Femeile au tendinţa bizară de a-şi ierta bărbaţii care le înşală, în schimb nu le pot ierta niciodată pe femeile care au fost uneltele acestor manevre. Mă mândresc cu faptul că, de-a lungul vieţii mele, am reuşit să iert mai degrabă femeile cu care s-au culcat iubiţii mei, decât pe ei, pe infractorii morali.

Sper ca dragii mei colegi de la ziar să poată modera acest articol, mă refer la varianta online, altfel am să-mi aud iarăşi zeci de înjurături legate de nemernicia mea şi de inocenţa altora. Pătura celor care cred că amanta e un instrument penal e din ce în ce mai groasă şi mai miţoasă.

Partea bună e că ne ţine de cald. Partea proastă e că ne ţine de şase. Instituţia amantei are rol ecologic în ţara asta - şi poate nu numai în ţara asta. Femeile din Europa sunt foarte atente la cum arată (şi) pentru că bărbaţii europeni sunt mai iuţi la a-şi etala calităţile erotice decât pe alte continente. De frică sau din comoditate, bărbaţii din America de Nord sunt mult, mult, mult, mult, mult mai fideli decât cei din Europa.

Femei care ne-au stricat casa - aşa le spunem celor pe care soţii noştri le-au dorit, după care le-au curg diverse bale, mai mult sau mai puţin justificabile biologic sau intelectual. Le vom urî toată viaţa, refuzând să acceptăm ideea că, dacă bărbaţii noştri au ajuns, prin cine ştie ce metodă ciudată, în patul acestor dudui, asta înseamnă că relaţiile noastre aveau crăpături fatale.

Am o prietenă al cărei bărbat obişnuia să cinstească sexual tot anturajul feminin al nevesti-sii, iar ea ştia, afla, lua la cunoştinţă. Inutil să vă spun că noi, toţi ceilalţi derutaţi din gaşcă, eram cel puţin împietriţi de această stare de agregare emoţională. Ea îl ierta, coşmelia lor mergea înainte, în măsura în care un gândac de bucătărie mai trăieşte zile bune după ce-i tai căpăţâna, din câte scrie în almanahuri.    

Spune-mi, femeie deşteaptă şi independentă a secolului 21, dacă bărbatul tău i-o trage alteia (mă scuzi pentru lipsa de amortizoare stilistice), aia e vinovată de mucegăirea căsniciei tale? Eram sigură. Ştii şi tu că nu-i aşa. Ştii şi tu că el a vrut asta, că un bărbat nu poate fi violat, în ciuda ştirilor cu taximetrişti abuzaţi sau băieţi luaţi cu arcanul şoaptelor, către dormitoare roz.

Am cunoscut zeci de femei care urăsc amantele şi iubesc amanţii. Le-am recomandat un psiholog foarte bun, şi eu apelasem la el, pe vremea când muream de frica şoriceilor şi iertam prea mulţi bărbaţi care se culcau cu prietenele mele. A fost o terapie combinată, m-a ajutat să înţeleg două lucruri.

Unu: şoarecilor le e mai frică de femei decât le e femeilor frică de şoareci. Doi: nu femeile care se culcă cu bărbaţii noştri sunt curve, ci bărbaţii noştri sunt curvari. Omul ăla, psihologul, mă tratase şi de fobie, şi de prostie. 

M-am săturat de epoca în care amantele sunt sortite iadului definitiv şi irevocabil, iar bărbatul însurat „sedus" (ce cuvânt convenabil!) e trecut printr-un delicat purgatoriu, apoi repartizat într-un paradis decomandat, cu termopane şi faianţă, pe principiul că n-a avut de ales, a tras una de el şi, fiindcă a alunecat pe o coajă clasică de banană, a nimerit în patul ei cald şi nemaivăzut. Iar el, soţ de altfel perfect, tată model şi finanţator serios, n-a avut încotro, a făcut sex sălbatic cu inculpata. Întrucât sex domestic nu făcea decât cu nevasta, normal. 

Simona Catrina este editor coordonator la revista „Tango" şi colaborează la ziarul „Adevărul" din 2011.