Guvernul va disponibiliza 3.000 de angajaţi din sistemul social

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Asistent maternal
Asistent maternal

Executivul adecis, în şedinţa de miercuri, disponibilizarea a 3.000 de angajaţi din cei 32.000 care activează la ora actuală în serviciile sociale. De asemenea, a adoptat standardele de cost pentru serviciile sociale destinate protecţiei şi pentru serviciile de promovare a drepturilor copilului, protecţiei speciale a persoanelor cu handicap şi protecţiei persoanelor vârstnice.

Ministrul Muncii, Mihai Şeitan, a precizat că se încearcă o creştere a calităţii serviciilor din aceste instituţii sociale, prin creşterea specializării personalului care lucrează în aceste unităţi, ţinta stabilită fiind de 60% personal specializat în centrele de zi şi 80% personal specializat în centrele rezidenţiale.

În ceea ce priveşte personalul care deserveşte instituţiile cu activitate socială, ministrul Mihai Şeitan a declarat că actul normativ stabileşte foarte clar numărul de persoane care lucrează în aceste domenii. În consecinţă, din numărul actual de 32.000 de persoane 3.000 vor fi disponibilizate, informează Agerpres.

Reducerea anuală de cheltuieli pentru anul 2010, în comparaţie cu anul 2009, va fi de: 26% - în domeniul protecţiei copiilor (aproximativ 317 milioane de lei); 8% - în domeniul protecţiei persoanelor cu handicap (aproximativ 36,6 milioane de lei); 3% - în domeniul protecţiei persoanelor vârstnice (3,6 milioane de lei).

Şeitan a prezentat standardele de cost pentru toate tipurile de servicii sociale. Astfel, pentru serviciile destinate copiilor plasaţi la asistenţi maternali, Executivul a stabilit standarde de cost de 20.896 lei pe an pentru un copil aflat în plasament; 13.931 lei pe an /per copil pentru doi copii; 11.014 lei pe an /per copil pentru 3 copii.

Pentru serviciile destinate copiilor cu dizabilităţi plasaţi la asistenţi maternali, standardele de cost sunt de 24.452 lei anul pentru un copil; 17.486 lei pe an /per copil pentru doi sau mai mulţi copii. Pentru serviciile destinate copiilor cu HIV/SIDA plasaţi la asistenţi maternali standardele de cost au fost stabilite la 28.467 lei anual pentru un copil; 21.501 lei pe an /per copil pentru doi sau mai mulţi copii.

Pentru centrele maternale standele de cost sunt de 31.756 lei an pentru un copil, 28.868 lei pe an /per copil pentru doi copii; 27.904 lei pe an /per copil pentru 3 copii.

Pentru serviciile sociale destinate protecţiei şi promovării drepturilor persoanelor adulte cu handicap, standardele de cost stabilite sunt următoarele:

- în Centrul de îngrijire şi asistenţă persoane adulte cu handicap, standardul de cost va fi de 23.164 lei anual pentru fiecare beneficiar;

- în Centrul de Recuperare şi Reabilitare Persoane cu Handicap - de 24.423 lei anual;

- în Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică standardul va fi de 26.163 lei anual;

- în Centrul de Integrare prin Terapie Ocupaţională - 18.692 lei pe an;

- în Centrul Pilot de Recuperare şi Reabilitare - 26.915 lei pe an;

- în Centrul de Pregătire pentru o viaţă independentă - 21.578 lei anual;

- în centrele de Criză (violenţa în familie) standardul de cost va fi de 13.291 lei anual;

- în centrele de zi- 13.088 lei pe an, iar în centrele ambulatorii de recuperare- 4.992 anual pentru fiecare beneficiar. În Căminele pentru persoane vârstnice standardul de cost va fi de 16.926 lei anual pe beneficiar.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite