Hai să-i eutanasiem!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oare cât costă, anual, îngrijirile medicale acordate zecilor de mii de bucureşteni pe care-i lasă nervii din cauza incompetenţei autorităţilor publice?

N-o să intru în polemica privitoare la soluţia cea bună pentru maidanezii de pe străzile Capitalei. Ultimele valuri stârnite de prefect nu aduc nimic nou: aceleaşi două tabere se încaieră, unii susţinând eutanasierea, ceilalţi - sterilizarea. Mie, propunerea prefectului Mihai Atănăsoaie mi s-a părut interesantă, nu pentru că aş fi de acord cu omorârea câinilor, ci pentru că mi-a dat ideea de a vă propune un altfel de proiect.

Atănăsoaie şi-a justificat şi şi-a susţinut proiectul înaintat deputaţilor în primul rând din punct de vedere financiar, adică hai, domnule, să economisim banii bucureştenilor! Cică, zice prefectul, statul cheltuieşte lunar câte 300 de lei pentru fiecare câine întreţinut în adăposturile publice, iar suma anuală, în Bucureşti, ar ajunge la peste 34 de milioane de euro. „La nivelul Capitalei, costul eutanasiei s-ar ridica la 104.761 de euro", glăsuieşte Atănăsoaie. Fantastic! Cât de exact! O sută patru mii şapte sute şaizeci şi UNU de euro! Şi cât de eficient! Hârşşşt... şi am economisit 33,9 milioane de euro pe an din banii bucureştenilor!

Iar calculele seci continuă: răspunzând cititorilor de la Hotnews, prefectul zice că „îngrijirile medicale pentru cele 11.000 de persoane muşcate în Capitală, anul trecut, au fost de aproape 400.000 de euro, iar în ultimii patru ani de 1.320.000 de euro, în timp ce, conform specialiştilor sanitari-veterinari, eutanasierea unui câine costă doar 11 lei". Exactitate, economie, eficienţă! Un demn urmaş al lui Heinrich Himmler, fondatorul lagărelor naziste, sigur la altă scară şi la altă specie, însă împărtăşind acelaşi pragmatism financiar...

Dar cine sunt eu să contest gândirea lui Atănăsoaie? Din contră, v-am spus, ideile sale mi se par interesante, pentru că pot fi duse mai departe. Aşadar, oare cât cheltuieşte statul lunar pentru fiecare funcţionar „întreţinut" în instituţiile publice? La cât s-ar ridica, oare, suma anuală numai în Bucureşti? Cât am economisi, „la nivelul Capitalei", prin aplicarea eutanasiei? Oare cât costă, anual, îngrijirile medicale acordate zecilor de mii de bucureşteni pe care-i lasă nervii din cauza incompetenţei autorităţilor publice? Dar în patru ani? Cât am economisi, „conform specialiştilor", prin „eutanasierea" unui post de funcţionar?

Calculele de eficacitate mi se par evidente, iar soluţia se impune de la sine: eutanasierea unei mari părţi din funcţionărimea tăietoare de frunză la câini... Desigur, eutanasierea administrativă, nu cea fizică, la ce v-aţi gândit?!

Cât despre domnul Atănăsoaie, o minte luminată - aceeaşi care susţinea că turiştii străini evită Bucureştiul din cauza... sex-shopurilor -, nu pot decât să-i mulţumesc că m-a inspirat!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite