Desprins din atmosfera elitistă a „Marelui Gatsby” (unde unul dintre personaje chiar juca la nivel profesionist), acest sport elegant este totuşi pretenţios şi în privinţa atitudinii practicanţilor, dar şi în ceea ce priveşte resursele. Nu întâmplător legendarul Michael Jordan s-a apucat de golf - ca soluţie pentru a se elibera de tensiunile acumulate pe terenul de baschet- abia după ce şi-a dat măsura valorii în NBA, câştigând sume ameţitoare din contractul cu sponsorul principal. Şi nu degeaba Tiger Woods, care a dominat golful profesionist timp de peste un deceniu, a fost ani în şir cel mai bine plătit sportiv din lume, strângând peste 1,5 miliarde de dolari. Da, oricine poate mânui o crosă, eventual pe litoral, la mini-golf, dar golful în sine nu e un sport de masă. Cu atât mai puţin ar putea fi în România, unde – potrivit unui raport SNSPA din 2020 – „Sărăcia şi inegalitatea socială sunt la un nivel foarte ridicat comparativ cu celelalte ţări europene. Indicatorii care măsoară inegalitatea veniturilor sugerează că în România polarizarea este foarte puternică, diferenţele dintre persoanele «bogate» şi cele «sărace» fiind printre cele mai mari dintre statele membre ale Uniunii Europene. (...) În România 32,5% din populaţie se află în risc de sărăcie sau excluziune socială (Eurostat). Această cifră ne plasează pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte marginalizarea socială şi economică”.

Evident, într-un asemenea peisaj socio-economic, recomandarea preşedintelui Iohannis pentru practicarea pe scară largă a golfului sună inadecvat. O sugestie în flagrant contrast cu realitatea, din categoria triumfalistă a socotelii prim-ministrului Cîţu, potrivit căruia România nu mai e o ţară a salariilor mici, dat fiind că „tot mai mulţi” compatrioţi sunt plătiţi cu peste 1.000 de euro lunar, iar unii - chiar cu 3.000 de euro pe lună. Şi totodată un îndemn trufaş, amintind de replica stupefiantă: „Ce vreţi, să vă fac hotel?”, rostită în 2005 de premierul de atunci, Călin Popescu Tăriceanu, confruntat cu plângerile victimelor inundaţiilor din judeţul Timiş. Sau, privind şi mai mult în trecut, o atitudine înrudită cu a altui şef de guvern, Adrian Năstase, căruia un caricaturist i-a dedicat chiar un „Tratat de aroganţă”.

Cum arată, de fapt, România pe care nişte conducători complet insensibili o văd înfloritoare, relaxată, răsfăţată şi dedată unor hobbyuri nobile? Datele Institutului Naţional de Statistică şi ale Eurostat, precum şi rapoartele unor structuri guvernamentale şi neguvernamentale, conturează un peisaj mai degrabă dezolant. Studiul realizat de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă care evaluează percepţia populaţiei privind risipa alimentară semnala, la începutul acestei luni, procentajul foarte mic (1%) al celor care apreciază că „hrana este foarte ieftină şi nu contează cât cumpără", adăugând că în barometrele anterioare, proporţia celor cu venituri insuficiente în România (săraci/precari) se ridica la aproximativ 40%. „Analiza în detaliu a indicatorilor deprivării materiale severe relevă faptul că 15% din populaţia României se află în imposibilitatea de a-şi permite o masă cu carne, peşte sau echivalentul vegetarian o dată la două zile. Ponderea creşte la 21% dacă analizăm separat categoria mamelor singure, sau la 33% dacă separăm populaţia aflată sub pragul de sărăcie monetară (Eurostat)”, nota şi raportul SNSPA anterior citat.

Iar cifrele descurajante nu se opresc aici. O cercetare făcută vara trecută de Fundaţia World Vision România avertiza că unul din zece copii din zona rurală nu are suficientă mâncare şi se duce flămând la culcare, că în 11% din gospodării minorii primesc maximum două mese pe zi, iar în 10% carnea sau peştele ajung în meniul celor mici doar o dată pe săptămână. De asemenea, în raportul final „România Educată”, publicat pe 14 iulie 2021, scrie că „Strategia pentru modernizarea infrastructurii educaţionale 2018 – 2023 identifică aproximativ 4.200 de şcoli din România (însumând peste 155.486 de elevi) care nu au grupuri sanitare în incintă, jumătate dintre acestea fiind amplasate în curte, lipsite de apă curentă şi canalizare”. Iar INS completează tabloul: peste un sfert dintre români nu erau racordaţi la sistemul public de alimentare cu apă anul trecut (numai 72,4% din populaţia rezidentă se bucură de acest „privilegiu”), în regiunea de Nord-Est, ponderea crescând la aproape jumătate dintre locuitori.

Aşa se prezenta, înaintea exploziei preţurilor la energie, România reală, departe de tărâmul cvasi-prosperităţii din imaginaţia înalţilor dregători. Un teren accidentat, impropriu deplasărilor cu maşinuţele speciale şi cu vizibil mai multe găuri decât prevede regulamentul competiţiilor de golf.