Funeriu: Învăţământul obligatoriu de 9 clase, cel mai devreme în 2011

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a afirmat astăzi că trecerea clasei a IX-a la gimnaziu nu se va putea face mai devreme de 2011-2012.

"Sunt foarte multe şcoli la ţară care au doar opt săli de clasă. Şi atunci organizarea clasei a IX-a pune o problemă fizică, reală. Această trecere implică mişcări importante de personal, care nu se pot face peste noapte. O opţiune ar fi ca primii copii care să intre în acest ciclu de clasa a IX-a la gimnaziu să fie cei care încep clasa a V-a acum. Trecerea clasei a IX la gimnaziu va fi în opţiunile ministerului pentru proiectul de lege”, a declarat, într-un interviu acordat Hotnews, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu.

El a afirmat că prin această măsură abandonul şcolar va scădea drastic, în condiţiile în care România ocupă, alături de Spania, locul fruntaş în Europa.

Există o diferenţă majoră între un copil de 14 ani şi jumătate şi un copil de 15-16 ani.  Acel an suplimentar nu este un an oarecare, este un an al maturizării copilului, un an în care se produc foarte multe fenomene în viaţa lui. Iar a-l ţine un an într-un cadru şcolar de cât mai înaltă calitate cred că poate să aibă un efect benefic”, a mai spus Funeriu.

În privinţa schimbării manualelor, ministrul a precizat că această necesitate va fi rezultatul unui nou curriculum. El a preconizat că schimbarea manualelor se va realiza cel târziu în anul școlar 2011-2012.

Funeriu a detaliat, în acelaşi context, conceptul de modernizare a educaţiei, afirmând că acesta defineşte şcoala ca fiind o plăcere, şi nu o corvoadă. “Programa interesantă şi aerisită este una dintre condiţiile necesare, dar nu suficiente. Acum, înţelegerea în profunzime care creează competenţa, ca şi gândirea originală, nu sunt stimulate, ci din contră sunt cenzurate. De prea multe ori cadrele didactice confundă seriozitatea cu îngroparea copiilor în teme de casă”.

Întrebat despre concedierile anunţate pentru acest an în învăţământ, Funeriu a pecizat că în niciun caz nu vor pleca 15.000 de profesori, numărul va fi mult mai mic, adăugând că se va ştii exact câţi şi din ce domenii în momentul în care ministerul va avea o cifră de şcolarizare, după ce fiecare judeţ îşi va fi optimizat reţeaua şcolară.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite