Groapa

Groapa grabnic acoperită de pe strada Ştirbei Vodă ne aduce vie în minte o realitate cu care ne-am obişnuit până la resemnare – drumurile patriei sunt pline de gropi. Şi istoria patriei este plină de gropi. În adâncul acestora din urmă, la fel ca pe Ştirbei Vodă, sălăşluieşte amintirea unor tragedii.

O groapă este un loc unde există o lipsă – o lipsă de drum, pentru o groapă în drum, o lipsă de istorie, pentru o groapă în istorie. În ultimul timp, ni s-a reamintit cu diferite prilejuri de existenţa gropilor: din şosele, prin teribila moarte a tânărului poliţist şi din istorie – dosarul mineriadei recent deschis şi cel al revoluţiei recent închis, două gropi la fundul cărora se află amintirea morţii a sute de oameni.

Ne-am indignat sau am râs de ziarista care nu ştia de rolul jucat de un actor principal în evenimentele din iunie 1990, ca să ne apărăm de propria neştiinţă cu privire la aceleaşi evenimente pentru care avem ipoteze şi scenarii, dar nu avem o istorie. Alte gropi sunt răspândite mai aproape sau mai departe în timp, mai mici sau mai mari: evenimentele din martie 1990, Securitatea şi informatorii ei, folosirea psihiatriei împotriva celor care protestau faţă de regimul comunist, soarta torţionarilor şi a deţinuţilor condamnaţi politic – traumele istoriei noastre recente.

Nu sunt istoric, sunt psihoterapeut, adică un specialist în citirea istoriilor persoanelor. La nivel individual, experienţa traumatică generează o ruptură în firul narativ al existenţei. Confruntată cu o grozăvie, mintea se închide şi nu mai generează memorie. Discontinuitatea în conştientizarea experienţei şi în generarea amintirilor are rol de protecţie – mintea se protejează pe sine de ceea ce ar putea să o doboare prin intensitatea durerii şi greutatea suferinţei.

Se întâmplă tot timpul - soldaţii întorşi din război, femeile victime ale unui viol, copiii sever abuzaţi de părinţi sau îngrijitori, alţi oameni aflaţi în situaţii disperate în care viaţa şi integritatea fizică le-au fost puse în pericol supravieţuiesc cu preţul creării unei gropi în istoria personală. Amintirile despre eveniment sunt vagi sau lipsesc, rememorarea evenimentului este evitată, firul cursiv al poveştii de viaţă se întrerupe pe o porţiune de drum. Totuşi, ceea ce începe ca o încercare de apărare, devine în timp o sursă de patologie. Experienţa neîncorporată în istoria de viaţă nu dispare, ci continuă să-şi manifeste influenţa asupra vieţii individului, neştiută, dar intuită, nevăzută, dar resimţită. Ca o gaură neagră. Ca o groapă în care poţi să cazi, dacă nu eşti atent. Căderea în groapă aduce cu sine amintiri dureroase ale evenimentului traumatic iniţial şi o reînnoire a eforturilor de a-l evita. Ciclul va fi reluat.

Traumele unui popor urmează, poate, o dinamică asemănătoare. Toţi suntem unul. Drumurile ţării sunt pline de gropi, aşa cum istoria ei este plină de goluri. Gropile sunt o prezenţă ubicuă în realitatea externă a românilor, pentru că groapa sau lipsa de conţinut narativ în anumite momente critice este o prezenţă ubicuă în istoria acestui popor. Realitatea internă se oglindeşte în realitatea externă, o generează şi o întreţine. Din adâncul şi întunericul gropilor istoriei recente se ridică politicieni şi generali, primari, prefecţi, oameni de afaceri, vedete media şi patroni de trusturi de presă, o multitudine de forţe oculte care ameninţă să ne tragă în groapă. În afară de a începe să acoperim golurile din asfalt, este nevoie să umplem cu adevăr momentele de absenţă ale memoriei noastre colective.