FOTO Români în chiloţi pentru distracţie şi pentru locuri de muncă
0
Zeci de români au rămas în lenjerie intimă în garniturile de metrou pentru a cinsti „Ziua fără pantaloni“. Cei mai mulţi au făcut-o pentru „fun“, câţiva pentru „Charlie“, unul – pentru locuri de muncă.
Bucureştiul a intrat în rândul lumii şi a sărbătorit azi, laolaltă cu alte 59 de oraşe din lume, „Ziua fără pantaloni“. Ideea acestei zile pleacă de la premisa că e amuzant să vezi oameni fără pantaloni pe ei într-un vagon de metrou. „O facem pentru «fun», pentru a-i scoate pe oameni din monotonie“, spunea Florin Bădiţă, unul dintre organizatorii „Zilei fără pantaloni în metroul bucureştean“.
Oamenii care au călătorit cu metroul între Pipera şi Berceni nu au fost, totuşi, prea amuzaţi. Ceea ce trebuia să fie o mişcare clandestină, de tip „flash mob“, şi să provoace surprindere şi amuzament, s-a transformat într-o mare acţiune de presă. Au fost mai mulţi ziarişti decât participanţi. Astfel, „Ziua fără pantaloni“ a devenit o îmbulzeală a cameramanilor şi a fotografilor prin metrou. Bucureştenii au crezut că e vorba de vreo acţiune cu vedete şi au dat din mână a lehamite. Pro TV a venit chiar cu o vedetă, puternicul Valahu, care a captat toată atenţia. S-au mai dezbrăcat câteva hipsteriţe tatuate, un băiat care purta chiloţi cu site-ul personal, „www.ma_doare_in_p....ro“, nişte ziarişti s-au dezbrăcat şi ei pentru amuzamentul colegilor.
Dar, dacă e să vorbim de umor, cel mai amuzant a fost un domn între două vârste, care, fără să aibă vreo legătură cu manifestaţia, se plimba tacticos pe peronul de la Unirii 2, fără să-şi dea seama că are şliţul pantalonilor descheiat. Dar ziua şliţului descheiat nu a apărut încă în calendarul hipsterimii.
„Între altele, am şi prostată“
Printre tinerii care se hlizeau de propria inadecvare şi-a făcut loc şi un om necăjit, Vasile, împreună cu căţeaua lui, Contesa. Vasile şi-a dat şi el pantalonii jos, dar, spre deosebire de ceilalţi, care o făceau pentru nişte idei abstracte – distracţie, libertate –, Vasile s-a dezbrăcat pentru locuri de muncă. Îi e scârbă de oceanul de proşti care îl înconjoară, de la bodyguarzii de la metrou, „nişte boi care îşi dau importanţă“, până la tinerii care n-au nimic în cap, „uite-te la ei cât sunt de proşti. Circ!“. Şi, în final, concluzia a fost că sistemul în care trăim „nu e corupt, e putred“.
Vasile şi Contesa
Vasile are o pensie de 488 de lei, creşte 12 câini, e rapidisit, regalist, PNŢCD-ist, anti-băsist şi multe altele. Susţine că e prieten cu Victor Ciorbea. „Între altele, am şi prostată“, spunea el în timp ce îşi lepăda salopeta jegoasă şi rămânea în nişte pantaloni scurţi, negri, de lycra. Mirosea a toate relele de pe pământ, iar fetele strâmbau din nas. Ar fi trebuit să fie tolerante, dar ce-i toleranţa când pleava societăţii îţi întoarce stomacul pe dos?
„De chestia asta am aflat din ziarul «Ring», care se dă degeaba la metrou. Am zis să fac şi eu protestul ăsta. Vreau să muncesc, dar lumea zice că sunt nebun. O să mai fac şi alte proteste“, spunea omul. Căţeaua Contesa îl privea cu blândeţe, înfăşurată cu leucoplast la gură, pe post de botniţă.
Între staţiile Constantin Brâncoveanu şi Piaţa Sudului, Vasile a început să se îmbrace, dezamăgit de propria acţiune. „Mai bine mă duc acasă“. Până s-a încotoşmănat cu toate ţoalele, în metrou a pătruns lumina de la capătul liniei. Ajunsesem la IMGB – locul în care metroul iese de sub pământ. Ne-am întors cu acelaşi metrou către Piaţa Unirii. Pe drumul de întoarcere, Vasile le-a spus în faţă bodyguarzilor din metrou că sunt nişte imbecili, a filosofat pe tema trecerii anilor - „timpul e cel mai mare criminal“ - şi a recitat o poezie de Marin Sorescu.
A coborât la Unirii şi s-a dus spre staţia tramvaiului 32, scârbit de tot, inclusiv de meseria de ziarist, care te pune în situaţia să stai de vorbă cu toţi nebunii: „Tot e bine că ai un loc de muncă“. Aşa s-a încheiat protestul pentru locuri de muncă al necăjitului Vasile.
Care-i treaba cu „Ziua fără pantaloni“
Nu există o istorie oficială a „Zilei fără pantaloni“. Se ştie că mişcarea îşi are începuturile la mijlocul anilor ‘80, când nişte studenţi de la Universitatea din Austin (statul Texas) au hotărât să se bucure de finalul anului universitar înveşmântaţi doar în lenjerie intimă. „Omul s-a născut liber, dar, iată, în tot locul el poartă pantaloni“, au filosofat texanii.
Tradiţia s-a perpetuat în Statele Unite ale Americii, iar prima zi de vineri a lunii mai a devenit ziua fără pantaloni. După 2000, lepădarea pantalonilor a depăşit sfera universităţilor şi s-a răspândit pe tot globul: Australia, Canada, Marea Britanie, ţările nordice etc. Nu există organizatori, ci doar o mişcare la care aderă oamenii care se regăsesc în valorile sintagmei „Improve Everywhere“ (inovează pretutindeni).
Prima acţiune „No pants day“ în metrou a avut loc la 5 ianuarie 2002, în New York. De atunci, în fiecare an metropola americană prăznuieşte ziua fără pantaloni la metrou. Anul trecut, 4.000 de oameni din New York au participat la acest protest împotriva constrângerilor pe care le aduce purtatul pantalonilor. Deviza „Zilei fără pantaloni“ este următoarea: „Dacă simţi că ceva te constrânge şi nu ştii ce, ia în considerare asta: s-ar putea să fie pantalonii“.
Va urma
Organizatorii zilei fără pantaloni promit să-i uimească din nou pe bucureşteni, în cel mai scurt timp. Dacă veţi vedea în zilele următoare că oamenii din jurul dumneavoastră se opresc dintr-o dată şi par că se transformă în nişte statui, să nu vă speriaţi. Să ştiţi că e „Ziua oamenilor statui“. Apoi, când veţi sta liniştiţi şi vă veţi vedea de treabă, pe o bancă, în parc, iar un străin va veni şi vă va acoperi cu o pătură şi o îmbrăţişare, să nu vă speriaţi. Înseamnă că e ziua „Îmbrăţişează un necunoscut“.
Se încarcă comentariile...
