Pe zi ce trece, în România se instituţionalizează o nouă formă de organizare statală: cleptocraţia. Instituţia fundamentală a democraţiei româneşti, Parlamentul României, este luată ostatică de un grup de infractori condamnaţi şi de complicii lor - a se citi coaliţia PSD-ALDE-UDMR-grupul minorităţilor (parţial). Practic, aşa cum susţine şi Moise Guran, purtătorul de suveranitate delegată de popor legiferează acum în favoarea unei găşti, deci în nume propriu, ceea ce Articolul 2 din Constituţie interzice cu desăvârşire. Este o preluare ostilă a puterii, într-o manieră similară unei lovituri de stat.

În aceste zile se vorbeşte de soluţii imediate – ce putem face noi toţi (societate civilă, politicieni de Opoziţie din partide parlamentare sau neparlamentare şi, în general, toţi cetăţenii cinstiţi şi de bună-credinţă preocupaţi de soarta ţării lor) pentru a evita intrarea în vigoare a acestui Cod al penalilor. Urgenţa este justificată şi legitimă, iar soluţii pot fi multe: de la acţiuni de nesupunere civică (dar nu în afara cadrului legal), pe modelul protestelor din Armenia, până la presiunea pusă la nivel local asupra fiecărui parlamentar al Puterii (proteste în faţa fiecărui birou parlamentar din ţară), o grevă generală sau un referendum pe tema luptei împotriva corupţiei declanşat de Preşedinte.

Am încrederea şi speranţa că prin astfel de acţiuni bine coordonate, prin implicarea cât mai multor cetăţeni din ţară şi din diaspora şi printr-o coalizare a tuturor forţelor politice de opoziţie vom scăpa de acest coşmar care durează deja de un an şi jumătate. Cu toate acestea, ce ne garantează că apoi nu vom fi din nou expuşi atacurilor unor alţi inamici ai democraţiei liberale? Poate nu vor mai fi exponenţii cleptocraţiei marca PSD-ALDE, poate de data asta vom avea de înfruntat mişcări extremiste, inspirate de modelul naţionalist-xenofob al forţelor politice care conduc azi Ungaria, Polonia, Italia şi poate chiar Austria, dar cunosc o ascensiune fulminantă şi în Franţa, Germania sau Olanda.

Azi, o mână de infractori a reuşit să slăbească dramatic tot edificiul democratic al ţării şi se pregăteşte să arunce la gunoi toate eforturile care s-au făcut timp de 14 ani pentru un sistem de justiţie funcţional. Cum va reacţiona democraţia românească dacă va avea de înfruntat inamici mai influenţi şi mai puternici, manevraţi şi mai ferm dinspre Est? Criza generală actuală, precum şi situaţiile absurde aparent fără ieşire precum scoaterea Preşedintelui din joc printr-o simplă decizie a Curţii Constituţionale ne demonstrează că democraţia românească este încă firavă şi vulnerabilă, iar principala noastră preocupare trebuie să fie întărirea ei. Aceasta nu mai este o soluţie pe termen scurt, dar este la fel de necesară.

Una dintre opiniile larg împărtăşite de către specialiştii din domeniul sănătăţii publice este că un sistem medical modern şi performant trebuie să se axeze pe prevenţie şi nu pe tratament. Iar prevenţia se poate face doar prin educarea individuală a fiecărui pacient: să ştie noţiuni şi reguli de bază despre îngrijirea corpului său, să facă mişcare, să aleagă un regim alimentar corespunzător stilului său de viaţă. În cazul unei democraţii, „prevenţia” se face la fel: o educare continuă a cetăţenilor, încă de la vârste cât mai fragede.

Consolidarea democratică nu poate exista în lipsa culturii şi educaţiei civice.

Din păcate, statul român eşuează şi aici (aşa cum a eşuează inclusiv în a-şi păstra proprii cetăţeni în viaţă). Cu mici excepţii, orele de cultură civică de la şcoală sunt tratate atât de către profesori, cât şi de către elevi sau părinţi cu indiferenţă: o bună ocazie să lăsăm copiii să plece mai devreme acasă sau să facă o oră în plus de limba română, matematică sau istorie. Nu sunt urmate de acţiuni concrete, nu creează spirit comunitar şi nu urmăresc ceea ce ar trebui să fie scopul lor fundamental: interiorizarea valorilor democratice. Soluţia poate veni dinspre societatea civilă şi ar trebui să vină dinspre partidele politice.

Dacă acest război declarat democraţiei din ultimul an şi jumătate a avut şi o parte bună, aceea este că cetăţenii au devenit, de nevoie, mult mai informaţi şi documentaţi în legătură cu subiecte precum: legislaţie penală, procesul luării deciziei în Parlament, constituţionalism, mecanismele de declanşare a unui referendum sau a unei iniţiative cetăţeneşti. La fel cum în timpul marilor conflagraţii se produc salturi în ceea ce priveşte inovaţia tehnologică, acum, în România, s-a produs un salt în privinţa educaţiei democratice.

Pe de-o parte, jurnaliştii, vectorii de opinie reprezentanţii societăţii şi cetăţenii implicaţi civic şi-au însuşit arma adversarului, punându-se la punct cu toate tehnicalităţile legislative la care apelează alde Şerban Nicolae, Nicolicea sau Iordache, iar după ce au găsit soluţii de contracarare a asaltului infractorilor, au scris articole, au creat instrumente tehnice precum site-uri sau aplicaţii mobile şi au ţinut seminarii despre căile de atac pe care România cinstită le mai are.

Pe de altă parte, alţi cetăţeni, care până recent se declarau neinteresaţi de politică, au început să devină conştienţi de pericolul care ne paşte, să se informeze şi să ia atitudine. Pentru unii, semnalul de alarmă a fost Ordonanţa 13. Pentru alţii, decizia CCR care anulează independenţa procurorilor sau măcelărirea Codului Penal. Ceea ce e important este că tot mai mulţi români devin activi şi implicaţi civic. Numărul lor creşte în fiecare zi, iar asta reprezintă un mare succes pentru România şi un mare eşec pentru PSD, o structură cinică, cu organizare de tip mafiot, care mizează în primul rând pe ignoranţa alegătorilor.

Aşadar, în ceea ce priveşte educaţia civică, inacţiunea statului, prin sistemul public de învăţământ, a fost compensată de reacţia fără precedent a societăţii civile. Şi, totuşi, aşa cum spuneam mai sus, mai există o categorie de actori care ar trebui să aibă drept preocupare, dar şi drept interes direct educaţia civică şi politică a cetăţenilor: partidele.

Vorbim aici desigur de partide responsabile, al căror obiectiv este atragerea în politică a bunilor profesionişti şi a cetăţenilor de bună-credinţă. Într-un partid modern şi democratic, organizaţiile de tineret, cu precădere, au drept preocupare popularizarea valorilor democratice şi încurajarea implicării tinerilor, prin punerea la dispoziţia membrilor sau simpatizanţilor a unor instrumente pentru implementarea unor proiecte civice. Acesta ar trebui să fie scopul şcolilor de vară pe care le organizează.

În definitiv, organizaţiile de tineret ale partidelor ar trebui să devină adevărate pepiniere de lideri. Ce se întâmplă de fapt la şcolile de vară ale partidelor politice? Păi, de exemplu, preşedintele principalului partid de guvernare, condamnatul penal Liviu Dragnea, le vorbeşte tinerilor PSD-işti despre „forţe mari, şi dinăuntru şi din afară” şi „miliardari” care se implică în politica din România, iar partenerul său de coaliţie, inculpatul penal Călin Popescu Tăriceanu, declară în faţa tineretului ALDE că nu înţelege cum „atât de mulţi tineri susţin binomul Coldea-Codruţa”. Adevărate discursuri „inspiraţionale”, veritabilă „educaţie democratică”…

Cazuri precum PSD şi ALDE sunt, pentru moment, cauze pierdute. Speranţa trebuie să vină dinspre partidele noi sau cele care vor măcar să se reformeze, demonstrând o preocupare reală pentru încurajarea participării civice şi politice. Pentru cei care au ales să facă politică, responsabilizarea cetăţenilor devine astăzi o datorie. De aceea, ca antreprenor politic, am încercat să contribui la acest efort de atragere a oamenilor buni în politică.

Viziunea mea, pe care o împărtăşesc şi colegii mei din PACT pentru România, este că, în acest context, scopul unui partid bine intenţionat nu trebuie să fie îngroşarea rândurilor sale, prin atragerea unui număr cât mai mare de membri, ci identificarea şi pregătirea viitorilor lideri din fiecare comunitate, fie că ei vor să se implice civic sau politic, fie că vor să se alăture unui partid existent sau vor să înfiinţeze o nouă mişcare politică (locală, de exemplu, după modelul Brăila Nouă), fie că vor să candideze la alegeri din partea partidului nostru, al unui partid concurent sau ca independenţi. Obiectivul lor este acelaşi cu obiectivul nostru: salvarea democraţiei româneşti. De aceea trebuie să lucrăm împreună.

