GALERIE FOTO Cel de-al treilea vârf din Africa, accesibil datorită unor alpinişti români

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Echipa Oxigen, pe vârful Marguerita, al treilea cel mai înalt vârf african, la 5.109 metri
Echipa Oxigen, pe vârful Marguerita, al treilea cel mai înalt vârf african, la 5.109 metri

Muntele Ruwenzori, de 5.109 metri, din Uganda, va putea fi escaladat cu ajutorul unei hărţi GPS creată, în premieră, de o echipă de români.

În luna februarie a acestui an, o echipă alcătuită din şase membri ai Asociaţiei Oxigen a reuşit ascensiunea pe vârful Marguerita, de 5.109 metri, din Parcul Naţional al Munţilor Ruwenzori, din Uganda, Africa. Noutatea este însă că expediţia s-a făcut pe un nou traseu, cartografiat pe GPS chiar de membrii Asociaţiei Oxigen. Vârful Marguerita este al treilea cel mai înalt vârf african.

Au măsurat nivelul gheţarului Stanley

Vechiul traseu montan era imposibil de practicat din pricina gheţarului Stanley, care a scăzut cu mai bine de 600 de metri în ultimii zece ani. „Anul acesta am efectuat, deja, a patra expediţie pe muntele Ruwenzori şi am constatat din nou o micşorare a gheţarului Stanley cu aproximativ 80 de metri. Dacă în anul 2004, când am organizat prima expediţie, puteam ajunge în vârf traversând acest gheţar, anul acesta gradul mare de topire a lăsat în suspensie o scară de trecere pe un alt versant. Astfel, am marcat cu GPS-ul o nouă rută de escaladare care este ceva mai tehnică şi este cu 40 de minute mai lungă decât vechiul traseu. Deşi, din această cauză, traseul a fost mai greu de escaladat decât în anii precedenţi, expediţia care a durat 9 zile s-a finalizat cu atingerea vârfului Marguerita“, a explicat David Neacşu, alpinistul care a condus această expediţie, dar şi prima expediţie românească pe Everest, în 2003.

„Efectuarea acestei expediţii este semnalul nostru de alarmă, este îndemnul nostru către toţi oamenii de a proteja mediul înconjurător. Viteza de topire a gheţarilor este unul dintre cele mai importante indicatoare ale pericolului fenomenului încălzirii globale. În următorii 10-15 ani estimăm că gheţarul Stanley se va topi complet şi cu siguranţă nu va fi singurul“, a completat Sorin Delivasile, preşedintele Asociaţiei Oxigen.

Plecarea s-a făcut din Bucureşti în data de 11 februarie cu trecere prin Istanbul, Entebbe (Uganda), oraşul Kasese (Uganda). Din oraşul Kasese s-a mers la poalele muntelui Ruwenzori, unde s-a format echipa. Membrii Asociaţiei Oxigen – David Neacşu, Sorin Delivasile, Andrei Voicu, Cristian Cochină, Radu Coman şi Sergio Peştişanu – li s-au alăturat 3 ghizi, 2 bucătari şi 19 porteri locali. Întoarcerea în Bucureşti a avut loc pe 21 februarie.

Costul expediţiei a fost de 3.000 de euro de persoană. Asociaţia Oxigen este o organizaţie nonprofit, destinată promovării spiritului ecologic şi sensibilizării tinerilor în problemele de mediu.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite