Hei, Taxi

Circulând într-un taxi poţi să afli mai multe decât ai crede.

Îmi zicea mai ieri un şofer de taxi: „La cât au furat ăştia, puteau să mai facă o Românie!" Circulând într-un taxi poţi să afli mai multe decât ai crede. Şoferii maşinilor galbene duc de colo-colo multă lume - cam din toate straturile sociale, lume cu interese şi opinii foarte diferite. Întotdeauna am aflat un ceas mai devreme în timpul campaniilor electorale cam cine câştigă, întrebând şoferii de taxi, cele mai informate personaje din câte cunosc. Nu îmi aduc aminte ca vreodată verdictul lor - dat stând la volan cu ochii aţintiţi în oglinda retrovizoare - să fi fost infirmat de BEC. Aşa că tind să îi dau crezare şoferului care mă duce din Centrul Istoric al Bucureştilor spre Casa Scânteii. De-a lungul bulevardului, faţadele murdare, câteva schele, câţiva poliţai, trecători cenuşii. Reclamele urâte atârnate peste ziduri care dau Capitalei un aspect de Kabul sau Kandahar. Şoferul meu, evident, a văzut multe şi ştie multe. Are vreo 25 de ani de şoferie, toţi pe taxi. Îl întreb la noroc: ieşim din criză, ce ziceţi? Şi când credeţi că se va întâmpla? Nu prea, zice! Anul care vine, sigur nu!

Risc eu un răspuns: Cred că prin 2011, a doua jumătate a anului ceva-ceva mişcă, o să fie puţin mai bine. Nu prea cred asta, dar vreau să îl provoc. Răspunsul lui cade repede: Sunteţi prea optimist, domnule, îmi zice. Nu văd nimic bun. Clientela s-a rărit de tot, nu prea se mai urcă lumea în taxi. E din ce în ce mai rău. Benzina, scumpă. Nu îmi mai fac banii cam de multişor. Plătesc taxe peste taxe, poliţaii, cu ochii pe noi, te amendează pentru nimic, că şi ei au plan de încasat pentru vistierie, să-şi ia lefurile, mai fură şi pentru ei, că şi lor le-a tăiat lefurile. Patronii, ce să mai zic, ne jupoaie. Când economia s-o zvânta, simt imediat. Mai mulţi or să vrea să circule cu taxiul, adică îşi vor permite să plătească o cursă de la gară, sau de la aeroport, spre casă, la serviciu... Aşa an prost nu am avut de când mă ştiu. Păi aşa vă laudaţi?, îl tachinez.

Îşi reia gândurile şi nu fac decât să îl ascult: Ştiţi, domnule de unde vine răul? Nu!, zic. El, filosof: Se fură prea mult, de 20 de ani, care cum a venit într-o funcţie nu a avut grijă de binele nostru, al poporului. Binele public!, îl corectez pedant. Reia: S-a gândit numai la buzunarul lui, cum să facă să ducă acasă banii statului. Să pună mâna pe vreo fabrică, pe terenuri, imobile, pe orice. Că azi eşti, mâine nu eşti, şi e bine să te pui la adăpost! Aşa se face, domnule, că, atunci când ne-a lovit criza, ne-a găsit vai de mama noastră, cu fusta sus. Nu eram pregătiţi, nu aveam de nici unele. Bre, românul nu e prevăzător. Şefii, şi mai puţin. O vreme a mers jucăria, dar, de vreo doi ani, porţia s-a redus, şi şmecherii au aceleaşi pretenţii la bacşişuri şi şpăgi, vor bani mulţi. La ei nu e criză, se ocupă de orice, banii să iasă. Îi interesează să îşi facă suma şi atât. D-aia trag de noi, ne cocoşează cu Fiscul, cu scumpetea. Aşa o fi, îi zic, plătesc şi cobor. Din stânga, soclul statuii lui Lenin acoperit cu tot felul de inscripţii. Multe taxiuri aşteaptă fără clienţi. Uite, exact ce vă spuneam.