Geanta lui Ciclop

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Amintiri fulgurante de la începutul pandemiei colectivizării forţate sub Măgura Slătioarei. Într-o fotografie a vremii, cuprinsă în capitolul de documente al „Jurnalului unui personaj controversat”, apare Năiţă Lucean la fotograf, la Hurez, în zilele căsătoriei lui, cu Gena, cu coroniţă pe cap ca premianţii la şcoală.

Ciclop era atunci un biet vătăşel la primărie şi surd şi cu albeaţă pe ochiul drept, de unde şi porecla. Îi dăduseră şi lui de la partid o geantă ca acelea cu care veneau activiştii colectivizării forţate ca să le întărească autoritatea. De unde şi întrebarea din viitorul roman „păi, are partidul atâtea genţi?”, „are”, răspunsese cineva, şi azi, când s-au înmulţit partidele, toate risipesc genţile puterii pe toţii lipitorii de afişe, ciclopii vremurilor noi, iluzionaţi de promisiunile din afişe, neştiind săracii cât îi aşteaptă să plătească cu sărăcia lor iluzia viitoarei bunăstări.

În fotografia pomenită, Năiţă Lucean împrumutase geanta lui Ciclop pe care o scotea triumfător şi cu speranţă înaintea genunchilor. Fotograful grăbit nu mai aşteptase să potrivească poza şi Gena, speriată, rămăsese cu ochi închişi.

Fulgurant îmi amintesc o fotografie rămasă nedigitalizată de la începutul prieteniei mele cu Eugen Barbu când acesta, venind la Slătioara, ţinuse să se întâlnească cu Năiţă Lucean. Era în pridvorul casei de la Slătioara, şi Năiţă Lucean, cu spatele la Măgura Slătioarei, se uita trist în ochii lui Eugen Barbu, unul dintre cei mai mari scriitori ai vremii. Începuse bătălia lui Năiţă Lucean cu zidirea temeliilor, ca să scape casele şi pământul din jurul lor, cum credeau ei, ţăranii, de colectivizare. Îmi amintesc fulgurant tristeţea din ochii lui Năiţă Lucean care spusese atunci că nici războiul, pe care-l făcuse tot, „cât avusese treabă cu noi de la un capăt la altul”, nici retragerea de la Stalingrad, pe jos, prin zăpezi, nu i s-a părut mai grea decât bătălia pe care o ducea cu pandemia colectivizării forţate.

Mi-amintesc fulgurant apoi, dar stăruitor, cum un prim-ministru ţărănist se repezise pe scările guvernului să ia din braţele trimisului FMI geanta, gest şi umilitor, obligat supunerii şi prevenitor.

Tot fulgurant îmi amintesc o vizită la Slătioara a Guvernatorului, împreună cu reprezentantul FMI. Şi  Petre al lui Toma din viitorul roman zisese: „Pe guvernator îl ştiu, e fiu de învăţător ca dumneata. Atunci, ăsta este Ciclopul cu geanta puterii”. Îl văzuse la televizor.

Geanta puterii iluzorii s-a răspândit astăzi, repet, ca o risipă a speranţei şi am ajuns la pierderea identităţii naţionale şi de spirit şi de credinţă creştin ortodoxă şi de respect al valorilor morale fundamentale ale unui popor întreg devenit populaţie, încât am ajuns să ne fie ruşine că suntem români.

Geanta puterii apare acum, cu adevărata ei semnificaţie, de înrobire a multor generaţii cu datorii ce nu se mai termină. Iată, aşadar, morala genţii lui Ciclop, care, dintr-o poveste, s-a transformat în zilele noastre într-un calvar.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite