FOTO În Anzi, acasă la civilizaţia incaşă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Incaşii au urcat în Anzi stânci de 70 de tone fără să fi avut la dispoziţie animalele de povară, roata, scrisul sau moneda. Să-i fi ajutat civilizaţii necunoscute? În Anzi consumi frunze de coca la greu, vracii folosesc poţiuni din pui de lama născuţi prematur şi mumificaţi, iar misterele incaşe sfidează ştiinţa omului modern.

CLICK AICI PENTRU FOTOGALERIE!

În Lima am urcat într-un mmicrobuz maro, vechi de când lumea. Pe laterala dreaptă a maşinii scria cu litere italice, cu o culoare ce fusese cândva „verde lambada", jumătate din numele unei agenţii de turism. Vechea banchetă a maşinii cu arcuri deloc netede îmi bătucea fundul zdravăn.

Mai citeşte şi:

„Adevărul“ îţi prezintă cele mai frumoase 100 de ţări din lume

Am zis în gând mii de bogda -proste când am primit aprobarea să descalec exact acolo unde o făcuse şi faimosul conchistador Francisco Pizarro, cu jumătate de secol în urmă: în Plaza de Armas. Frumos, nimic de zis! Palatul Prezidenţial, Catedrala şi clădirile administrative datând din perioada dominaţiei spaniole impresionau prin nenumărate balcoane în stil maur şi arhitectura tip „hacienda".

Parfumul colonial era atât de intens şi de bine conturat, încât aveam senzaţia că fosele retronazale îmi erau inundate de savoarea unui vin roşu, persistent, cu postgust prelung şi arome în continuă schimbare. De prânz am mâncat într-un mall construit direct în ţărmul stâncos ce se înalţă deasupra falezei Pacificului. Vedere superbă... Am luat ceva tăiţei şi vreo două porţii de vită picantă (erau cam mici) de la un moş chinez desprins din filmele Kung Fu. Jap!, jap!

Urmaşii lui Pachacutec ne salută p Fotografii realizate de ciprian enea

Numai că al meu era chel în vârful capului, iar pletele îi atârnau mai mult din spate... De la Miki, ghida noastră, am aflat că Lima nu se poate dezvolta decât de-a lungul oceanului, deoarece la doi paşi de ţărm se află linia impenetrabilă a Anzilor. Oraşul arată ca un cârnat lung şi subţire... Iar cei mai mulţi dintre locuitorii capitalei peruane primesc apă cu porţia, uneori putând să-şi folosească robinetul mai puţin de o oră pe zi.

Misterul nedescifrat al construcţiilor incaşe

La Cuzco, vechea capitală a imperiului inca, toţi turiştii europeni din grupul nostru sufereau de ameţeli, rău de înălţime, somnolenţă şi stări de surexcitare subite. Pentru a ne aclimatiza mai uşor, gazdele ne tratau cu cantităţi industriale de coca, aici legală, pe care le consumam sub formă de ceaiuri, bomboane etc. Nicăieri în lume nu vezi atâta „iarbă"! În orice hotel sau cofetărie aveai un bol mare cu frunze de coca şi un bol plin cu apă fierbinte... Drumul către Machu Picchu, tăiat direct prin jungla amazoniană, mi-a dat senzaţia că retrăiesc scene din „Indiana Jones".

Reşedinţa de vară a faimoasei căpetenii incaşe, Pachacutec, este înconjurată de Anzi. Preţ de jumătate de mileniu, secretul oraşului a fost cunoscut doar de păstorii locali, care-şi purtau turmele de lamă printre zidurile construcţiilor incaşe. Aşezarea terasată a fost construită pe un platou înconjurat de prăpăstii adânci, fără fund, prin care şerpuieşte un râu. De sus, apa năvalnică pare un fir de aţă. Iar dincolo de hăuri, cum te uiţi roată, vezi numai piscurile ascuţite şi perdeaua de ceaţă în permanentă mişcare.

