În rezumat, articolul respectiv cuprinde comentarii asupra faptului că, în repetate rânduri ministrul Sănătăţii a refuzat să răspundă întrebărilor mass-media, dacă a exercitat sau nu presiuni asupra fostei directoare a Institutului Cantacuzino pentru a declanşa producţia în serie şi comercializarea  vaccinului antigripal, înainte de a primi rezultatele de la analizele de laborator privind calitatea acestora!

În locul unei replici tranşante privind inexistenţa unui asemenea trafic de influentă, dacă acesta este adevărul, domnul Nicolăescu a preferat să mă atace într-un mod cel puţin bizar, îndreptându-şi criticile la adresa mea către doamna Alina Mungiu Pippidi, preşedinta unei prestigioase organizaţii neguvernamentale  - Societatea Academică din România.

MINISTERUL SĂNĂTĂTII

Ne aflăm în faţa unui evident derapaj intelectual, în postarea mea de pe blog-ul ziarului Adevărul neexistând nici cea mai mică legătură sau trimitere către SAR. Precizez că, ocazional, ONG-ul menţionat apelează la expertiza mea în materie de sănătate publică şi legislaţie medicală, subsemnatul aflându-mă pe o lungă listă, de peste o sută de experţi din diferite domenii recunoscuţi ca atare de SAR. Scrisoarea cu pricina, postată şi pe site-ul oficial al Ministerului Sănătăţii (!?!) a beneficiat din partea SAR exact de replica meritată, fiind ignorată pe buna dreptate, pentru a nu sublinia inutil derapajul intelectual vădit al ministrului Sănătăţii. Iată că această atitudine de blândă înţelegere faţă de domnul Nicolăescu nu a dat roade, nesatisfăcut de lipsa de reacţie înţelegând să ceară şi ziarului Adevărul să publice respectiva scrisoare, adresată în fapt SAR!     

Domnul Nicolăescu o ţine sus şi tare: opinia exprimată de mine este „o declaraţie politică”, considerând că orice critică adusă prestaţiei domniei sale în calitate de ministru este strict făcută în calitate de membru sau simpatizant al unui partid politic.   

Subsemnatul am optat să îmi exprim opiniile şi să îmi exercit dreptul meu firav de cetăţean strict din sfera societăţii civile, fără nici cea mai mică asociere sau apropiere vreunei forţe politice, neavând niciun fel de aspiraţii în această zonă.

Art.30, al (1), din Constituţia României stipulează că “libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.

Prin încercarea de a mă lovi sugerând mai mult sau puţin voalat doamnei Alina Mungiu Pippidi să nu mai apeleze pe viitor la opiniile mele profesionale, ministrul Sănătăţii încalcă în fapt prevederile Legii fundamentale, încercând să mă cenzureze şi să mă lovească în singurul mod pe care l-a putut găsi la îndemână, reclamându-mă la SAR!

Este o violare certă a libertăţii mele de exprimare.

Furia domnului Nicolăescu este, însă, explicabilă.

Deşi comentariul meu nu era sub nicio formă politic, există posibilitatea ca argumentele invocate să fie preluate de actori politici, ceea ce de altfel s-a şi întâmplat. În seara aceleiaşi zile în care ministrul sesiza SAR, preşedintele României folosea, întâmplător sau nu, aceleaşi argumente, într-o lungă şi devastatoare tiradă împotriva domnului Nicolăescu.

Urmarea? Domnul Nicolăescu a continuat demersurile prin solicitarea unui drept la replică în Adevărul şi a trecut cu vederea tocmai atacul cu adevărat politic (dar nu incorect) al domnului Băsescu!

Furia domnului Nicolăescu are un cu totul alt fundament.

De la declanşarea scandalului vaccinului contaminat, domnia sa a dus o bătălie pe viaţă şi pe moarte pentru a acoperi prejudiciul de aproape1,5 milioane de euro. În calitate de auditor şi om politic cu vechi state de serviciu, ştie că dacă ar reuşi să acopere de la bugetul de stat paguba produsă, şansele de a scăpa nepedepsit ar creşte exponenţial. De aceea, domnia sa a creat comisii, a sesizat Curtea de Conturi (care oricum ar fi verificat gestiunea Institutului Cantacuzino) şi mai ales a sesizat Serviciul Român de Informaţii, care nu are sub nicio formă dreptul de a face anchete de natură penală.

Singura instituţie pe care ar fi trebuit s-o sesizeze şi pe care a sperat până în ultima secundă că va reuşi să o evite este Parchetul! Din păcate, acest lucru a fost sesizat şi de preşedintele Băsescu, care s-a întrebat retoric, ce-l împiedică pe domnul Nicolăescu să facă acest lucru!

Investigaţia unui procuror ar scoate imediat la iveală presiunile aberante pe care le-a făcut, pe care de altfel le-a recunoscut cu nonşalanţă. „Am cerut ANMMD să renunţe la birocraţia nenecesară!” Nu există astfel de birocraţie nenecesară. Ea poartă numele de reglementări legale şi au menirea de a proteja cetăţenii tocmai de oameni ca domnul Nicolăescu.

Odată declanşată o investigaţie penală ar trebui să răspundă asupra inexistenţei unui suport legal pentru ca Institutul Cantacuzino să vândă, adică să pună pe piaţă, iar Ministerul Sănătăţii să plătească, adică să achiziţioneze, un vaccin pe care ANMMD l-a declarat neconform pentru a fi administrat populaţiei. Ar putea să iasă la iveală şi alte încălcări flagrante ale legii s-au făcut în încercarea de acoperire a prejudiciului material. Cineva ar putea să ancheteze condiţiile în care a fost comandat şi efectuat  un studiu cu vaccinul în cauză pe pacienţi care nu au fost informaţi asupra faptului că substanţă cu pricina nu îndeplineşte condiţiile de calitate impuse de lege!

Ar putea să fie chestionat ministrul Nicolăescu de ce a numit în consiliul de administraţie oameni care nu aveau pregătire în domeniul de activitate specific al Institutului, aşa cum prevede legea în vigoare, inclusiv managerul interimar, demis după explozia dezastrului mediatic, fiind de specialitate medic ginecolog!

Încălcările legii poate par banale, însă, deciziile domnului Nicolăescu pot şi foarte probabil vor avea consecinţe nefaste pentru Institutul Cantacuzino. Odată cu intrarea în UE, statul nu mai poate finanţa pierderile acestui Institut, care, cel puţin pentru activitatea de producţie, are un statut de societate comercială, aflată pe o piaţă concurenţială! O pierdere de 1,5 milioane de euro coroborat cu lipsa de încredere faţa de producţia indigenă de vaccinuri netezeşte drumul către falimentarea definitivă şi inevitabilă a acestei instituţii care are o valoare strategică pentru toţi cetăţenii acestei ţări.

Furia domnului Nicolăescu mă lasă rece.

Dacă, însă, mă tulbură ceva este tocmai lipsa de reacţie din partea autorităţilor statului şi în special a prim- ministrului, care a fost târât el însuşi în această mocirlă de subalternul său, atunci când la invitat pentru a-i înmâna festiv o fiolă de vaccin burat cu endotoxine.

Pentru astfel de situaţii, în orice ţară europeană ar fi existat o singură alternativă, demiterea imediată. În România, soluţia este una specific politică: domnul Nicolăescu va fi promovat în curând în funcţia de principal diriguitor peste finanţele întregii Românii!