Iaşi: cronica unei revoluţii care n-a existat

Iaşi: cronica unei revoluţii care n-a existat

Adi Cristi (în balcon, cu barbă) le vorbeşte revoluţionarilor

Revoluţia de la Iaşi a urmat tiparul celor mai multe oraşe din ţară: s-a ieşit în stradă după plecarea lui Nicolae Ceauşescudin clădirea Comitetului Central. După 22 decembrie, la Iaşi a murit un singur om, împuşcat după o misiune acasă  la o telefonistă. Circumstanţele nu re­le­vă acte de eroism, ci precipitări şi exces de zel.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cum a eşuat  Revoluţia la Iaşi

Revoluţia a început, în oraşul de pe râul Nicolina, la mai bine de două ore după plecarea lui Nicolae Ceauşescu de pe clădirea Comitetului Central. „Am plecat să scriu un reportaj despre Muzeul Eminescu din oraş. L-am scris neuitând să strecor una dintre şopârlele gazetăreşti prin care ne mai vărsam năduful - «Parcul Copou e plin de frunze şi aşteptăm să cadă nea»", aşa a început Revoluţia pentru jurnalistul Adi Cristi, care avea să devină unul dintre primii membri ai Frontului Salvării Naţionale, filiala Iaşi.

Deopotrivă entuziaşti, dar nesiguri de prăbuşirea dictatorului, primii revoluţionari s-au adunat, la sediul Comitetului Judeţean de Partid Iaşi, după ora 14.00, cu o preocupare majoră: distrugerea tuturor tablourilor oficiale şi cărţilor semnate de Nicolae Ceauşescu. Televizoarele color, mochetele sau rolele de caşcaval erau însă la fel de tentante.

Ştampila comunistă, legitimaţie de revoluţionar

Maria Ghiţulică, prim-secretarul de la Iaşi, femeie fiind, nu s-a putut împotrivi forţei revoluţionarilor şi s-a subordonat, imediat, acestora. „O primă structură s-a făcut în jurul orei 14.00, pentru că, nemaiîncăpând oameni în sediu - erau în jur de 600 -, s-a făcut o triere", mărturiseşte jurnalistul Adi Cristi. Prima „legitimaţie" de revoluţionar la Iaşi a fost o ştampilă de-a Mariei Ghiţulică pusă pe cârpe, pe dosul palmelor, ca la discotecă, pe haine, oriunde putea fi vizibilă. „Ne recunoşteam între noi după ştampila aceea comunistă. E, aşa, o ironie pe care ne-am asumat-o, pentru că trebuia să avem un semn distinctiv", continuă Adi Cristi.

Membrii Frontului Popopular Român - care eşuaseră, la 14 decembrie, să organizeze un miting anticeauşist în Piaţa Unirii din Iaşi - bagatelizează demonstraţiile ulterioare din Iaşi. „Domnule dragă, eu am fost acolo şi îi cunosc foarte bine pe oamenii ăia. Mă uitam cum se spărgeau vitrine şi cum au început să devasteze totul. Toată lumea se bucură, dar de ce să distrug? - mă întrebam. Auzeam din stradă oamenii care vorbeau despe cei din balcon: câţiva ziceau că unul e infractor de drept comun, că altul e borfaş. Atunci am hotărât să nu intrăm acolo, pentru că era o diversiune", spune Dan Stoica, responsabilul cu tipărirea manifestelor în acţiunea „14 decembrie 1989".

Raţele şi vânătorul

Cei care intraseră în „Casa Pătrată" - cum era numită Judeţeana de Partid - ţineau discursuri înflăcărate de la balcon, revoluţionarii scandau lozinci, se pupau şi cântau. Entuziasmul şi haosul erau încă dominante. „Eram ca raţele, nu ştiam unul de celălalt, era greu să ne organizăm. La ora 18.00 am avut prima întâlnire oficială, unde ne-am ales şi un preşedinte, pe Doru Ţigău - un profesor de filosofie respectabil la acea vreme, şi o fire mai echilibrată. Atuul principal al acestui profesor era însă că avea pregătire de vânător. Şi noi aveam nevoie de cineva care ştie să tragă cu arma", spune Adi Cristi. În acelaşi timp, în sediul Judeţenei de Partid au fost aduşi liderii Armatei şi ai Miliţiei.

Momentul-cheie al Revoluţiei - arderea cărţilor oficiale 



Colonelul Constantin Ciurlău, şeful Securităţii din Iaşi, a rămas însă într-o unitate militară, denumită simbolic „Marea Unitate Militară" din Iaşi. Personalul militar era mobilizat în cazărmi, cu consemn şi toate deciziile li se transmiteau de către şefii lor ţinuţi în „sala verde" a Comitetului Judeţean. Astfel, ordinele ambigue - în urma cărora, în alte oraşe, au murit sute de oameni - au fost centralizate, reducând potenţialele neînţelegeri între militari.

În ciuda zvonisticii venite de la Bucureşti, prin intermediul Televiziunii, această decizie a adus liniştea la Iaşi, în vremea Revoluţiei. „Am încercat şi am reuşit să nu suprapunem niciun ordin, să fie o comandă unică. Mai mult, aveam şi misiuni umanitare. De exemplu, cei de la Braşov nu aveau ouă şi, dacă la noi era un combinat avicol, am trimis ouă la Braşov, ce era să facem?", explică Adi Cristi.

Periferici evenimentelor violente

Doru Ţigău, primul prefect al Iaşiului democrat, acuză conducerea Frontului Salvării Naţionale de la Bucureşti de dezinteres, atribuind astfel singurele merite comitetului revoluţionar format ad hoc, la 22 decembrie. „Timp de o lună, nimeni din Bucureşti nu a dat un telefon la Iaşi să se intereseze ce probleme, ce nevoi sunt, ce se întâmplă la noi, la Iaşi. Noi însă, chiar dacă am fost periferici evenimentelor violente din ţară, am fost alături mereu de celelalte oraşe".

Singurul tumult al moldovenilor era când, la telefoanele operative din sediul Judeţenei de Partid, se lansau rumorile despre terorişti, atacuri inopinate şi ameninţări armate. Prima avertizare, „elicoptere deasupra Bârnovei; se îndreaptă spre sediul Judeţenei de Partid", i-a făcut pe revoluţionari să tresară, chiar dacă pentru puţin timp. „Ne-am înarmat, ne-am postat spre direcţia din care am fost anunţaţi că vin elicoptere, la ferestrele de la etajul 1 al Judeţenei, şi am tot aşteptat. S-a dovedit, în cele din urmă, că era o alarma falsă. Această alarmă a fost benefică pentru că toţi fricoşii au fugit. Şi, din vreo 300, au mai rămas vreo 30 de oameni", îşi aminteşe Adi Cristi.

"Aveam şi misiuni umanitare. De exemplu, cei de la Braşov nu aveau ouă şi, dacă la noi era un combinat avicol, am trimis ouă la Braşov, ce era să facem?''

Adi Cristi jurnalist

"Revoluţia este ceva, este o stare şi, dacă nu reuşeşti să surprinzi starea, înseamnă că nu reuşeşti să surprinzi spiritul Revoluţiei. Revoluţia nu se face aşa, după manual.''

Adi Cristi jurnalist

Ceauşescu cel nebun, porcul nostru de Crăciun!

„Apa-i otrăvită! Nu-i nimic, hai să bem o ţuică!",  „Ceauşescu Anul Nou îl petrece în cavou!", „Ceauşescu cel nebun, porcul nostru de Crăciun!" s-a strigat, la Iaşi, în zilele tulburi ale Revoluţiei

Apelul CFSN Iaşi către ieşeni

(în varianta trimisă la tipar, la ziarul „Flacăra Iaşiului", Apelul era precedat de celebrele versuri ale doinei lui Mihai Eminescu, „De la Nistru, pân' la Tisa / tot românul plânsu-mi-s-a")

Comitetului Salvării Naţionale a judeţului Iaşi

Fraţi Români! Libertatea a învins. Adevărul niciodată nu poate fi asuprit de minciună. Să ne păstrăm libertatea prin calm şi luciditate. Suntem singurii stăpâni ai acestei ţări. Să o construim după chipul sufletului nostru luminos. Calmul şi răbdarea să nu ne înspăimânte! Pentru a învinge în continuare este nevoie de multă, multă răbdare. Să nu ne înspăimânte dacă pentru un timp foarte scurt vom mai lua unele produse pe cartelă. Este în puterea noastră să facem în aşa fel încât vechile „monumente"ale tiraniei să dispară şi să fie înlocuite de florile bucuriei ce vor creşte prin marile realizări al României libere.

Înţelegerea de la Ungheni:fără sovietici!

Revoluţionarul Adi Cristi

În zilele următoare plecării dictatorului de pe clădirea Comitetului Central, în liniştea de la Iaşi, tulburată arareori de zvonuri ce anunţau că apa e, totuşi, otrăvită, momentul crucial a fost o întâlnire specială, pe podul metalic ce face legătura dintre comuna românească Ungheni şi oraşul basarabean Ungheni, în apropiere de Sculeni.

Revoluţionarul Doru Ţigău, însoţit de enigmaticul colonel Cioară, a discutat, pe pod, cu unul dintre generalii Armatei a 14-a a URSS, care le-a oferit acestora sprijinul pentru victoria Revoluţiei. „Noi am comunicat această variantă mulţimii care încă era adunată în faţa Judeţenei de Partid, dar toţi oamenii au început să scandeze că nu vor arme sovietice. Aşadar, răspunsul a fost, diplomat, «Nu!». Ţigău a zis însă că, în momentul în care vor avea nevoie, cu siguranţă vor apela la ajutorul oferit, însă, deocamdată, poate ţine singur în frâu situaţia", explică Adi Cristi.

Telefonul de la Bucureşti

Doru Ţigău rememorează, siropos, în volumul „Revoluţia la Iaşi", momentul întâlnirii cu militarul sovietic. „Acesta a cerut, în numele puterii sovietice, să ne ajute, să intre cu trupe, să-i asigurăm logistica până la Bucureşti, uleiul, motorina, ce le mai trebuia lor... şi că a primit telefon de la Bucureşti ca să apere Revoluţia română. Atunci i-am spus acestui Cioară: «Eu nu sunt de acord cu aşa ceva! Uite care e treaba: eu cu civilii, câţi am să găsesc printre aceştia mai curajoşi, ies în faţa lor cu ce arme avem. O să ne omoare, ne-am băgat în hora asta, dar nu accept să intre ruşii»".

Un document descoperit în arhiva Ministerului de Afaceri Externe polonez şi publicat de ziarul „Adevărul" în urmă cu un an confirmă că, la 23 februarie, Silviu Brucan şi Ion Iliescu au solicitat Moscovei să trimită militari pe teritoriul României. În plus, la 27 februarie, Ion Iliescu şi Petre Roman îl asigurau pe ambasadorul URSS la Bucureşti, Evgheni Tiajelnikov, că România se va baza pe sprijinul venit de la Răsărit.

Singurul erou-martir, în misiune la o telefonistă

Debandada de pe străzile Iaşiului (revoluţionarii îşi amplificau, cu de la sine putere, „atribuţiile") a provocat şi incidente. Oamenii erau percheziţionaţi pe stradă de revoluţionarii ştampilaţi şi, dacă aveau asupra lor orice obiect suspect, puteau fi cu uşurinţă acuzaţi de terorism. Un ieşean care, în ziua de Ajun, mergea şi el, omeneşte, să taie porcul a fost adus la „Casa Pătrată" de patrulele formate de revoluţionari doar pentru că avea un cuţit lung în geantă. Altul, care avea un radio-reportofon, a fost reţinut deoarece s-a crezut că doreşte să planteze o bombă în sediul Judeţenei cu ajutorul acelui dispozitiv „criminal".

Romeo Badea, inginer mecanic la Întreprinderea de Utilaj şi Piese de Schimb din Iaşi, este singurul erou-martir al capitalei Moldovei. Condi­ţiile în care acesta a murit relevă, mai degrabă, agitaţia şi surescitarea decât eroismul. În noaptea de 25 spre 26 decembrie, Romeo Badea a plecat alături de căpitanul Gheorghe Giurcă la volanul unei maşini Aro, într-o misiune aparte la o telefonistă care interceptase un mesaj suspect. Au băut o cafea acasă la telefonistă, care i-a informat ceea ce ştia ea şi, în drumul de întoarcere, inginerul a început să se agite pe bancheta din spate a maşinii.

Căpitanul Gheorghe Giurcă a intrat la bănuieli că însuşi Badea ar fi teroristul, aşa că a armat automatul său cu pat rabatabil. În momentul în care Romeo Badea s-a apropiat de militar, acesta a întors automatul peste umăr şi a tras şapte focuri. De frică. „Totuşi, eu am înţeles că a existat o altercaţie între cei doi. Şi, pe fondul acestei descărcări nervoase, a apăsat din greşeală pe automat, descărcându-l. Oricum, acesta este un caz izolat. Şi, oricum, dacă vreţi să ştiţi, noi nu aveam victime cu autori necunoscuţi, cum sunt în alte oraşe", se justifică Adi Cristi. Căpitanul Gheorghe Giurcă, militar în acea vreme la UM 01175, a fost condamnat la şapte ani de închisoare pentru această greşeală şi a fost înaintat, ulterior, la gradul de maior! Romeo Badea nu a avut copii, iar soţia sa a murit la scurt timp după acest episod.

"Dacă vreţi să ştiţi,noi nu aveam victime cu autori necunoscuţi, cum sunt în alte oraşe.''
Adi Cristi jurnalist

"Eu am înţeles că a existat o altercaţie între cei doi. Şi, pe fondul acestei descărcări nervoase, a apăsat din greşeală pe automat, descărcându-l.''
Adi Cristi jurnalist

citeste totul despre: