Germania

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
valeriu germania

Sunt în Berlin. Stau la un hotel de fiţe de pe o stradă care începe exact aşa cum mă simt. Kur für nu mai ştiu ce strasse. E plină de magazine de lux care îmi dau senzaţia că sunt mai ţăran decât în realitate.

Am văzut nişte ştiuleţi cu mărgele pe post de adidaşi de la Gucci şi un amestec nereuşit de ştiucă cu veioză pe post de cizme Prada care s-ar potrivi perfect coafurii doamnei Dăncilă. M-am abţinut, plin de bun-simţ, să nu mă duc să întreb pentru câte zile trebuie să te faci de batjocora lumii purtând arătăniile respective ca să justifice miile de euro pe care bănuiesc că vor să le plătească disperaţilor care ar purta aşa ceva.

Apoi am văzut haine de firme ciumege. Mi-am dat seama cu oareşce stupoare că acele capoadele de baie care au rupt gura la faşionu’ din Ferentari sunt pe val şi la bogătanii din Germania. E drept că aici costă cât un Mercedes de ghetto „împrumutat“ din Anglia, dar astea sunt detalii.

valeriu germania

Nemţii nu sunt deloc faimoşi pentru umor, aşa că m-am rezumat la belit ochii şi crucit la entuziasmul rusoaicelor de se îngrămădeau la jumulit banii dulapurilor de tip mafiot de care erau agăţate.

Zilele le petrec învăţând ce fac nemţii pentru a preveni radicalizarea, iar serile studiez propaganda chineză şi cea rusească. Sunt două posturi de televiziune în engleză, care, evident, costă o poală de bani, judecând după studiourile şi lumea invitată. Un fel de Antene pe steroizi. Rezultă clar că Jinping e fiul lui Buda şi mama lui Einstein botezat de  sfântul Ion Botezătorul, iar Putin, mai şmecher, e sfântul Petre, În timp ce cele două posturi vin zilnic cu superanalize care demonstrează că China este salvarea lumii, iar Rusia, raiul pe pământ, CNN e ocupat să ne mănânce creierii cu reporteri care stau în mijlocul furtunii şi ne spun că e superpericulos şi că lumea nu ar trebui să stea în calea furtunii. Nu e de mirare că Trump e preşedintele lor. Dar măcar ei îl prezintă realist - un bufon.

Asta cu deradicalizarea în Germania e şi ea la limita extremă a logicii. Discutăm, practic, numai de „salafişti“, eufemismul de la terorişti pe care îl folosesc ei, şi deloc de neonazişti. Neonaziştii sunt mult mai mulţi şi, statistic, au făcut mult mai multe victime. Ca să nu mai vorbim de extrema dreaptă şi pleşoienii lor care sunt bine mersi în Parlament.

Ne-am întâlnit cu o mulţime de profesionişti care ne-au vorbit despre „islamişti“, dar niciunul nu vorbea arabă, kurdă sau pashtun. Nu avea niciunul experienţa taberelor de refugiaţi. Nici prin cartierele rău famate de prin Berlin nu a trecut. De fiecare dată când întrebam dacă au angajaţi experţi care chiar să poată discuta cu „salafiştii“, îi lovea Viorica. Fie nu mai erau capabili să scoată un cuvânt, fie ziceau numai tâmpenii.

Un domn ne-a vorbit despre neonazişti ca despre „idioţii noştri“, în timp ce cetăţenii germani de religie musulmană au fost băgaţi cu toţii, elegant, la categoria terorişti. Ni s-a povestit cu mult entuziasm de cercetări şi de proiecte de deradicalizare.

Cercetările luate la bani mărunţi păreau toate a fi fost făcute de Pieleanu. De exemplu, au intervievat mai mulţi libanezi decât turci şi mai mulţi germani decât americani, deşi diferenţele de populaţie sunt undeva la zeci de milioane. Analiza comparativă era făcută după logica lui Codrin Ştefănescu - omul care e convins că premierul vorbeşte fluent şi franceză, şi engleză.

Proiectele au şi ele, toate, o problemă uriaşă. Când întrebi cifre, începe să plouă şi se umple de pisici care mănâncă hârtii. Nimeni nu poate demonstra că au succes sau cât costă un astfel de succes. La ei se măsoară în câţi bani au aruncat în probleme, lucru care mă face să mă simt de parcă aş asculta raportările comisiei sau ale ministerelor noastre.

Când mai aud că, de fapt, nemţii sunt uimitor de primitori (75% „sprijină activ incluziunea“), îmi vine să mă spânzur. Cercetările arată că 60% nu vor să audă de musulmani sau de Sinti (romii lor).

Noroc cu Berlinul, care este absolut încântător. Sunt plimbat prin nişte bijuterii arhitectonice şi văd oraşul de pe câteva acoperişuri într-un mod în care nu cred că au avut şansa prea mulţi muritori. Suntem duşi la nişte restaurante tare faine, iar gazdele se poartă impecabil cu noi. Dacă ar reuşi să ne răspundă măcar la una dintre întrebările legate de abundenţa de fracturi logice ale proiectelor sau discursurilor, ar fi chiar minunat.

Iau prânzul în clădirea unde muncea Honecker (Ceauşescu al lor) şi dau peste un director de la Ministerul lor de Externe, care este o încântare de om. Nu evită întrebările dure şi e deştept foc.

Din păcate, următoarea întâlnire este absolut inutilă, descopăr că nemţii au şi ei un megatalent de a risipi bani pe prostii prezentate pompos ca megarealizări. Cele câteva sute de mii de vizualizări se dovedesc a fi zeci de mii şi impactul asupra celor care ar fi trebuit să vadă campania, surpriză, nu e cunoscut. Buget de câteva zeci de milioane de euro.

Am stat patru zile. Ar mai trebui să stau două, dar îmi dau seama că e cam pierdere de timp, aşa că trag un bilet la loz şi mă rog neradicalizat să zboare Rynair-ul dimineaţa următoare.

În mod neaşteptat, câştig.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite