Guantanamo de Dâmboviţa

S-ar cuveni să ne oprim din tradiţionalele omagii închinate aliaţilor de peste Ocean.

Mai sunt cinci zile până la o comemorare cu semnificaţii adânci pentru întreaga lume. Duminică se împlinesc zece ani de la cel mai sângeros atac terorist din istorie. Dincolo de emoţia imaginilor transmise în direct de televiziuni, cu avioane lovind în plin Turnurile Gemene sau Pentagonul, cu două metropole ca New York şi Washington înecate în fum şi paralizate de groază, cu oameni aruncându-se disperaţi în gol sau cu eroi neştiuţi care şi-au dat viaţa încercând să-i salveze pe alţii, 11 septembrie 2001 rămâne în memoria noastră ca un moment de răscruce.

Am înţeles atunci cât de fragilă poate fi civilizaţia într-o confruntare frontală cu barbaria. Am văzut cu ochii noştri de ce atrocităţi sunt capabili fanaticii în numele unei religii răstălmăcite în conformitate cu interesele politice. Puternicii planetei şi-au dat seama că nişte amărâţi care au crescut la cort pot face să dispară într-o clipă clădirile-simbol ale oricărei ţări. Şi că avansul tehnologic sau forţa militară nu sunt de ajuns ca să te ferească de atentate puse la cale chiar cu „armele" tale!

Aşa s-au justificat apoi mijloacele aşa-zis „extraordinare" (în fapt, ilegale) ale luptei globale împotriva terorismului. De la interceptarea fără mandat a convorbirilor telefonice şi a mesajelor electronice până la controalele umilitoare la care suntem supuşi în aeroporturi, de la refuzul vizelor pentru cetăţenii anumitor state aflate pe „lista neagră" până la închiderea suspecţilor în centre de detenţie aflate în afara oricărei jurisdicţii oficiale, gen Guantanamo.

Aici, s-ar cuveni să ne oprim din tradiţionalele omagii închinate aliaţilor de peste Ocean, să lăsăm deoparte vreo nouă „Cântare Americii" şi să răspundem acuzaţiei că una dintre închisorile-fantomă ale americanilor a fost găzduită de România. Ştiu, scandalul e vechi, dar a căpătat o altă amploare în urma comentariilor făcute ieri de comisarul european pentru drepturile omului, Thomas Hammarberg.

Acesta scrie, negru pe alb: „Un centru de detenţie clandestin al CIA a fost deschis lângă Bucureşti, la 23 septembrie 2003, imediat după închiderea facilităţii din Polonia.

Este cunoscut faptul că cel puţin un deţinut important a fost transferat direct pe Aeroportul Băneasa, la miezul nopţii. Operaţiunile CIA au continuat apoi în România mai bine de doi ani". Afirmaţia, cu date precise, nu lasă loc de-ntors.

Ne-am fi aşteptat ca, după o asemenea declaraţie, oficialii români să fie cuprinşi de îngrijorare. Aş! Ne-a risipit temerile doamna Norica Nicolai, azi eurodeputat, cea care a coordonat pe vremuri ancheta parlamentară a cărei concluzie a fost că, vorba aia, nici Guantanamo n-am mâncat, nici gura nu ne miroase! Senină ca o seară petrecută în jacuzzi, dânsa dă asigurări că aceste date sunt „uşor confuze şi total nerelevante". Nimic mai adevărat într-o ţară în care nimic nu e sigur, nici măcar timpul probabil, iar adevărul începe cu se pare!