Cu alte cuvinte că are timp să se dedice unor mărunţişuri, unei puzderii de ţînţari în care funcţionarii „de la centru” percep, cu o perspicacitate care lipseşte europenilor de rînd, cohorte de armăsari primejdioşi. Iată, de pildă, mica (pentru neştiutori) problemă a micilor. Adică a tradiţionalilor mititei. Cît p-aici să ne fie interzişi. De ce? Sunt otrăvitori. Conţin bicarbonat de sodiu, substanţa aceea trivială, pe care bunicii noştri o înghiţeau de cîte ori aveau arsuri. Dar la Bruxelles s-a hotărît să fim condamnaţi la sănătate! Trebuie să recunoaştem că situaţiunea e cu totul specială. Să ai probleme cu supravieţuirea monedei unice, cu politica şi legislaţia fiscală, cu falimentul cîtorva state membre, cu băncile, cu migraţia, cu petrolul şi să găseşti totuşi timpul necesar ca să înfigi scobitoarea în mititei! Dacă nici asta nu înseamnă profesionalism, atenţie la detalii, solidaritate continentală, grijă pentru om, atunci ce sens mai pot avea aceste cuvinte?

M-am întrebat, totuşi, pe ce căi ajunge o asemenea temă pe agenda administraţiei europene. Cum de s-au gîndit, brusc, la mititei? Să fi trecut prin Bucureşti vreun „expert” bruxellez care, neglijent, a mîncat un mic şi s-a intoxicat? Să ne fi turnat Băsescu la cabinetul Angelei Merkel în dorinţa de a mai şicana niţel ţărişoara şi USL-ul? Sau avem de a face cu o diversiune şmecheră a cuplului Băsescu-Ponta, aşa încît, în final, să se laude cu o nouă victorie a coabitării: aceea de a ne fi salvat de meschina interdicţie. (Crin Antonescu a fost şi el de faţă, dar n-a participat, cufundat fiind în cercetarea, pe Google, a vieţii şi faptelor cruciatului Godefroy de Bouillon). N-ar fi exclus ca toată tărăşenia să fie rezultatul activităţii subversive a cîtorva trădători de ţară, plătiţi de ICR-ul lui Patapievici, pentru a ne discredita strămoşii. Din fericire, tragedia suspendării mititeilor a putut fi evitată, în ultima clipă, prin eforturile reunite ale unor patrioţi demascatori, de la „Cotidianul” şi „Antena 3”. Slavă Domnului! Ce ne-am fi făcut? Ce mai ofeream pe tarabele electorale? Ce mai puneam pe grătar, la „Cocoşatu`”, sau prin sărăcăcioasele noastre poieniţe, lîngă cort, sau lîngă modestul nostru automobil de teren?

Oricum, se dovedeşte încă o dată că UE vrea să ne îngenuncheze şi că ne ignoră istoria. (Ştiu ei oare că Bucureştiul a fost scutit de grave bombardamente în timpul războiului, pentru că aviatorii inamici nu vedeau ţinta din cauza fumului gros emanat de grătarele cu mititei?!).

Dar am învins şi de data aceasta. Am fost demni. Am evitat, abil şi eroic, transformarea micului nostru mititel într-un mare martir! Am reuşit să dăm o bine-meritată lovitură cotropitorului nutriţionism liberal, tot astfel cum, după lupte seculare, am învins materialismul dietetic din timpul comuniştilor. Am rezistat, am mai spus-o, nu doar prin cultură, ci şi prin mîncare!

Din păcate, nu ştim ce ne mai aşteaptă. Aud că, la Bruxelles, se lucrează la un regulament care va interzice tuturor restaurantelor comunitare să pună, ca pînă acum, uleiul şi oţetul în sticluţele de la mijlocul mesei. Se vor introduce mici recipiente de plastic de unică folosinţă. Dar dacă ne iau sarmalele? Şi, ah, dacă ne iau şpriţul (eventual la propunerea unor fundamentalişti francezi, pe care îi exasperează modul cum distrugem noi vinul cu barbare sifoane şi ape minerale)? Nu ne vom lăsa! Vom trece, de dragul interesului naţional, peste orice barieră de partid. Vom coabita nemilos, mîndru, haiduceşte! În rest… Bucuroşi le-om duce toate, de e şpriţ, de-s mititei!