândrim cu asta? Crezi că nu ne e jenă? Crezi că suntem siguri că am făcut cea mai bună alegere? Nu. Dar când răul devine tot mai mic, binele are loc să crească. 

Vo-tea-ză!