Gestul unui român de ziua lui: A donat celule stem  pentru un bebeluş din Italia. Cum te poţi înscrie în Registrul Donatorilor Voluntari

Gestul unui român de ziua lui: A donat celule stem  pentru un bebeluş din Italia. Cum te poţi înscrie în Registrul Donatorilor Voluntari

Un român a dat o şansă la viaţă unui bebeluş italian. FOTO: ziarulprofit.ro

Ioan Eugen Moldovan a donat marţi, chiar în ziua în care a împlinit 42 de ani, celule stem hematopoietice pentru un bebeluş de cinci luni din Italia.

Ştiri pe aceeaşi temă

Bărbatul este înscris în Registrul Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopietice de 3 ani, dar abia în luna august a acestui an a fost sunat pentru prima dată şi întrebat dacă vrea să doneze, după ce a fost identificat în registrele internaţionale drept donator 100% compatibil pentru un pacient din Italia, conform hotnews.ro
 
„Mă simt bine. Nu a fost o procedură dureroasă. Dacă eşti sănătos şi nu ai probleme medicale, nu te împiedică nimic să donezi. A fost o întâmplare să fac asta chiar de ziua mea, dar sunt împăcat sufleteşte că am putut ajuta şi am avut eu norocul să dau şansa la viaţă unui copil", spune Ioan Eugen Moldovan.
 
Ce sunt celule stem hematopoietice şi cum poţi deveni donator
 
Celulele stem sunt aşa-numitele celule-mamă care nu au preluat încă o funcţie specifică. Ele se pot multiplica singure şi se pot specializa într-o funcţie anume, înlocuind în acest fel celulele moarte. Celulele stem hematopoietice sunt responsabile de formarea celulelor de sânge – leucocite, hematii şi trombocite.

Pentru mulţi pacienţi cu cancere de sânge, soluţia o reprezintă transplantul de celule stem hematopoietice, dar în peste 70% din cazuri, donatorul compatibil nu este din cadrul familiei. De aceea sunt necesare Registrele de donatori, pentru a pune laolaltă informaţii despre donatori din toată lumea şi de a creşte şansele de vindecare pentru pacienţii care nu au alte soluţii.
 
Cu toate astea, şansa unui pacient de a găsi un donator compatibil este mai mare în rândul persoanelor din ţara de origine, de aceea este mare nevoie ca tot mai mulţi români să se înscrie în Registru.
 
Dacă vrei să te înscrii în Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice, este foarte simplu: trebuie să ai între 18 şi 45 de ani şi să fii sănătos. Apoi, te poţi înscrie online. Completezi un formular cu datele personale de contact şi Registrul îţi expediază acasă un kit de raclaj bucal cu instrucţiuni de folosire – este foarte uşor să îţi recoltezi singur probele şi durează doar 5 minute. Apoi trimiţi kitul înapoi împreună cu consimţământul şi un chestionar medical completate şi semnate, cei de la Registru fac analizele şi dacă totul este în regulă, te anunţă că ai devenit un potenţial donator de celule stem hematopietice.
 
„Este un gest de o generozitate şi importanţă covârşitoare! Donatorii de celule stem pur şi simplu salvează viaţa cuiva sau în cel mai rău caz prelungesc viaţa cuiva. Cineva pe care nu îl cunosc, despre care nu ştiu şi nici nu vor afla vreodată ceva – cel mult ţara în care se află", spune Dr. Aurora Dragomirişteanu, Director General, Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice.
 
66.909 români sunt înscrişi în Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice şi 235 români au beneficiat până acum de transplant de celule stem, dar sunt 37 de pacienţi care încă aşteaptă un donator potrivit.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: