Pe cutare alt post se lucrează discret la reabilitarea lui Ponta.  Pe altul, ni se explică trist cum e cu patriotismul. E evident că, pe canalele televiziunilor noastre, nu informaţia şi analiza primează, ci propaganda. „Angajaţii” din platou sunt, într-adevăr angajaţi: au furiile lor private, simpatiile lor prestabilite, însoţite de convingeri şi opţiuni politice de beton. Fiecare studiou e avanpostul unui partid sau al unui politician. Spectrul tipologic al jurnalistului dîmboviţean nu e lipsit de un anumit pitoresc bezmetic. Avem figura „maestrului” infailibil, cu un discurs de genul: „Bă, boilor! Ascultaţi aici la bătrînu` cum stau lucrurile, că voi nu vă prindeţi! Eu sunt trecut prin toate, sunt om citit, nu mă fraiereşte nimeni!” Avem şi figura „personalităţii” hiper-inteligente, care le zice altfel  (şi, de regulă, pe dos) decît toţi. „Plouă” – spune prostimea. „Să credeţi voi!” – spune „personalitatea”. „E secetă, iar voi n-aveţi cum să înţelegeţi acest subtil joc de aparenţe! E ceva <ontologic> la mijloc.” Avem şi categoria „domniţe nărăvaşe”, tăioase, de neînduplecat. Cu dînsele nu e de glumit: dotate de la natură cu maxilare puternice şi genunchi bine înnodaţi, dau crîncen de pămînt cu oricine le stă în cale. Mai complex e portretul cîte unui „combatant” de meserie, care pendulează, stimulat de colegii de platou, între miştocăreală acră şi sudalmă de cartier.  În fine, nu ne propunem să descriem întregul bestiar al breslei, să facem un inventar complet al mass-mediei locale (deşi diversitatea nu e chiar atît de mare). Dar, vorbind strict de profesionalism, ne vom opri la cîteva împrejurări recente, în care. vrînd-nevrînd, am fost implicat direct.

Ceea ce vreau să arăt e că, în presa noastră, nu avem de a face doar cu partizanat (isteric), suficienţă (genialoidă) şi vulgaritate (mitocănească). Avem de a face şi cu incompetenţă (eventual candidă), neglijenţă sau (ieftină) rea-credinţă. Exemplele pe care le dau nu sunt „fatale”. Dar sunt o sursă de insatisfacţie intelectuală şi morală, de care ar fi igienic să luăm notă.

Într-un articol despre fostul ministru al Culturii, spuneam (rezum) că, la noi, sunt buni miniştrii care nu se prea văd, care nu fac mai nimic, care nu supără pe nimeni. Or, adăugam ironic, „dl Vlad Alexandrescu nu se ridică la înălţimea acestor exigenţe”. Pe B1 Tv, în timpul unei emisiuni de ştiri, apărea scris, pe burtieră, „Andrei Pleşu: Vlad Alexandrescu nu se ridică la înălţimea exigenţelor”. Adică mi se atribuia inversul mesajului meu. Ce să cred? Prostie pură? Lipsa deprinderii de a citi (şi înţelege) un text? Şmecherie gazetărească? Rea-credinţă crasă? Pripă şi superficialitate? Nu ştiu. Fapt e că am fost tratat ca materie primă a unei construcţii care nu mă privea.

O graţioasă domnişoară de la alt post de televiziune mi-a făcut, de curînd, onoarea să mă invite (insistent) la o emisiune legată – zicea dînsa – de Sf. Paşti. Ceva despre Petru Creţia şi despre traducerea sa din „Iov”, cu unele comentarii despre raporturile dintre credinţă şi lumea de azi. Am cedat invitaţiei, deşi, cum poate s-a observat, nu prea mai frecventez, ca protagonist, „micul ecran”. Dar era vorba de minunatul Petru Creţia, de cartea mea preferată din Vechiul Testament şi de ambianţa pascală. Mi-am făcut „lecţiile”, am filmat ce era de filmat şi, după cîteva zile, m-am uitat la „produsul finit”. Era – i-am spus-o şi realizatoarei – o varză. Trec peste faptul că emisiunea a fost anunţată pentru ora 14.30 (şi difuzată la 14.45), cînd românul, în a doua zi de Paşti, nu are mari disponibilităţi metafizice… Dar lucrul cel mai amatoristic din toată încropeala a fost convocarea a trei vorbitori pe trei teme mai mult decît consistente, în spaţiul unei emisiuni de 11 minute. Nu pun la îndoială buna intenţie a domnişoarei de la Digi 24, care a „organizat” astfel lucrurile. Dar ar fi fost elementar să-şi dea seama că nu poţi, într-un interval de timp atît de scurt, să dezbaţi, cu trei invitaţi, lucruri „ultime”. Rezultatul a fost, inevitabil, o colecţie sumară de „sentinţe” grăbite, din care nu ştiai ce să reţii mai întîi. A fost loc pînă şi pentru problema atentatelor teroriste din Europa, alături de o lectură înlăcrimată executată de văduva lui Petru, dintr-un text neidentificat. Dacă aş fi ştiut că invitaţii emisiunii urmau să fie simplă plastilină pentru o operaţiune gîfîită de „montaj” televizat, m-aş fi derobat de la prestaţia mea.

Să ne înţelegem: nu vorbesc în numele unui orgoliu rănit. Vorbesc despre eşecul unei emisiuni care n-a făcut niciun serviciu nici lui Petru Creţia, nici cărţii lui Iov, nici problemei contemporane a religiei. Un galop liliputan prin inepuizabilul unei păduri de mari întrebări şi mari nelinişti! Bun! Nimeni nu e scutit de rateuri, de greşeli, de proastă inspiraţie. Şi, deşi m-a făcut să pierd timp fără rost, nu i-aş fi purtat pică domnişoarei-gazdă. Nici acum nu-i port. Altceva însă mă îngrijorează: după ce-am văzut emisiunea, i-am dat telefon şi i-am comunicat dezamăgirile mele. Răspuns: degeaba mă plîng, acesta e formatul emisiunii, iar emisiunea însăşi a fost foarte bună. Nu am dreptate să fiu nesatisfăcut. Acest tip de reacţie m-a indispus mai mult decît ce văzusem. Iată – mi-am spus: am dat peste încă un exemplar din specia „oamenilor fericiţi”. Cei care sunt solid mulţumiţi de isprăvile lor, cei care nu greşesc, nu cad pe gînduri, nu iau în seamă bombănelile „nedrepte”, răutăcioase, sau pur şi smplu inepte ale „detractorilor”. E limpede, domnişoara cu pricina va face carieră. Va mai face sute şi mii de emisiuni „perfecte”, nu se va lăsa sfătuită, criticată, „ajutată” de te miri ce incompetenţi frustraţi! Încă o victorie a gazetăriei autohtone! Încă un „profesionist” inamovibil!