Tratatul Schengen şi Convenţia din 1997 de la Dublin, care obligă ţara unde sosesc imigranţii clandestini să nu-i lase să circule prin restul spaţiului european, ba chiar să-i reprimească dacă au plecat mai departe, devin de-a dreptul inoperante. Nici Italia, şi nici Franţa nu mai pot asimila noile valuri de imigranţi (se estimează că sunt 900.000 de tunisieni clandestini în Europa, dintre care mai mult de jumătate în Franţa). Iar acum încep să sosească libienii, fiindcă nu mai au loc nici în Tunisia vecină, unde peste 150.000 s-au refugiat deja din pricina războiului civil. Procedurile şi criteriile în virtutea cărora ţările din spaţiul Schengen mai acordă, chiar dacă rareori, azil au atins şi ele limita ipocriziei. În contextul actualei crize economice, aceşti nefericiţi devin sau sunt percepuţi ca o povară. Sosirea lor favorizează extremismul politic naţionalist şi antieuropean, alimentează discursul xenofob şi toate aventurile populiste. Liderii politici nu mai pot expedia dezbaterea. Demonii din istoria intoleranţelor conflictuale îşi scot coarnele la iveală.

Sigur, încă nu avem exodul biblic cu care Gaddafi ameninţa că va pedepsi Europa. Dar în cancelariile europene există temerea - încă ne mărturisită făţiş - că revoltele arabe ar putea genera un nou flux migrator spre Europa, şi nu o democratizare în ţările respective. Ar fi varianta cea mai nefericită pentru toată lumea. Iată de ce discursul oficial european începe treptat să se modifice. După ce Merkel, Sarkozy şi Cameron recunoscuseră, nu demult, că asimilarea precedentelor valuri de imigranţi a eşuat acolo unde aceştia nu au fost dispuşi să adopte şi valorile socio-politice ale ţărilor ce-i găzduiesc, acum vor fi luate măsuri pentru securizarea frontierelor externe. Europa se va închide, cel puţin pentru o vreme.

Comisia de la Bruxelles va accepta, probabil, controale parţiale la unele frontiere interne. Primirea României şi a Bulgariei în acelaşi spaţiu va fi judecată pragmatic: ele vor trebui să producă dovada că pot să păzească hotarul. Peste 400 de milioane de europeni circulă liber, de peste două decenii, în interiorul acestui fabulos teritoriu. Uniunea Europeană va avea în continuare nevoie de mână de lucru venită din afară. Dar ea va trebui să reuşească să controleze şi să trieze fluxurile, pentru a nu repeta experienţele din prima perioadă a industrializării europene. Şi pentru a nu cădea, din nou, în extrema cealaltă - stigmatizarea străinului, care a adus deja atâtea nenorociri.