Guvernul trebuie sa schimbe locomotiva

Guvernul este in cautarea unei noi locomotive a cresterii economice. Locomotiva consumului, care alaturi de cea a exporturilor a tras in 2001 convoiul economic, trebuie scoasa din circulatie.

Guvernul este in cautarea unei noi locomotive a cresterii economice. Locomotiva consumului, care alaturi de cea a exporturilor a tras in 2001 convoiul economic, trebuie scoasa din circulatie. Serviciile ei ne-au costat anul trecut cat nu fac. Stimularea unor utilaje si instalatii cu un consum exagerat de mare sa produca mai mult a sporit importurile intr-o asemenea masura incat deficitul comercial al Romaniei s-a ridicat in 2001 la cel mai inalt nivel din ultimul deceniu. Nici exporturile, care timp de doi ani au mers foarte bine, nu mai sunt ceea ce au fost. Incetinirea pana in pragul stagnarii a activitatii economice in Uniunea Europeana, principala noastra piata de desfacere, a inceput sa afecteze exporturile romanesti inca din toamna trecuta. Daca pe consum nu se mai poate conta, cel putin pana cand intreprinderile prea "gurmande" nu vor fi restructurate sau privatizate pentru a ajunge in situatia de a-si plati ceea ce mananca, stafeta ar putea fi preluata de investitii. De unde insa bani? Resursele interne sunt limitate de puterea scazuta a romanilor de a economisi. Iar capitalul strain este descurajat sa investeasca de coruptia, birocratia si instabilitatea legislativa din Romania. Guvernul vrea sa negocieze cu FMI o crestere a deficitului bugetar cu 0,2 din PIB pentru a investi mai mult in 2002. Dar nu deficitul redus, de 3%, este problema, ci incasarile bugetare modeste. La un nivel al impozitarii egal cu cel al Ungariei, Poloniei sau Cehiei, in bugetul Romaniei intra cu 7-8% din PIB mai putini bani decat in tarile respective. Doua sunt cauzele: una este economica, alta - politica. Prima este legata de intreprinderile neperformante, care nu platesc impozite pentru ca nu realizeaza profit. A doua cauza priveste societatile clientelare, care au posibilitatea sa-si plateasca darile catre stat, dar nu o fac pentru simplul motiv ca sunt protejate de cei aflati la putere, de la care primesc tot felul de facilitati fiscale, in schimbul unor comisioane consistente. Guvernul Nastase nu are de ales. Pentru a putea mentine un ritm de crestere ridicat, Executivul trebuie sa reduca ineficienta economica si coruptia politica. Daca ar fi aduse la bugetul statului numai 3 din cele 7-8 procente care lipsesc acum, ar exista bani atat pentru a face din investitii o locomotiva a cresterii, cat si pentru a ameliora situatia dramatica din invatamant si sanatate. In caz contrar, Romania nu va putea face progrese. Dimpotriva, in conditiile in care se va forta cresterea economica in actualele structuri neperformante ne va pandi o noua prabusire a productiei. Cresterea fara restructurare din timpul guvernarii Vacaroiu a costat tara circa 15% din PIB. Numai in sectorul bancar se acumulasera pierderi echivalente cu aproape 10%, datorita amestecului statului in politica de creditare. Asanarea de catre cei care au venit la putere dupa 1996 a trei sectoare cu pierderi foarte mari (minerit, zootehnie si sistem bancar) a dus la caderea abrupta a productiei. Acelasi lucru se va intampla si daca guvernul Nastase va ascunde sub pres pierderile din sectoarele care au ramas inghetate in vechile structuri (petrochimie, siderurgie, constructii de masini si sistem energetic). Reactivarea capetelor de balaur netaiate inca ar avea insa cele mai grave consecinte pe plan social. Inainte de a se prabusi din nou productia, am putea fi martorii unui fenomen mult mai periculos: ruinarea in masa a populatiei. Inca de pe acum, milioane de romani sunt practic faliti. Ei nu mai pot sa-si plateasca nici macar intretinerea locuintei. Pentru ca, in timp ce cosul zilnic se scumpeste continuu, veniturile reale ale populatiei raman pe loc, iar uneori chiar scad. Salariul mediu ar fi trebuit sa fie si in Romania de 350-400 de dolari, cat este in Ungaria, Polonia sau alte tari in tranzitie care au facut reforme structurale in economie. El se invarteste insa de zece ani in jurul a 100 de dolari. Explicatia este simpla. Prin reforme care sporesc productivitatea muncii se creeaza mai multa bogatie. Polonia, de exemplu, are in prezent o productie cu 40% mai mare decat in 1989. Productia Romaniei este tot cu 40%, dar mai mica decat la inceputul tranzitiei, pentru ca la noi nu s-au facut reforme care sa sporeasca bogatia, ci s-a recurs doar la o redistribuire a ceea ce exista, adica s-a luat de la unii pentru a se da altora. De ce? Toate intreprinderile ineficiente produc scump. Preturile lor ridicate slabesc puterea de cumparare a populatiei. Oamenii sunt nemultumiti si cer sporirea salariilor. In loc sa constranga intreprinderile neperformante sa-si reduca cheltuielile si sa-si amelioreze calitatea produselor, guvernantii, de teama amenintarilor sindicale, accepta sa se mai dea ceva la salariu. Indexarile salariale sporesc si mai mult costurile si preturile intreprinderilor ineficiente. Oamenii cer noi cresteri salariale, care nu-i ajuta insa cu nimic, pentru ca ceea ce castiga pe hartie pierd la piata datorita inflatiei. Costul mentinerii societatilor cu pierderi si al celor clientelare nu este platit nici de intreprinderi, nici de managerii lor, ci de salariati, in general, si de salariatii companiilor profitabile, in special. Deoarece intreprinderile neperformante nu pot supravietui numai din cresteri de preturi. Ele au nevoie si de subventii de la buget, care nu pot veni decat de la societatile eficiente. Daca sindicatele ar apara cu adevarat interesele salariatilor, ar trebui sa fie primele care ar forta mana guvernului sa faca reforme. Dar asa ceva nu se va intampla in Romania cata vreme cativa indivizi fac averi fabuloase de pe urma politicii falimentului social.