FOTO La Fierbinţi: viaţă ca-n iad în cel mai fierbinte loc din Bărăgan. Cum trec românii peste zilele toride

FOTO La Fierbinţi: viaţă ca-n iad în cel mai fierbinte loc
din Bărăgan. Cum trec românii peste zilele toride

Fierbinţi, Ialomiţa: Oamenii se opresc la cişmelele din orăşel pentru a se răcori. FOTO: Mădălin Sofronie

Valul de caniculă care îi sufocă pe români, de câteva zile, se simte şi mai tare în Fierbinţi-Târg. Micul orăşel este poziţionat într-o zonă în care aerul pare că stă în loc, iar temperaturile sunt, în fiecare vară, cu câteva grade peste celelalte localităţi din Bărăgan. Deşi sunt obişnuiţi cu fierbinţeala, oamenii de aici spun că ultimele zile toride aproape că i-au „uscat”.

Ştiri pe aceeaşi temă

Abia s-au trecut zorii, iar la Fierbinţi-Târg (Ialomiţa), cel mai cald punct din Bărăgan, soarele arde deja cu putere. Aproape de peronul gării, un impiegat îşi scoate din buzunar un telefon inteligent, pentru a vedea câte grade sunt afară. Şi sunt deja 33, iar până la prânz, când atmosfera se încinge, mai sunt vreo trei ceasuri. După ce dă semnaul de plecare a personalului de Bucureşti, se retrage la umbra unui pom şi trage cu sete câteva guri de apă dintr-o sticlă.

„Am ieşit din post, am dat semnaul trenului şi, uitaţi, sunt lac de transpiraţie. Nici nouă nu e ora. E nenorocire cu soarele ăsta! E abia marţi şi, dacă mai ţine aşa, până la sfârşitul săptămânii ne uscăm cu totul”, ne spune bărbatul, în timp ce-şi şterge fruntea de sudoare. În  spatele gării, se întinde câmpul. Din loc în loc, cele câteva hectare de terenuri cultivate prin truda localnicilor sunt distruse de valul de căldură care a lovit Fierbinţiul. Plantele s-au uscat deja de la toropeală.

„Vara parcă-i duşmanul nostru”

Temerari în lupta cu temperaturile ridicate, câţiva oameni adună vreascurile rămase de la copacii tăiaţi recent de primărie. Au zis să se apuce de treabă mai de dimineaţă, ca să nu-i prindă la câmp arşiţa cea mare. Soarele s-a gândit să le facă o surpriză şi să ardă mai devreme decât de obicei.


 

România a fost acoperită de un val de căldură FOTO Mădălin Sofronie

„Ca la noi, la Fierbinţi, nu cred că-i undeva aşa de cald. Am fost şi la Slobozia, şi la Urziceni, dar nu-i dogoreală ca aici. Nici nu poţi să respiri de la aerul ăsta încins. Abia dacă putem să rezistăm. Vara parcă-i duşmanul nostru”, ne spune Ion Tudor (45 de ani).

După ce pune câteva vreascuri în căruţă, omul dă bice calului şi se îndreaptă către intrarea în localitate. În goana sa, căruţa bărbatului lasă un nor gros de praf care, împreună cu canicula, transformă locul într-un adevărat deşert cuprins de o furtună de nisip.

La muncă, pauză din 10 în 10 minute

În drum spre centrul micului oraş din Bărăgan, văpaia se intensifică. Pe coama unei case în construcţie, câţiva muncitori se răcoresc stropindu-se cu apă, în timp ce un şofer trece agale pe şosea cu toate geamurile lăsate.Sunt 37 de grade la umbră. E greu să faci faţă caniculei, când aerul te arde. În depărtare, doi bătrâni s-au adăpostit de căldură la umbra unui pom. Încercarea lor de a scăpa de arşiţă a fost, însă, zadarnică, pentru că şi la umbră atmosfera este la fel de încinsă. Unul dintre ei scoate dintr-o sacoşă un ziar, îl împătureşte când pe-o parte, când pe cealaltă, iar apoi îl foloseşte pe post de evantai.

