Până la demascarea lor aceste marionete ale sistemului acţionează după bunul plac al manipulatorilor lor. De aici atâta confuzie în viaţa socială. De aici atâta imprecizie a justiţiei. De aici climatul favorabil fraudei financiare, dar şi al fraudei morale. Prezentul dominat de şantaj, bâlbâieli politice conduce la un viitor nebulos.

Tot mai mulţi tineri dotaţi intelectual vor să-şi împlinească destinul în străinătate, cât mai departe de haotica Românie. Conflictul permanent dintre preşedinte şi premier este un alt factor de întreţinere a haosului dirijat. Şi s-a întâmplat aproape neîntrerupt in ultimii 20 de ani.

Electoratul este împărţit în mod artificial, în susţinătorii unei grupări şi fidelii alteia, ignorându-se marile probleme economice ale ţării sau infrastructura aproape inexistentă.

Un adevărat om de stat s-ar ocupa de aceste probleme grave încercând să aducă normalitatea atât de râvnită de români şi să distrugă haosul dirijat redând poziţia naturală elitei intelectuale în conducerea ţării.

În ape tulburi rechinii tranziţiei se înfruptă cel mai bine. Aceasta este raţiunea pentru care nonnormalitatea s-a prelungit atât de mult după revoluţia din 1989.

Presa, după cum am mai arătat, nu mai are puterea mobilizatoare din anii 1990-1991. Pe de altă parte multe dintre ziarele care erau atunci etalonul libertăţii şi independenţei şi-au schimbat conducerile redacţionale şi patronii.

Un alt factor care contribuie la această lâncezeală socială este şi pasivitatea reclamanţilor. Poporul a început, lent dar sigur, să-şi piardă energia contestatară din anii’ 90.

Deşi ştirile sunt pline de oameni care mor căzând în canal, autostrăzi blocate, cozi interminabile pe proastele şosele care duc spre munte, nici autorităţile, nici mai ales cei care suportă aceste umilinţe zilnice, nu dau semne de mişcare.

 Autorităţile se gândesc la contul personal, la vilele de la munte şi mare, la trimiterea odraslelor la studii în Europa Occidentală sau USA. Dispreţul faţă de omul sărac este total. În acelaşi timp şi omul din popor priveşte admirativ la „şmecherul aranjat”, la jeep-ul lui şi lanţul gros de aur atârnat ostentativ de gâtul gros; omul umilit nu se gândeşte să-l tragă la răspundere pe acela care şi-a clădit averea tocmai pe banul public ci el visează în secret, să ajungă şi el, „baştan”, „barosan”.

În fond asistăm la două pasivităţi care au consecinţe dezastruoase pentru ţară: pasivitatea autorităţii de a întreprinde ceva în sensul îmbunătăţirii vieţii cetăţeanului  şi pasivitatea acestuia din urmă de a impune autorităţii publice respectarea legii, fie prin manifestări sindicale, fie prin liste de atenţionare semnate de sute de mii de cetăţeni, cum se întâmplă în unele ţări occidentale.

Fără ca autoritatea publică să fie zgâlţâită de jos în sus, slabe speranţe ca cei de sus să arunce o privire către infernul cotidian.

PS. „Oamenii ţărilor sărăcite şi mizerabile au întotdeauna sentimentul că sînt jefuiţi de străini şi puţinele lor bogăţii li se par fabuloase, râvnite de toţi”. (Biserica neagră, A.E.Baconsky)