 Coalizarea forţelor de opoziţie este prioritate zero pentru viitorul democraţiei româneşti.

În acest sens, PACT a făcut deja paşi concreţi şi a devenit primul partid open source din România, care pune la dispoziţia oricui documentele sale interne, iniţiativele sau proiectele pe care le are în vedere, cât şi un manual de franciză politică, disponibil pentru oricine, în mod absolut gratuit.

Nu este primul pas în acest sens. În anul 2016, PACT a demarat campania candidez.eu, prin care şi-a deschis listele electorale, dar a organizat şi un program complet de pregătire a candidaţilor, cu instrumente de ultimă generaţie folosite în campaniile din SUA şi Europa de Vest, adaptate la contextul românesc. PACT a pus la dispoziţie participanţilor tot pachetul de resurse PACT pentru participarea în alegeri (vizibilitate, social media, pregătire campanii, legislaţie etc.). Campania s-a desfăşurat în 2 ediţii (pentru candidaţi la alegeri locale şi pentru candidaţi la alegeri parlamentare), şi a reunit cetăţeni oneşti şi implicaţi care au ajuns să candideze cu succes în comunităţile lor din partea PACT, dar şi din partea altor formaţiuni politice noi (USR, 200 pentru Bucureşti etc.) sau ca independenţi.

Nu ne vom opri aici. PACT va merge mai departe şi va organiza în această lună, între 17 şi 22 iunie, prima tabără de leadership civic şi politic din România – Academia Lideri pentru Viitor. Invitat special va fi Steve Jarding, Profesorul Anului la Harvard Kennedy School în 2016. Steve Jarding este recunoscut ca fiind unul dintre experţii de top la nivel mondial în comunicare, managementul campaniilor electorale şi leadership strategic. A predat şi a oferit consultanţă în peste 25 de ţări din Asia, Africa, America de Sud şi Europa şi a câştigat o listă impresionantă de curse electorale pentru guvernatori sau senatori americani. Nouă dintre foştii săi studenţi au fost candidaţi la preşedinţie sau la funcţia de prim-ministru în diverse ţări ale lumii şi mulţi alţii au fost aleşi în Congresul american.

Academia Lideri pentru Viitor se adresează celor despre care noi credem că pot deveni adevăraţii agenţi ai schimbării: elevi, studenţi sau profesionişti. Din rândul lor, vrem să-i identificăm pe cei care sunt sau vor să devină lideri ai comunităţilor lor, fie că vorbim de comunităţi locale, academice sau profesionale. Sistemul educaţional românesc, în general blocat în şablonul comunist, sufocă noile generaţii cu teme, informaţii inutile şi metode de predare învechite şi omite cel mai important obiectiv pe care pun accentul toate naţiunile evoluate: cetăţenia activă.

De aceea, Academia Lideri pentru Viitor propune o tabără de vară axată pe principiul învăţării active (learning by doing & learning by play), prin care participanţii să poată deprinde noţiuni de bază de cultură civică, locală şi europeană, să dobândească competenţe practice de leadership direct de la una dintre cele mai avizate voci din domeniul la nivel internaţional şi să pună în aplicare în comunităţile lor competenţele şi cunoştinţele obţinute. Mecanismele democratice, drepturile şi puterea fiecăruia dintre noi, modul de a acţiona împreună, capacitatea de a pune presiune pe autorităţi şi un set solid de valori sunt instrumentele cu care Academia „Lideri pentru viitor” vrea îi doteze pe cei care vor să pună umărul la salvarea României, pe termen scurt şi la schimbarea sa, pe termen lung. Evenimentul este unul deschis şi public. Sunt bineveniţi toţi cei care cred în valorile democraţiei liberale, indiferent de apartenenţa sau preferinţa politică.

Cred că acum România se află cu adevărat într-o criză fără precedent, însă aceasta deschide oportunităţi fără precedent. Războiul purtat de PSD-ALDE împotriva democraţiei din România reprezintă oportunitatea apariţiei unei noi generaţii de lideri care se va implica public pentru viitorul mai bun al României. Să-i spunem Generaţia OUG 13. Cu ea va începe România pe care o aşteptăm de prea multă vreme.