Soarelui arzător le este greu să-i facă faţă chiar şi muncitorilor care lucrează la reţeaua de canalizare a oraşului. De la prânz, bărbaţii sapă în schimburi, luând pauze la fiecare zece minute. În tot acest timp, beau apă multe şi stau la umbra copacilor de la marginea drumului. Ionela Rusu (46 de ani) a refuzat să mai meargă să-şi vândă în piaţă vinetele, aşa că şi-a improvizat „taraba” la umbră, în faţa porţii.

„În piaţă e prea cald şi am zis să vin aici să vând legumele. Nu e vad aşa cum e la piaţă, dar decât să murim de cald. Aici la gard e umbră, iar când nu mai putem intrăm în casă” susţine comercianta.

„N-aş mai ieşi din beci”

Magdalena Decuseară (69 de ani) a rămas fără apă şi a fost nevoită să vină la cişmeaua de la stradă să umple două bidoane. Ca să scape de caniculă, femeia spune că-i nevoită să facă aproape orice. Se gândeşte că singura soluţie care i-a mai rămas este beciul din curte, acolo îşi ţine, la răcoare, conservele şi compoturile puse pentru iarnă. „Sub pământ, în beci, e singura soluţie pentru a avea puţină răcoare. Intru acolo când am nevoie de câte ceva, dar, zău, vă spun că, pe o vreme ca asta, n-aş mai ieşi din beci. E cald, domnule, e foarte cald la noi, aici”, ne spune femeia, în timp ce-şi cară bidoanele cu apă în curte.

Sătenii se plâng de temperaturile foarte ridicate FOTO Mădălin Sofronie

După ce a pedalat doar câteva străzi sub soarele arzător, Ion Stancu (69 de ani) se opreşte la o altă cişmea din drum ca să bea apă. Bărbatul cere un pahar de la un magazin de pe stradă şi trage câteva înghiţituri zdravene, după care se spală pe faţă şi pe mâini cu apa rece ca gheaţa. De ani buni a renunţat să considere berea rece servită la terasa din centrul cel mai bun remediu împotriva caniculei.

Spune că, după atâtea veri de toropeală la Fierbinţi, a învăţat că cele mai răcoritoare remedii sunt ceaiul de mentă ţinut la frigider sau cu fructe şi legume zemoase. Pepenii şi roşiile sunt nelipsite din meniul său. „Ceaiul de mentă este foarte bun. Menta proaspătă e foarte aromată şi te răcoreşte bine, când simţi că nu mai poţi. Dacă-l mai ţii şi la frigider, face cât zece beri reci, să ştiţi. Dacă n-am ceai, mănânc pepeni şi roşii pentru că au zeamă multă”, ne recomandă bătrânul.

Văpaia din Fierbinţi, explicată de specialişti

Specialiştii din cadrul Staţiei Meteorologice Slobozia susţin că nu întâmplător oraşul Fierbinţi-Târg este cel mai călduros punct din Bărăgan. O posibilă explicaţie în acest sens ar consta în faptul că localitatea este aşezată într-o zonă microdepresionară situată între câmpia Bărăganului şi a Mostiştei, unde circulaţia aerului este foarte scăzută. „Sunt o serie de factori care ar putea detemina creşteri ridicate de temperatură în această zonă. Vegetaţia poate constitui o cauză, însă, totul s-ar datora faptului că zona microdepresioanară, unde se află situat oraşul, nu este străbătură de foarte mulţi curenţi de aer”, susţine meteorologul Atila Zaharia, şeful Staţiei. 

 

BUCUREŞTI - Cuptoare pe roţi pentru călători: „Simţi că te topeşti!”

Tramvaiele şi autobuzele Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB) s-au transformat, în ultimele zile, în adevărate cuptoare. Temperaturile din interiorul mijloacelor de transport în comun sunt extrem de ridicate, iar aparatele de aer condiţionat fie nu funcţionează, fie nu fac faţă, spre disperarea călătorilor.

Călătorii suferă din cauza căldurii în mijloacele de transport în comun din Capitală FOTO David Muntean

„Este absolut groaznic, nu se poate respira deloc aici! Încercăm să ne aşezăm pe locurile în care nu bate soarele, dar tot simţim că tne topim“, explică o călătoare, care circula, ieri, cu tramvaiul 36. Înarmată cu un evantai, la fel ca majoritatea călătorilor, femeia spune că, în majoritatea mijloacelor de transport în comun, abia se poate respira. Chiar şi bara din tramvai de care se ţine este atât de fierbinte, încât, spune femeia, nu a putut să pună mâna pe ea.

Vatman: „Dacă aş închide uşa, aş leşina!”

În timp ce unii călători trebuie să suporte doar câteva minute căldura cumplită din vagoane, vatmanii au găsit soluţii pentru a putea să facă faţă temperaturilor extreme. „Merg  numai cu uşa deschisă, n-am ce să fac. Dacă aş închide-o, aş leşina aici din cauza căldurii“, explică un vatman, care lucrează pe linia tramvaiul 16.

În schimb, spune el, deşi cabina în care stă se mai răcoreşte cât de cât, apare o altă problemă cauzată de uşa larg deschisă: „Mă omoară curentul şi, din cauza asta, m-am şi îmbolnăvit de câteva ori. Mi se înroşesc ochii, strănut. Dar, ce să facem, când e singura soluţie să respirăm în tramvaiele astea“? Şi în autobuzele şi troleibuzele din Capitală, „iadul” a ajuns, zilele acestea. Spaţiul este mult mai mic decât în tramvaie, aglomeraţia mai mare, astfel că aerul din maşinile de transport public este irespirabil. Cei mai avantajaţi sunt bucureştenii care circulă cu metroul, dar, tot din cauza caniculei, călătorii deschid geamurile trenurilor din subteran.

Despre condiţiile insuportabile pentru călători, oficialii RATB susţin: „Avem o flotă de 480 de tramvaie, 1.000 de autobuze şi 297 de troleibuze. Tramvaiele şi troleibuzele nu dispun de sistem de aer condiţionat. Doar o parte dintre autobuze, 513, mai exact, au aer condiţionat“. În schimb, aceştia susţin că, pentru a le „da o mână de ajutor“ vatmanilor şi călătorilor, la capătul liniilor sunt în stradă asistenţi medicali, care intervin dacă oamenilor li se face rău. (Cristina Răduţă)


DÂMBOVIŢA - Din cauza căldurii, animalele pasc în toiul nopţii 
 
Canicula instalată, de la începutul săptămânii, în Dâmboviţa le-a afectat puternic şi pe animale, astfel că ciobanii le scot la păscut doar sub clar de lună. Crescătorii de vaci şi capre din comuna Ulmi spun că, în timpul zilei, din cauza toropelii, animalele nu mai mănâncă, deşi islazul este verde şi ar avea hrană destulă. 
 
„Ziua nu putem să le scoatem din gârlă. Putem să ne punem cu ciomagul pe ele, că nu ies din apă, nu vor niciun fir de iarbă. Cum le dăm drumul din ţarc, direct în apă se aruncă. Dacă nu aveam râul ăsta aici, nu ştiu ce ne-am fi făcut”, ne-a spus Aurel Dumitrică (62 de ani), proprietar stână.
 
Vor să menţină producţia de lapte
 
Oamenii spun că sunt nevoiţi să-şi scoată numai după apus animalele la păscut, pentru că doar atunci mănâncă. „Ieşim în fiecare noapte cu ele. Iarbă avem, dar se ating de ea, frige prea tare soarele. Mâncă de la ora 7 - 8 seara şi până noaptea pe la două, să le ajungă pentru toată ziua”, spun unul dintre ciobanii din Ulmi. În felul acesta, ţăranii speră că producţia de lapte va fi menţinută la standarde normale, ca în anii trecuţi, mai ales că pe islaz iarba este încă verde. 
 
 
„Chiar dacă nu ne convine nici nouă să pierdem noaptea pe islaz după vaci şi capre, nu avem ce să le facem. Ele sunt singura noastră sursă de venit şi facem după cum ne «cântă». Dacă mănâncă mai bine noaptea, atunci noaptea le scoatem la păscut”, ne-a spus Marius, un alt cioban din localitate. (Ionuţ Dima)
 

CONSTANŢA - Pericolul rupt din soare, pe litoral: insolaţiile 
 
Pe plajă, canicula nu se face simţită la fel de tare, temperaturile ajung aici la cel mult 30 de grade Celsius, datorită brizei mării, spre deosebire de oraş, unde mercurul a ajuns, zilele acestea, la 35 de grade Celsius. Asistenţii medicali din corturile de prim-ajutor de pe plajă abia dacă mai fac faţă urgenţelor. În staţiunea Mamaia, cea mai aglomerată de pe litoral, există cinci astfel de puncte, iar în Constanţa două.
 
„Zilnic avem cazuri de insolaţie, iar cei mai afectaţi sunt adulţii. Prezintă dureri de cap, stări de vomă, ameţeală“, spune Gabriel Culea, şeful salvamarilor din Mamaia. O altă problemă care apare în urma expunerii îndelungate la soare sunt arsurile. Şeful salvamarilor sfătuieşte turiştii să se expună la soare doar după ce se dau cu cremă de protecţie solară şi după ce îşi pun pe cap pălării de soare. De asemenea, el spune că intrarea în apă să se facă treptat, pentru a se putea obişnui organismul. (Mariana Iancu)
 
Sfaturile medicilor: cum depăşim canicula 
 
Medicii ne sfătuiesc ca în zilele caniculare să avem mai multă grijă de noi decât de obicei. „Insist pe un mai mare consum de fructe, legume şi de apă. Până la trei litri de apă pe zi consumaţi în doze mici. Îi sfătuiesc pe oameni să evite băuturi reci, din frigider. Nu sunt bune pentru corp deoarece provoacă un şoc intern. Te hidratează pe moment, dar apoi te dezhidratează“, spune medicul Dorina Duma, şefa DSP Cluj.
 
Alte recomandări:
 
- evitaţi, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare, între orele 11.00 şi 18.00;
- purtaţi pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise;
- ziua, faceţi duşuri călduţe, fără a vă şterge de apă;
- În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă la fiecare 15-20 de minute;
- nu consumaţi alcool (inclusiv bere sau vin), deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii;
- evitaţi băuturile cu conţinut ridicat de cofeina (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri racoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice;
- consumaţi fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii) deorece acestea conţin o mare cantitate de apă;
- o doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă (Florina Pop)
 
Prima avertizare de Cod galben de caniculă din acest an
 
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis ieri o avertizare de Cod galben de caniculă, care va expira în această seară. Specialiştii au precizat că în această perioadă vremea va fi caniculară în cea mai mare parte a ţării, iar disconfortul termic va fi accentuat. Concret, meteorologii avertizează că temperaturile maxime vor atinge frecvent 35-37 de grade Celsius şi izolat 38 de grade. De altfel, în Capitală, la nivelul solului s-au resimţit ieri şi 60 de grade.
 
De aceea, la Serviciul de Ambulanţă au fost înregistrate între orele 7.00 şi 12.00, 300 de solicitări, dintre care 165 pentru urgenţe medicale, în zece cazuri fiind vorba de persoane afectate de căldură. Managerul SABI, medicul Alis Grasu, a precizat că dintre cele zece persoane cărora li s-a făcut rău în locuri publice, nouă au fost cazuri de lipotimie şi una era căzută în stradă.
 
Sfaturi pentru angajatori
 
Ca urmare a avertizării de caniculă, Ministerul Sănătăţii le-a cerut agenţilor economici să îşi protejeze angajaţii în această perioadă. Potrivit unui comunicat de presă, sectoarele de activitate economică vizate sunt cele în care salariaţii lucrează în aer liber (construcţii, agricultură, activităţi portuare, autostrăzi) sau acolo unde este vorba despre aglomerări sau spaţii închise, aşa cum este cazul industriei textile, al industriei metalurgice sau brutării. De joi seara însă sunt aşteptate vijelii şi ploi cu grindină în vestul, nordul şi centrul ţării. (Mihaela Cojocariu)
 
 
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Animalele sunt scoase noaptea la păscut FOTO Ionuț Dima

Imagini din aceeasi galerie
  • Animalele sunt scoase noaptea la păscut FOTO Ionuț Dima
  • Animalele sunt scoase noaptea la păscut FOTO Ionuț Dima  
  • Sătenenii sunt afectați de temperaturile extreme FOTO Mădălin Sofronie
  • Capitala este lovită de căldură FOTO David Muntean
  • Mijloacele de transport în comun din Capitalăs-au transformat în cuptoare pe roți FOTO David Muntean
Distribuie imaginea
citeste totul despre: