Floppy disk-urile ne-au făcut viaţa mai frumoasă

Am găsit azi câteva file dintr-un caiet de acum vreo 30 de ani, în care îmi propusesem să ţin un jurnal cu lupta omului cu calculatorul, chiar pe la începuturile lui. Le fac cadou celor din noile generaţii, care nu înţeleg titlul articolului fără să se uite pe Google.

La câteva luni după revoluţie am înfiinţat mai multe firme, printre care şi Ciel, care face şi acum software de contabilitate şi de business. Departamentul de asistenţă telefonică a clienţilor era în una dintre camere, şi când auzeam chicoteli şi râsete înfundate de acolo, toţi ne adunăm aşteptând să pună telefonul în furcă şi să vină să ne povestească.

Mulţi oameni şi-au luat atunci primul lor calculator, tocmai ca să aibă programele de contabilitate. Aşa că cea mai mare parte din timpul celor de la asistenţă era ca să le spună cum să folosească calculatorul, până să ajungă şi la instalarea softului nostru. Asta cu cei care decideau să cumpere şi calculatorul, evident, pentru că erau destui care credeau că e suficient să ia dischetele Ciel ca să dea drumul la contabilitate. Când aflau ca softul nostru nu merge decât pe un calculator, îi puneam în dificultate, mai ales că nu prevăzuseră acel detaliu hard în buget.

A fost greu să-i convingem pe cei de la departamentul de asistenta că toţi cei care îi sună vorbesc serios şi că trebuie să fie răbdători. Şi, mai ales, să acopere receptorul când izbucnesc în râs.

• Nu merge, nu porneşte imprimanta, calculatorul bâzâie, dar ecranul e stins!

Procedura pentru cei de la client service era să tragă adânc aer în piept, să rămână calmi şi să pună un şir de întrebări care începeau cu:

• Aţi verificat, e băgat firul în priză? E deschis calculatorul, aţi apăsat pe buton? E vreun fir între calculator şi imprimantă, în afară de cel care duce la priză?

La început le-a fost jenă să pună întrebările, însă în scurt timp s-au convins de eficacitatea lor… I-am rugat să ţină un jurnal cu discuţiile mai savuroase cu clienţii, şi chiar au scris o vreme în caiet, dar după ce s-au înmulţit şi ei şi clienţii, aveau din ce în ce mai puţin timp. Apoi au uitat de el cu totul. Credeam că s-a pierdut definitiv, dar iată că l-am găsit acum, din întâmplare.

Cel mai amuzant era la instalare. Oamenii veneau la noi, luau o cutie frumos colorată cu trei floppy disks de 5 în ea (cele în carton, la început, apoi am trecut la cele de 3, de plastic) şi un manual destul de gros, după care se duceau acasă şi instalau, adesea cu noi pe telefon, când nu se descurcau.

• Să ştiţi că am băgat discul, dar nu merge! Face pâc-pâc-pâc, pâc-pâc-pâc. Abia am reuşit să îl bag!

I-a luat ceva timp băiatului de la asistenţă să se prindă de ce face pâc-pâc-pâc, şi printr-o intuiţie genială l-a întrebat dacă a scos discul din plicul de hârtie înainte să-l bage în calculator.

• Nu, nu l-am scos, că în carte scrie ca să introduc discul, nu să-l scot din plic!
• Da, aşa este, o să corectăm! Acum vedeţi că e într-un plic de hârtie, acela e doar de protecţie. Scoateţi-l şi apoi introduceţi discul în fantă!
• Da, aşteptaţi puţin!

Stă băiatul şi aşteaptă la telefon, stă, stă…

• Gata, l-am băgat, dar acum face şi mai tare, şi e un sunet diferit, mai înfundat: poc-poc-poc, poc-poc-poc…
• Bine, scoateţi discul şi să o luăm de la început!
• Dar nu mai iese, s-a dus acolo înăuntru…

Dar deja o altă bănuială încolţeşte în mintea asistentului:

• Hmmm, dar de ce v-a luat atât de mult timp să scoateţi plicul, ce i-aţi făcut?
• Păi până am găsit un foarfece…
• Păi ce să faceţi cu foarfecele?
• Păi cum, să scot plicul de protecţie, cum aţi zis! Am încercat să dezlipesc cartonul, dar nu a mers, aşa că l-am tăiat cu foarfecele!
• Cartonul, spuneţi? Ce culoare avea cartonul?
• Negru, toate trei sunt negre!
• Vreţi să spuneţi că aţi tăiat cartonul negru, aţi scos un mic cerculeţ de plastic negru din el şi l-aţi introdus în fantă?
• Păi nu aşa aţi spus???

După asta a intrat în procedura şi “Scoateţi plicul alb de hârtie, dar lăsaţi cartonul dreptunghiular aşa cum îl găsiţi!”

Kitul de instalare era la început pe trei floppy disks de 5, după cum am spus.

• Nu merge! Primul disc a intrat foarte uşor, fără nicio problemă. Al doilea cu mare greutate, abia am reuşit să-l bag, dar nu sunt sigur că a intrat până la capăt. Dar al treilea nu intra nicicum, sub nicio formă!

Altul:

• Vă rog să mă ghidaţi cu instalarea, să nu greşesc cu ceva…
• Sigur, haideţi să începem! Vedeţi că sunt trei discuri. Scoateţi plicurile albe de la fiecare, dar nu vă atingeţi de cartonul negru! Buuun, acum luaţi discul pe care scrie 1 şi introduceţi-l în fantă, dar nu care cumva să le introduceţi şi pe celelalte două. Le lăsaţi pe masă, până vă spun eu ce să faceţi cu ele!
• Gata, l-am băgat!
• Buuun, acum închideţi uşiţă!
• Da, imediat, aşteptaţi puţin… Gata, am închis-o!
• Hmmm, ce aţi făcut, mai exact?
• Păi am închis uşa, cum mi-aţi spus!
• Care uşă?
• Cea de la birou, că una singură am. Nu trebuia???
• Ba da, ba da, foarte bine aţi făcut! Acum vedeţi că deasupra fantei e un fel de mâner, cam ca la ţeava de gaze, e orizontal acum…
• Da, da, îl văd!
• Acum daţi-l să vină în jos, să fie perpendicular pe fantă!
• Gata, l-am dat!

Da, floppy-urile de 8 şi cele de 5 ne-au colorat viaţa. Dar cele de 3 deja nu au mai fost la fel de amuzante…