Despre zidurile construcţiilor din Machu Picchu se spune că sunt atât de bine finisate încât nu poţi băga prin îmbinări nici măcar o lamă subţire de cuţit. Am încercat plin de neîncredere „legenda" folosind cardul de la camera de hotel, mai subţire de un milimetru. Şi legenda s-a dovedit a fi adevăr curat! Nu poţi să nu te întrebi: cum au putut incaşii să urce în Anzi blocuri de piatră de 70 de tone şi să construiască fără să cunoască moneda, calul, scrisul sau roata?

M-au ajuns blestemele vrăjitoarei din Bolivia

image

Ciprian Enea printre ruinele incaşe



La Paz este una dintre cele mai spectaculoase aşezări ale lumii. Cu cartiere cu case viu colorate aruncate  printre piscuri şi văi ameţitoare, dintre care, din loc în loc, zgârie norii la propriu, construcţii cu zeci de etaje. Dar în cea mai înaltă capitală din lume (4.058 metri) se află şi cea mai morbidă zonă de „shopping" pe care am văzut-o vreodată în viaţa mea: cartierul vrăjitoarelor.

Pe străzile uşor în pantă ale respectivei zone din urbea boliviană, mărfurile sutelor de tarabe înfruntă soarele puternic şi vântul care-ţi pătrunde până-n oase. E un amestec atmosferic ciudat, în care pe deo parte foloseşti crema de plajă din belşug pentru faţă, iar pe de alta ai nevoie de haine serioase, rezistente la curenţii de aer tăioşi, ce se stârnesc din senin.

Pe tarabele din piaţa vrăjitoarelor găseşti lucruri nebănuite. De la amestecuri de plante, prafuri de origine vegetală, minerală sau animală şi până la obiecte de ritual sau amulete magice de-a dreptul.  Dar cel mai mult te frapează trupurile animalelor atârnate în număr mare la fiecare  intrare de magazine ori tonetă. Soarele uscat şi vânturile puternice, care menţin temperatura scăzută chiar şi-n miezul zilei, contribuie din plin la mumificarea şi conservarea acestora. Abundenţa cadavrelor de animale de tot felul, aflate în diverse stadii de descompunere şi conservare, te intrigă, te revoltă, dar te şi provoacă.

Animale mumificate folosite pentru vrăji

image

Mozaic „á la Gaudi“ pe faleza Pacificului din Lima



După ce am cumpărat de la ea mai multe suveniruri şi mirodenii, o vrăjitoare locală a acceptat cu greu să schimbe câteva cuvinte cu noi. Era o femeie între două vârste, îmbrăcată cu haine din lână de lama viu colorate. Avea o fustă largă şi lungă, pe sub care intuiam că purta şi nişte pantaloni oarecum mulaţi pe picior. Iar pe cap avea tradiţionalele „clopuri" din Anzi.

Le ştiţi cum arată... Pălăriile acelea din pâslă neagră, rotunde şi înguste, care se aşază mai mult pe vârful capului. De la ea am aflat că unele dintre miile de cadavre spânzurate cu capul în jos pe la toate tarabele au aparţinut  unor bieţi pui de lamă  scoşi  din pântec înainte de a se naşte şi lăsaţi să se usuce în soare şi vânt. Nu m-am putut abţine şi-am comentat ceva despre cruzime şi protecţia animalelor.

Vrăjitoarea, iritată, mi-a zis vreo două, pe limba ei. „Te-a blestemat", m-a luat însoţitoarea mea, Carla, peste picior." Seara însă, la hotel, numai ce-o văd pe partenera mea că se schimbă la faţă şi-mi spune: „Nu-mi vine să cred! Ce Dumnezeu? Îţi cade pielea de pe cap?". Când dau fuga la oglindă, văd că de pe cap mi se desprindeau bucăţi mari de piele uscată, de mărimea unui bănuţ, găurit din loc în loc de smocurile de păr. Mă uit mai atent la Carla, care avea părul prins, şi observ şi la ea aceeaşi problemă. Ne-am liniştit abia când am coborât la cină.

Din cauza soarelui puternic, toţi membrii grupului care nu avuseseră permanent capul acoperit aveau pielea arsă şi manifestau neplăceri asemănătoare cu ale noastre, de care n-am scăpat decât după 4 - 5 zile.

Desenele de la Nazca sunt atribuite extratereştrilor

Peru se află în vestul Americii de Sud şi are ca vecini Ecuador, Columbia, Bolivia, Brazilia, Chile şi chiar Oceanul Pacific. Spaniola este principala limbă a ţării, dar o parte din cei 30 de milioane de locuitori vorbesc limbile quechua sau aymara. A treia ţară ca mărime din America de Sud are capitala la Lima şi este guvernată sub forma republicii constituţionale. Moneda naţională se numeşte sol. Un euro echivalează cu 3,9 nuevo soli.

Peste 80% din peruani sunt de religie catolică, dar alături de diverse culte şi religii creştine în zonele rurale se mai păstrează pe ici, colo, influenţe ale vechilor credinţe şamanice. Peru este una dintre cele mai atractive destinaţii ale lumii. Vârfurile veşnic înzăpezite ale Anzilor (Nevado Huascaran are 6.768 m), Lacul Titicaca (cel mai înalt lac navigabil din lume), faleza Pacificului, bazinul Amazonului ori întinsa regiune deşertică a depresiunilor stârnesc interesul  turiştilor din toată lumea. Dar principala atracţie o constituie vechile vestigii incaşe, dintre care se remarcă Machu Picchu, una dintre cele 7 Noi Minuni ale Lumii. Trecerea conchistadorilor a marcat şi ea din belşug cultura peruană.

Lama se „îmbracă", alpaca se mănâncă

image

Ţăranii din Anzi vin în Cuzco la shopping



Înainte de a pleca spre Machu Picchu, zăboviţi câteva zile pentru aclimatizare în Cuzco. Vechea capitală a imperiului inca seduce prin Catedrala din Plaza de Armas, prin Templul Soarelui (vechi lăcaş de cult al incaşilor) ori prin friptura de alpaca. Este un soi de lamă, de dimensiuni mici, crescută special pentru carne. Dacă ai timp, nu rata misterioasele desene de la Nazca, vizibile doar din avion şi atribuite extratereştrilor. Oamenii din civilizaţia Nazca au realizat desene gigantice, imposibil de observat de la sol, care se întind pe o suprafaţă de aproape 500 de kilometri pătraţi. Siluetele realizate în urmă cu 2.500 de ani reprezintă maimuţe, păsări, păianjeni, şopârle etc.

image



Ţări vizitate

-Albania
-Andorra
-Antigua
-Argentina
-Australia
-Austria
-Bahamas
-Bangladesh
-Barbados
-Belize
-Bolivia
-Bosnia-Herţegovina
-Brazilia
-Brunei
-Bulgaria
-Burundi
-Cambodgia
-Capul Verde
-Cehia
-Chile
-China
-Cipru
-Columbia
-Costa Rica
-Coreea de Sud
-Croaţia
-Cuba
-Rep. Dominicană
-Ecuador
-Egipt
-Elveţia
-Emiratele Arabe
-Estonia
-Fiji
-Filipine
-Franţa
-Germania
-Grecia
-Guatemala
-Haiti
-Honduras
-India
-Indonezia
-Iordania
-Irlanda 
-Israel
-Italia
-Jamaica
-Japonia
-Kenya
-Kosovo
-Laos
-Letonia
-Liechtenstein
-Lituania
-Luxemburg
-Maldive
-Macedonia
-Madagascar
-Malaysia
-Malta
-Marea Britanie
-Mauritius
-Mexic
-Monaco
-Mozambic
-Muntenegru
-Nepal
-Nicaragua
-Noua Zeelandă
-Olanda
-Panama
-Paraguay
-Peru
-Polonia
-Portugalia
-Puerto Rico
-Rusia
-Salvador
-San Marino
-Santa Lucia
-Seychelles
-Serbia
-Singapore
-Slovacia
-Slovenia
-Spania
-Sri Lanka
-St. Kitts and Nevis
-Statele Unite
-Tanzania
-Thailanda
-Timorul de Est
-Tunisia
-Turcia
-Ucraina
-Ungaria
-Uruguay
-Vatican
-Venezuela

image
Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite