GayFest 2006 speră să obţină recunoaşterea căsătoriilor gay

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asociaţia ACCEPT organizează, între 30 mai şi 4 iunie 2006, a treia ediţie a GayFest. Festivalul este dedicat promovării toleranţei, nediscriminării şi creării unui spaţiu public de

Asociaţia ACCEPT organizează, între 30 mai şi 4 iunie 2006, a treia ediţie a GayFest. Festivalul este dedicat promovării toleranţei, nediscriminării şi creării unui spaţiu public de exprimare liberă.
Programul cuprinde evenimente culturale şi artistice, precum săptămâna de film LGBT (lesbiene, gay, bisexuali, transsexuali), piese de teatru, expoziţii de artă, dezbateri publice, petreceri şi marşul GayPride, care va avea loc sâmbătă, pe traseul Bulevardul Unirii (intersecţia cu Nerva Traian) Palatul Parlamentului Parcul Izvor. "Dorim egalitatea deplină în faţa legii, prin stabilirea unui regim juridic de recunoaştere a căsătoriei şi a parteneriatului între persoanele de acelaşi sex. Nu cerem drepturi speciale, ci egale cu cele ale tuturor cetăţenilor", a explicat Florin Buhuceanu, directorul ACCEPT. Anul trecut, cei aproape 500 de participanţi la parada gay au fost atacaţi de mai mulţi reprezentanţi ai facţiunii extremiste "Noua Dreaptă", fapt care, alături de alte întâmplări similare petrecute recent în capitala Rusiei, fac ca participanţii la GayFest 2006 să abordeze cu puţină teamă evenimentul din acest an.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite