Fratele Aureliei Ion vrea să studieze medicina militară după ce termină liceul. „Vreau să fac asta în memoria surorii mele”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fratele Aureliei Ion, studenta la medicină care a murit săptămâna trecută în accidentul aviatic petrecut lângă Cluj, susţine că deşi voia iniţial să studieze informatică, a decis să dea admiterea la medicină militară în această vară, în memoria surorii sale.

„Am avut un mic impuls în clasa a XI-a, când la insistenţele Aureliei voiam să dau la medicină. M-am răzgândit între timp şi eram convins că voi face informatică la facultate. Ceea ce s-a întâmplat săptămâna trecută m-a determinat să aleg medicina militară, în memoria surorii mele”, a declarat pentru adevarul.ro Alexandru Ion, elev în clasa a XII-a.

Tânărul susţine că sora lui era foarte pasionată de medicină, mai ales de partea de transplant şi că, până să participe la misiunea de prelevare de săptămâna trecută, mai fusese la alte trei.

„A participat recent la ele. La una din prelevări a mers cu ambulanţa şi la celelalte două a mers cu avionul. Totul a fost spontan, a primit telefon că va participa la prelevare luni, în jurul orei 12. Era foarte încântată de tot ceea ce ţinea de transplant, dar mai ales că i se oferea şansa de a colabora cu medici renumiţi, de la care să înveţe meserie”, a explicat Alexandru.

Strategia ANT: vrem să implicăm cadre tinere

Şi profesorul Radu Deac, preşedintele Agenţiei Naţionale de Transplant (ANT), a confirmat că studenta Aurelia Ion a participat la trei prelevări de organe. Chirurgul a precizat că studenţii la medicină care iau parte la astfel de acţiuni sunt numiţi „participanţi benevoli” şi că totul se întâmplă sub atenta supraveghere a asistentului universitar la care sunt repartizaţi.

„Dânsa era în stagiu la Spitalul Fundeni, ceea ce îi dădea dreptul să participe la activităţile din spital. E un serviciu medical. În strategia pe care o vom dezvolta la nivelul ANT am cuprins că vrem să implicăm şi cadre tinere. Studenţii trebuie inspiraţi să facă mai mult decât fac ei în curricula universitară”, a explicat pentru adevarul.ro preşedintele ANT.

Adrian Iovan şi Aurelia Ion au murit în urma accidentului

Pilotul Adrian Iovan a fost găsit încarcerat, iar studenta Aurelia Ion era în stop cardio-respirator, cu hipotermie severă, nemaiputând fi salvată.

Toate cele cinci persoane rănite în accidentul aviatic, care au suferit multiple fracturi şi traumatisme, au fost internate la secţia de terapie intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Cluj-Napoca. 

Pe 21 ianuarie, medicul Radu Zamfir a fost externat de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din Cluj, ajungând în Capitală la bordul unui avion de linie. Ulterior, medicul a susţinut o conferinţă de presă la Institutul Fundeni, el spunând că datorită lui Adrian Iovan sunt cinci oameni în viaţă, după ce aeronava a intrat în ceaţă, a pierdut înălţime, a pierdut un motor şi apoi „ne-am recules”.

Procurorii Parchetului Curţii de Apel Alba Iulia au dispus începerea urmăririi penale in rem în cauza privind accidentul aviatic, pentru două infracţiuni: încălcarea de către personalul aeronautic civil a îndatoririlor de serviciu sau neîndeplinirea lor şi vătămare corporală din culpă.

Procurorul general al Parchetului Curţii de Apel Alba Iulia, Augustin Lazăr, declara că în urma anchetei desfăşurate la locul accidentului aviatic au fost ridicate probe care urmează să fie supuse expertizei, precizând că ancheta va dura câteva luni.

„Această aeronavă nu a avut o cutie neagră, însă are alte instrumente la bord care urmează să fie examinate în perioada următoare pentru a vedea cum au funcţionat şi pentru a-şi face un punct de vedere experţii în domeniu. Se va emite un raport de către inspecţia de specialitate, inspectorii investigatori ai Autorităţii Aeronautice. Acest raport sigur că va fi făcut după o perioadă de timp, după câteva luni. De regulă, este o procedură laborioasă pentru a emite acest raport, va fi depus la Parchet şi apoi procurorul va putea să administreze probaţiunea şi să soluţioneze dosarul”, afirma Lazăr.

Epava avionului prăbuşit a fost transportată la Bucureşti, fiind depozitată la Centrul de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile (CIAS), pentru a putea fi analizată de către experţii în aeronautică.

Mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Liviu Dragnea cere anchetă pentru a vedea dacă salvatorii victimelor accidentului aviatic din Cluj au întârziat din cauza STS. „Avionul prezenta riscuri”

Ministrul de Interne, Radu Stroe, a declarat, marţi dimineaţă, întrebat despre dificultăţile de localizare a avionului prăbuşit în Apuseni, că răspunsul poate fi găsit la STS Cluj. În replică, Serviciul de Transmisiuni Speciale susţine că avionul a fost localizat imediat ce a fost primit apelul la 112. Premierul Ponta cere explicaţii. Pe de altă parte, medicii care au preluat victimele accidentului susţin că acestea sunt în stare stabilă.

AUDIO Ultima discuţie dintre Adrian Iovan şi turnul de control din Sibiu înainte de a se prăbuşi în Munţii Apuseni

Chiar înainte de a ateriza forţat, pilotul Adrian Iovan a comunicat cu cei de la turnul de control din Sibiu. Înregistrarea audio poate fi ascultată mai jos. Înregistrarea a fost făcută publică de site-ul publika.md, iar în ea se poate auzi convorbirea dintre pilotul Adrian Iovan, decedat în catastrofa aviatică din Munţii Apuseni şi turnul de control din Sibiu.

Paul Mitu, unul dintre piloţii care l-au instruit pe Iovan, indignat după accident: „E un talent să pui avionul pe vârful pomilor“

Paul Mitu, un fost pilot cunoscut al României, dar şi unul dintre cei care l-au instruit de-a lungul vremii pe Adrian Iovan, spune că nu înţelege de ce salvatorii au ajuns cu ore bune de întârziere în locul în care s-a prăbuşit avionul ieri.

Unul dintre supravieţuitorii accidentului de la Cluj vine azi în Capitală. Tânăra care a murit avea 23 de ani şi era studentă în anul V. Rezultatul autopsiei

Victimele accidentului aviatic de la Cluj sunt în stare stabilă. Mai mult, medicul Radu Zamfir, cel care a ţinut legătura telefonic cu salvatorii după prăbuşirea aeronavei se întoarce azi în Capitală. Pe de altă parte, Ministerul Apărării Naţionale a informat că tânăra care a murit în accident are 23 de ani, este studentă în anul V, şi în această misiune participa ca voluntar. Rezultatele autopsiei: studenta şi Adrian Iovan au murit de frig.

FOTO EXCLUSIV Tragedia aviatică din Apuseni: Adrian Iovan şi o rezidentă au murit. Medicii din Cluj: ceilalţi cinci răniţi sunt internaţi la Terapie Intensivă

Pilotul Adrian Iovan, aflat la bordul aparatului de zbor care a aterizat forţat, luni, în Munţii Apuseni, a murit. La câteva minute, rezidenta din acelaşi avion a murit. Avionul, care efectua o cursă medicală de la Bucureşti la Oradea, a forţat aterizarea într-o pădure de la graniţa judeţelor Cluj, Alba şi Bihor. La bord se aflau patru doctori, o rezidentă şi doi piloţi, care urmau să aducă în Bucureşti mai multe organe pentru transplant. 

Mărturii din avionul groazei. Unul dintre medicii supravieţuitori: „Ne-am prăbuşit, sunt întins pe pământ, abia respir” 

Medicul Valentin Calu, rănit în accidentul aviatic din Munţii Apuseni în care pilotul Adrian Iovan a murit, a sunat-o imediat după prăbuşire pe directoarea medicală a Spitalului Elias, Dana Safta, şi i-a transmis starea în care se află.

Cine a fost Adrian Iovan, pilotul care a murit în tragedia aviatică din Apuseni

Pilotul Adrian Iovan, în vărstă de 54 de ani, cel care a murit luni seară în urma unui accident de avion din Munţii Apuseni, avea la activ zeci de ani de zbor, fiind unul dintre cei mai experimentaţi piloţi din România. Adrian Iovan hotărâse cu mai mulţi ani în urmă să efectueze curse private pentru a-şi suplini veniturile.

Cum a găsit un pădurar epava avionului înaintea autorităţilor

Epava avionului prăbuşit în Munţii Apuseni la graniţa judeţelor Cluj, Alba şi Bihor a fost gasită la altitudinea de 1.600 de metri, după mai bine de cinci ore, de către un pădurar, pe numele său Todea Avrămuţ. Acesta, după ce a identificat locul dezastrului înaintea autorităţilor, a direcţionat şi echipajele de urgenţă pentru a acorda primul ajutor răniţilor.

Reportaj din Apuseni: filmul tragediei aviatice, în care sute de săteni au încercat să-l salveze pe pilotul Adrian Iovan şi pe ceilalţi răniţi

Un avion a căzut în Munţii Apuseni şi doi oameni au murit, pilotul Adrian Iovan şi o rezidentă. Salvamontişti din mai multe judeţe, echipaje de ambulanţă şi SMURD, pompieri, dar şi sute de localnici au căutat cele şapte persoane aflate la bordul aparatului de zbor prăbuşit în pădure, printre brazi.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite