Gestul pentru care doi poliţişti au fost premiaţi de ministrul de Interne: autorităţile germane au trimis mulţumiri scrise

Gestul pentru care doi poliţişti au fost premiaţi de ministrul de Interne: autorităţile germane au trimis mulţumiri scrise

FOTO stânga Cristian Botez

Doi poliţişti au fost felicitaţi şi premiaţi de ministrul de Interne Mihai Fifor pentru că s-au evidenţiat prin spririt civic, ajutând două bătrâne să traverseze strada.

Momentul în care o poliţistă a ajutat o bătrânică să traverseze strada a fost surprins în imagini de jurnalistul Cristian Botez pe 20 august, pe Bulevardul Aviatorilor din Bucureşti. 
 
„Bătrânica este o fostă profesoară de geografie care vinde flori la gura metroului de la Piaţa Victoriei, în disperarea de a-şi ajuta fiica bolnavă de cancer!“, a precizat Cristian Botez pe pagina sa de Facebook. 
 
Imaginile au fost preluate de MAI pe pagina de Facebook cu următorul mesaj:
 
„Ne bucurăm să descoperim, în fiecare zi, exemple de omenie şi profesionalism în rândul colegilor, atunci când sunt la datorie, dar şi în timpul liber.
 
Ministrul afacerilor interne, Mihai Fifor, s-a întâlnit cu Oana şi Robert, doi colegi poliţişti, pentru a-i felicita şi încuraja. Amândoi s-au evidenţiat prin spirit civic, acordând o mână de ajutor unor persoane în vârstă, atunci când au avut nevoie.
 
FOTO Facebook/ MAI
 
Mai mult decât atât, altruismul şi înţelepciunea de care a dat dovadă Oana faţă de o tânără turistă din Germania, au atras recunoştinţa din partea autorităţilor germane, care au transmis mulţumiri scrise Poliţiei Române. Pe scurt, aflată în timpul serviciului, a fost abordată de turistă, care îşi pierduse toate actele şi banii. Soluţia a găsit-o pe loc, oferindu-i cazare pentru câteva zile, timp în care a ajutat-o să contacteze Ambasada Germaniei la Bucureşti, pentru a putea să se întoarcă în ţara sa.
 
Astfel de angajaţi garantează că această instituţie îşi recâştigă încrederea societăţii, pentru că, atunci când situaţia impune, nu sunt nepăsători şi nici superficiali. 
 
În funcţie de ceea ce vedem în jurul nostru, putem să ne croim propriul caracter şi să evoluăm fără să ne pierdem buna educaţie!“. 
 
Imaginile au strâns peste 2.000 de aprecieri în trei ore, dar în secţiunea de comentarii oamenii atrag atenţia că acesta este un gest de normalitate şi amintesc de cazurile în care oamenii legii amendează bătrânele care vând la colţ de stradă sau de cazul femeii de 81 de ani care a fost amendată după ce culoarea semaforului s-a schimbat în roşu în timp ce traversa strada. 
 
Câteva dintre comentariile lăsate la postarea MAI:

- „Felicitari celor 2 pt respectul care au dat dovada.dar totusi trebuia sa puneti si cateva poze cu cei care le dau amenzi si isi bat joc de batraneii nostri!!!“

- „Să nu uitam de doamna de 80 ani care a primit amenda săptămâna trecută că s-a făcut roşu in timp ce trecea strada! Atunci de ce nu v-aţi fotografiat să vă lăudaţi cu ce aţi făcut???“
 
- „Binele se face in liniste, ce faceti voi este teatru ieftin! Lasand la o parte moralitatea si simtil civic, practic pentru asa ceva sunteti platiti... serios? Va laudati cand va faceti treaba? Va surprinde si pe voi, asa-i?“
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: